Sentința civilă nr. 4250/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4250

Ședința publică din 19 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G.

- judecător

GREFIER: T. H.

Pe rol fiind judecarea acțiunii promovată de reclamantul C. C., domiciliat în B. M., str. Ion Luca Caragiale, nr. 9, ap. 6, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B.

M., A. S. nr. 2 A, A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A.

  1. nr. 2 A, județul M. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B.

    , S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

    La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

  2. constatând acțiunea legal timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților la dezbateri, apreciind cauza lămurită, reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul C. C.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P. M., A.

F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. ca prin hotărârea pronunțată, să se constate nelegalitatea Deciziei de stabilire a taxei de poluare emisă pentru înmatricularea autovehiculelor, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 8.071 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că pentru autoturismul rulat (second-hand), achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantei i s-a pretins să plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012.

Se menționează că obligația de a plăti această taxă, denumită impropriu

"taxă pe poluare"; este identică, însă, cu obligația impusă de dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (încheiat la Roma, la 25 martie 1957), întrucât prin ea se percepe la reînmatriculare pentru prima dată în România a autovehiculelor înmatriculate înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, o taxă care nu se percepe și în cazul reînmatriculării în România a autovehiculelor care au fost înmatriculate, înainte de achiziție, în această țară.

În concret, articolul 90 (fostul articol 95), paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Din aceste reglementări, cea internă (art. 2141- 2143din Codul fiscal) și cea europeană (art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității

Europene) se poate lesne deduce că "Reglementarea internă este discriminatorie numai datorită faptului că taxa percepută este legată de faptul material al primei înmatriculări a autovehiculului în România";.

Se arată că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 (cu modificările ulterioare) este denumită impropriu "taxă de poluare";, pentru că ea nu are nimic cu poluarea și nici cu principiul "poluatorul plătește";, ci este direct legată de faptul material al primei înmatriculări în România a autovehiculului, așa că denumirea firească este tot "taxă de primă înmatriculare";.

Mai mult decât atât "taxa pe poluare"; contravine în mod flagrant atât dispozițiilor art. 90 paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cât și dispozițiilor art. 28 din același Tratat.

În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 modificată.

În probațiune s-au depus decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta D. G. a F. P.

M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

La data la care reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită intrase în vigoare Legea nr. 9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de

emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule.

Având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative, se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008. Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE) a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.

Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr. 9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012. Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2. De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).

În forma inițială a Legii nr. 9/2012, taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_, care a adus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_ ), pot solicita restituirea acesteia.

În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către Curte, prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule: autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.

Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei solicitate, potrivit dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de art. 3 și 6 din OG 13/2011 începând cu data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei.

Pentru considerentele sus menționate acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul C. C., domiciliat în B. M., str. Ion Luca Caragiale, nr. 9, ap. 6, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B.

M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării sumei de 8.071 reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1367480 din data de _ .

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 8.071 lei cu dobânda legală de la data plății de _ și până la restituirea integrală a acesteia.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 43.30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte, G. ier,

C. G. T. H.

Red. C.G./ Tred. T.H. /_ - 6 ex.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul C. C., domiciliat în B. M., str. Ion Luca Caragiale, nr. 9, ap. 6, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B.

M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării sumei de 8.071 reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 1367480 din data de _ .

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 8.071 lei cu dobânda legală de la data plății de _ și până la restituirea integrală a acesteia.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 43.30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi_ .

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4250/2013. Anulare act control taxe şi impozite