Decizia civilă nr. 535/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 535/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. M. A., împotriva sentinței civile nr. 8932/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J.
C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M.
, aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclaantă, avocat M. R. M., în substituirea avocatului titular Dr. M. L. Harosa.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului, învederând reprezentantei recurentei să pună concluzii și asupra excepției inadmisibilității acestuia.
Reprezentanta recurentei lasăla aprecierea instanței, în ceea ce privește statuarea asupra excepției inadmisibilității, iar pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 8932 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. M. Ana în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Începând cu anul 2006, reclamanta P. M. Ana a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de
de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Decizia de impunere din oficiu nr. 363938/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS aferentă anilor 2006-2011 (fila 23).
Reclamanta atacă acum decizia de impunere în contencios administrativ, susținând că pentru veniturile obținute din activități independente nu a avut și nu are calitatea de asigurat al CAS C. iar executarea silită nu putea fi realizată fără existența unui titlu de creanță.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Această prevedere legală a făcut, într-adevăr, obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Ceea ce omite însă reclamanta să arate prin concluziile scrise este faptul că sentința menționată a fost modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de anulare a textului legal menționat.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală
este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamanta se mai prevalează de faptul că în același interval de timp i se reținea lunar contribuția către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. și din acest motiv nu cunoștea faptul că ar fi trebuit să achite sume suplimentare ca urmare a desfășurării de activități ca persoană fizică autorizată. În mod evident, acest argument nu poate fi primit, în condițiile în care legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, s- a respins ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. M. ANA,
solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea în integralitate a acțiunii introductive de instanță și anularea Deciziei de impunere din Oficiu a Casei de A. de S. nr. 363938/1 din_ ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că sentința civilă nr. 8932 din 10 septembrie 2012 a Tribunalului C., a fost comunicată reclamantei la data de_ .
Prin acțiunea introductivă de instanță, recurenta a solicitat admiterea acesteia cu consecința anulării Deciziei de Impunere din Oficiu a Casei de A. de S. C. nr. 36393811 din_ ca fiind neteminică și nelegală.
La nivel teoretic, am invocat dispozițiile art. 85 Cod. Pr. Fiscală potrivit cărora impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) si art. 86 alin. (4);
prin decizie emisă de organul [iscal.tn celelalte cazuri.
Prin urmare, regula, în materie fiscală, o constituie stabilirea obligațiilor fiscale (principale sau accesorii) printr-o decizie de impunere (conf. art. 85 lit. b) Cod pr. fisc.), iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarație fiscal - atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscal.
1. 1. În ce privește autoritatea competență a emite decizia de impunere pentru stabilirea contribuției datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., subliniem următoarele aspecte:
Raportul juridic de drept fiscal se stabilește între stat și unitățile administrativ-teritoriale, pe de-o parte, și contribuabili sau alte categorii de persoane expres determinate de lege, pe de altă parte.
Din cuprinsul art. 17 alin. 5 C. proc. fise. rezultă că "organele fiscale" sunt Agenția Națională de Administrare fiscală, organele subordonate acesteia și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Prin urmare, de regulă, organele fiscale astfel determinate sunt competente să aplice dispozițiile Titlului VI, Capitolul I (art. 85 - 90) din Codul de procedură fiscală, consacrate stabilirii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin excepție însă, în condițiile unei împuterniciri exprese a legii, competența de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor se poate stabili și în
favoarea altor organe, care nu sunt "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fise.
Cu titlu de practică judiciară, evocă, în acest sens, motivarea sentinței Curții de Apel lIuj, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate cu privire la prevederile art. 35 din Ordinul 617/2007 emis de Președintele CNAS, privind posibilitatea stabilirii creanțelor datorate la Fondul Național Unic al A. lor Sociale de S. (FNUASS) prin decizia de impunere emisă din oficiu, a admis excepția de nelegalitate cu privire la actul administrativ cu caracter normativ invocat. Deși sentința nu a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecata recursului, considerăm că argumentele juridice generale utilizate în respectiva hotărâre sunt valabile.
Referitor la actul normativ atacat (art. 35 din Ordinul 617/2007 emis de Președintele CNAS) Curtea a considerat că prin textul precizat se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența CAS și pentru emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită atrăgând astfel complexul de proceduri și mecanisme de executare statale.
De asemenea, în dispozitivul hotărârii, Curtea a mai precizat că teza de la care pleacă autoarea sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală pentru a stabili din oficiu întinderea obligațiilor datorate la fond și de a emite decizii de impunere, este corectă și legală.
Raportat la cele expuse, C. Națională de A. de S. și casele teritoriale nu aveau competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de Întârziere aferente. Această competență revenea - fie în baza art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competenței lor generale de a stabili taxe, impozite și contribuții, numai organelor fiscale expres indicate în cuprinsul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc.
1.2. Într-adevăr, Sentința nr. 269/2010 a Curții de Apel C., a fost modificată I prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de casație și Justiție, pronunțată la data de I 27 septembrie 2010, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a Ordinului emis de Președintele CNAS.
Este de observant că Decizia de impunere nr. 363938/1 ea CAS C. stipulează contribuțiile de plată începând cu anul 2006 și până la nivelul anului 2011.
Ori, așa cum a demonstrat mai sus, CAS, cel puțin până la pronunțarea Deciziei Înaltei Curți, nu avea competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de Întârziere aferente la Fondul Național Unic al A. lor Sociale de S. .
Această prerogativă putea fi exercitată numai prin intermediul organelor fiscale. Casele de asigurări de sănătate nu erau organe fiscale și nici asimilate acestora.
Astfel, până la modificarea Ordinului CNAS, nu exista realmente niciun temei legal care să fi conferit Caselor de A. de S. prerogativele unor organe fiscale, decât sus-amintitul Ordin 617/2007 emis de Președintele CNAS care fusese pus în discuția cauzei deduse în fața Curții de Apel C. .
Prin urmare, în virtutea principiului Tempus reqit actum, stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere aferente trebuia să se facă în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acel moment, adică de către organele fiscale competente.
Inaplicabilitatea dispozițiilor privind contribuțiile și majorările de întârziere stabilite de la nivelul anului 2006 și până în luna septembrie 2010 în sistemul general fiscal așa cum este arătat în art.17 C.pr.fiscală, timp în care CNAS nu
avea abilitatea de a stabili aceste contribuții, atrage nulitatea întregului act administrativ contestat.
Decizia de Impunere nr. 363938/1 ea CAS C. prin care se stabilesc contribuțiile și majorările de întârziere aferente de la nivelul anului 2006 și până în anul 2011 este nelegală, aceste contribuții neputând fi stabilite retroactiv.
II. În ce privește necesitatea comunicării deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S.
, facem următoarele precizări.
Pentru oricare act administrativ fiscal, deciziile de impunere astfel emise trebuie să respecte exigențele impuse de art. 43 C. proc. fise. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 44 din același act normativ, decizia de impunere trebuie comunicată contribuabilului căruia îi este destinat, indiferent dacă aceasta privește o obligație fiscală principală sau accesorie, astfel încât să existe certitudinea că destinatarul (contribuabilul) a luat la cunoștință de sumele de plată stabilite în sarcina sa.
Ori, în speță, recurenta nu a fost niciodată informată cu privire la obligația de a plăti și asigurarea de sănătate aferentă veniturilor dobândite din exercitarea activității ca persoană fizică autorizată până în momentul comunicării deciziei de impunere.
Așa cum rezultă din art. 45 Cod pr. Fisc., decizia de impunere produce efecte numai din momentul comunicării ei sau la o dată ulterioară menționată în cuprinsul actului, iar în măsura în care decizia de impunere (actul administrativ fiscal) nu a fost comunicată, aceasta nu va fi opozabilă contribuabilului. Această concluzie este întărită de prevederile pct. 44.1 din H.G. nr. 1050/2004 Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, potrivit cărora organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Mai trebuie lămurit faptul că situațiile în care contribuabilul este obligat prin lege să determine cuantumul obligațiilor fiscale datorate sunt extreme de rare, deoarece:
contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații să se facă în mod eronat;
fiind vorba despre venituri fiscale, este necesar a se evita situația în care contribuabilul s-ar sustrage de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor prin determinarea unor sume de plată mai mici.
Astfel că, în speță, petenta fiind angajată cu contract individual de muncă, achita deja lunar contributia către Fondul Național Unic de A. Sociale de S.
, determinată în baza salariului brut avut în calitate de salariată, aceasta necunoscând faptul că ar fi trebuit să achite sume suplimentare pentru că desfășura activități și ca persoană fizică autorizată.
Ca o scurtă concluzie, arătăm următoarele:
C. Națională de A. de S. și casele teritoriale nu aveau competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere aferente la Fondul Național Unic al A. lor Sociale de S., ceea ce face ce orice acte de acest tip emise să fie nu le absolut;
Organele fiscale, care aveau competența emiterii deciziilor de impunere pentru obligațiile fiscale principale și accesorii, nu au emis asemenea decizii de impunere;
Declarațiile fiscale depuse de contribuabili nu pot fi asimilate unor decizii de impunere și nu produc efecte juridice. în lipsa emiterii unor decizii de impunere. întrucât legea nu a prevăzut expres faptul că aceștia au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate.
Sub acest ultim aspect, trebuie menționat faptul că potrivit art. 34 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, doar persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate. În schimb, potrivit art. 32 alin. 4 din același act normativ, persoanele fizice au doar obligatia de a declara veniturile realizate prin depunerea unei declarații de asigurare.
Având în vedere că recurenta făcea parte dintre persoanele fizice care aveau obligații de plată proprii, în acest caz, organele fiscale care aveau obligația emiterii deciziei de impunere în speță, nu au emis o asemenea decizie, prin urmare, întreaga decizie nr. 363938/1 din_ a Casei de A. de S. C. adresate contribuabilei P. M. Ana va fi lovită de nulitate.
În concluzie, C. Națională de A. de S. și casele teritoriale, în lipsa
- unei împuterniciri exprese, nu aveau competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere aferente. Această competență revenea - fie în baza art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competenței lor generale de a stabili taxe, impozite și contribuții, numai organelor fiscale expres indicate în cuprinsul art. 17 alin. 5 C. proc. fise.
Organele fiscale care aveau obligația emiterii deciziei de impunere în speță, nu au emis vreo asemenea decizie, prin urmare, în virtutea principiului tempus regit actum, decizia nr. 363938/1 din_ a Casei de A. de S. C. adresate contribuabilei P. M. Ana este lovită de nulitate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 ianuarie 2013 pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
a solicitat respingerea recursului, ca fiind netemeinic și menținerea în totalitate a Sentinței Civile nr.8932/2012 pentru următoarele motive:
În fapt, recurenta-reclamantă invocă faptul că până la pronunțarea Înaltei Curți de C. și Justiție asupra excepției legalității art. 35 din Ordinul nr.617/2007, CAS-C. nu avea competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere aferente FNUASS, un aspect care nu a fost pus în discuție în cererea de chemare în judecată.
Referitor la aceste afirmații, învederează totuși instanței că atributul de colectare a contribuțiilor la FNUASS a fost dat in competența caselor de asigurări începând cu anul 2004, după cum urmează:
În conformitate cu prevederile art.27 alin.(l) al Ordonanței nr. 86 din 28 august 2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată prin Legea nr. 609 din 22 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția pentru asigurări sociale de sănătate precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, a fost dată în competenta M. ui Finanțelor P. e și unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar.
De la aceeași dată, potrivit prevederilor art.38 alin.(l) al ordonanței, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declarație sau contract de asigurare la sistemele de asigurări sociale, activitatea de colectare a contribuțiilor a rămas în sarcina CNAS, prin casele de asigurări de sănătate.
Colectarea creanțelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII - Colectarea creanțelor fiscale, al Codului de procedură fiscală, art.8l referindu-se la depunerea declarațiilor și nu la stabilirea și individualizarea creanțelor fiscale prin decizii de impunere. Stabilirea impozitelor, taxelor și contribuțiilor este reglementată prin dispozițiile art.85-90 C.pr.fiscaIă, iar din dispozițiile art.85 alin.(l) și art.86 rezultă cât se poate de clar că este vorba de două modalități distincte de stabilire a obligațiilor de plată-declarația și decizia de impunere.
Prevederile art. 110, alin.(2) arată că, colectarea creanțelor fiscale se realizează în temeiul unui titlu de creantă sau al unui titlu executoriu.
A. .(2) al aceluiași articol precizează că titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăți te potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere declarația fiscală decizia referitoare la obligații de plată accesorii, etc, astfel că, deciziile de impunere sunt titluri de creanță, și au fost întocmite cu respectarea prevederilor art.82-8S Cod procedură fiscală.
În baza celor expuse mai sus precum și a prevederilor art.259 alin.(7) lit.b) conform cărora persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile legale accesorii de plată, conform OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare, CAS a emis Deciziile de impunere din oficiu, decizii întocmite cu respectarea prevederilor legale pe toată durata pentru care au fost emise, și care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadentă.
Cu privire la faptul că reclamanta nu a fost informată cu privire la obligația de a-și plăti contribuțiile la asigurările sociale de sănătate aferentă veniturilor obținute din exercitarea activității ca persoană fizică autorizată, arată instanței că nu se poate vorbi nici de o culpă a CAS C., drepturile și obligațiile asiguraților fiind stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a contractului Cadru cât și a Normelor Metodologice de aplicare a acestuia. Faptul că asiguratul are dreptul de a fi informat prin casele de asigurări de sănătate, nu înseamnă că aceasta este obligată să poarte corespondență cu fiecare asigurat în parte. Informarea poate avea loc prin mass- media, emisiuni televizate, site-ul casei de asigurări de sănătate, unde se regăsesc toate aceste informații.
În plus, principiul « nemo censetur ignorare legem » exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța în drept, adică necunoașterea legii.
Reclamanta ar fi trebuit să știe că are o creanță și că în cazul neachitării acesteia la termen i se vor percepe și accesorii, CAS neavând obligația de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea rec1amantei de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu s-au aflat la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații" de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
Recurenta-reclamantă avea obligația de a depune anual declarația de venit estimat pentru a i se putea stabili contribuția la FNUASS de către CAS- C., (și nicidecum nu este vorba de faptul că obligația acesteia era de a-și calcula singură contribuția, așa cum se susține în recurs), iar în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamanta trebuia să o depună la CAS, conform art.21S alin(3) din Legea nr.9S/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007,
și în baza Protocolului încheiat între CNAS și ANAF nr. 5282/2007 P95896/_
, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente.
Având în vedere toate aceste aspecte, solicită în mod respectuos, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește critica conform căreia pârâta nu deține calitatea de organ administrativ competent să emită decizii de impunere privind stabilirea contribuției la fondul special de asigurări sociale de sănătate Curtea reține că atare chestiune a fost tranșată de ÎCCJ prin decizia nr. 3878 din 27 septembrie 2010 prin care s-a decis că: "Sunt legale prevederile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al președintelui Casei Naționale de A. de S., prevederi în temeiul cărora Casei de A. de S. îi este recunoscută abilitarea legală de a emite decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu, în baza căruia se poate declanșa urmărirea silită.
Aceste prevederi respectă atât cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căreia a fost emis Ordinul nr. 617/2007, cât și cadrul legal general, atâta timp cât, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de
A. de S., în competențele atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
.";
Așa fiind, reiterarea aspectelor reținute de instanța de fond a cărei sentință a fost casată de instanța de recurs este fără finalitate juridică de vreme ce conform art. 311 alin. 1 C.pr.civ. hotărârea casată nu are nicio putere, respectiv nu mai produce nici un efect juridic.
Critica conform căreia până în anul 2007 când s-a emis Ordinul nr. 617/2007 validat sub aspect legal de ÎCCJ pârâta nu ar fi avut competență administrativă să emită decizii de impunere, nu este fondată de vreme ce decizia de impunere s-a emis_ (f. 49 dos. fond) deci în perioada în care pârâta a deținut competență administrativă și în termenul de prescripție prevăzut de legea procesual fiscală aplicabilă în cauză.
Mai apoi, este de reținut și apărarea pârâtei fundamentată pe incidența art. 27 alin. 1 din OG nr. 86/2003 aprobată prin Legea nr. 609/2003 din economia căreia rezultă că începând cu 1 ianuarie 2004 dată de la care conform art. 38 alin. 1 pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat activitatea de colectare a contribuțiilor a rămas în sarcina CNAS și a structurilor sale teritoriale, fiind ulterior întărită și confirmată de prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 așa cum a fost evaluat de Î. Curte prin Decizia mai sus menționată.
Astfel că, această critica din recurs nu este fondată.
Principala critică prin care se dorește înlăturarea obligației de plată a principalului și accesoriilor stabilite de către prima instanță, în raport și de cererea formulată, a fost evocată de coroborarea lipsei culpei reclamantului cu privire la neplata contribuției, cu prevederea art. 222 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de
contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale";. Existența acestei prevederi cu privire la dreptul de a fi informat, menită să asigure transparența sistemului de asigurări de sănătate, nu susține totodată existența unei obligații în sarcina caselor de asigurări de sănătate, de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată, din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului. Dacă s-ar considera ca atare, dispoziția cuprinsă în art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 95/2006 ar rămâne fără efecte, de vreme ce obligația de plată s-ar naște numai după informarea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea reclamantului de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu se află la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații"; de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
De vreme ce acesta este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
Scadența obligației privind plata contribuției la fondul de sănătate nu este condiționată de existența concretă a declarației, termenele fiind stabilite de Legea nr. 95/2006, numai executarea silită fiind condiționată de existența unui titlu executoriu, anume decizia de impunere, ceea ce în cauză s-a împlinit.
Normele legale mai sus evocate fiind edictate într-o lege specială derogă de legea generală procesual fiscală invocată de recurent recte dispozițiile art. 43-44 din Codul de procedură fiscală.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta P. M. ANA împotriva sentinței civile nr. 8932 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
R. -R. D. L. U. M. A. A.
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
J. fond. A. G. C.
