Decizia civilă nr. 5351/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA NR. 5351/2013

Ședința publică din 09 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. -R. D. JUDECĂTOR L. U. JUDECĂTOR M. D. GREFIER M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9027/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul/a

A. LS, privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat M. Agrigoroaie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art.

1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare și, raportat la dispozițiile art. 306 C. Pr. Civ și la faptul că motivele faptice nu implică o motivare în drept, invocă excepția nulității recursului.

Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului, apreciind că recursul poate fi încadrat într-runul din motivele de modificare sau casare.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, conform argumentelor aduse prin întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 9027/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _,

s-a admis acțiunea reclamantului (ei) Areleanu LS

, fiind obligată pârâta A.F.P. C. să restituie reclamantului/ei suma de 14347 lei, reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală în materie civilă de la data plății și până la achitarea efectivă.

S-a admis cererea de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M., care a fost obligată să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Asupra cauzei pe fond

, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție

:

Raportat la prevederile H.G. nr. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește dobânda pretins

ă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

În speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P.

  1. -N.,

    prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

    În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond a analizat cu superficialitate situația dedusă judecății și în consecință a emis o hotărâre din care lipsește în totalitate motivația de fapt și de drept pentru care s-a pronunțat în acest fel.

    Din documentele depuse în probațiune se poate observa că reclamantul a acoperit prejudiciul produs bugetului de stat prin înmatricularea autoturismului fără să plătească taxa de înmatriculare prevăzută de reglementările în vigoare.

    Prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial C. emis în dosarul nr.

    81/P/2008, reclamantul a avut calitatea de învinuit.

    Pârâta Direcția Generală a F. P. s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului produs la bugetul de stat, reclamantul achitând acest prejudiciu, a fost scos de sub urmărire penală, aplicându-i-se doar o sancțiune administrativă.

    Relevant este și faptul că această chitanță cu care reclamantul încerca să își probeze pretențiile, nu s-a folosit la înmatricularea autoturismului în cauză, aspect e rezultă din mențiunea inserată în cuprinsul copii chitanței de către Serviciul P. Comunitar Regim Permise de Conducere din cadrul Instituției prefectului C. .

    În concluzie, din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă cu claritate că plata efectuată de reclamant conform chitanței depuse reprezintă prejudiciul produs bugetului de stat prin săvârșirea unei fapte penale și nu pentru taxa specială de înmatriculare, astfel cum susține reclamantul.

    În consecință, este evident că în speță nu erau întrunite condițiile pentru a fi dispusă restituirea sumei, acțiunea impunându-se a fi respinsă.

    Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

    Probațiunea administrată în cauză față arată că de fapt prin chitanța seria TS6 nr. 2056600 emisă de Trezoreria Municipiului C. -N. (f. 7 dos.

    fond) coroborată cu mențiunile din Rechizitoriul emis la 2 martie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. în dos. pen. nr. 81/P/2008 (f. 9-12) depus în extras la dosarul de recurs, reclamantul intimat a acoperit prejudiciul produs bugetului de stat prin înmatricularea unui autoturism fără să plătească taxa de înmatriculare prevăzută de dispozițiile legale aplicabile la data operațiunii de plată.

    Din același rechizitoriu rezultă că reclamantul intimat a avut calitatea de învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal, că a fost scos de sub urmărire penală și s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de 400 lei.

    În acest context, Parchetul mai reține că privitor la repararea prejudiciului cauzat organului fiscal prin infracțiunea pentru care a fost cercetat, pus sub învinuire și apoi scos de sub urmărire penală, ANAF- prin Direcția Generală a F. P. a județului C. s-a constituit parte civilă față de învinuit, iar acesta a achitat prejudiciul, respectiv suma de 14.347 lei, conform chitanței seria TS6 nr. 20566000 eliberată de Trezoreria Municipiului C. -N. .

    Într-o astfel de situație, este evident că suma de bani achitată cu această chitanță nu mai este susceptibilă de restituire de vreme ce nu a făcut obiectul unei operațiuni de înmatriculare a unui autovehicul pentru care să se pună problema încălcării dreptului UE.

    Că este așa, mai rezultă și din mențiunile efectuate chiar pe chitanța însăși din care rezultă fără echivoc faptul că obligația de plată este cu titlu de despăgubire civilă aferentă dos. pen. 81/P/2008 DNA reprezentând taxa de primă înmatriculare pt. auto SCA. A_ dar că nu s-a folosit la înmatriculare.

    Așa fiind, conform reglementărilor legale în vigoare numai sumele plătite către organul fiscal și folosite efectiv pentru operațiunile de înmatriculare a autovehiculelor cu încălcarea dreptului UE sunt susceptibile de restituire către contribuabili.

    Pe cale de consecință, suma 14.347 lei ce face obiectul chitanței seria TS6 nr. 20566000 eliberată de Trezoreria Municipiului C. -N. nu este susceptibilă de restituire aceasta nefiind încasată și utilizată efectiv pentru operațiunea de înmatriculare a autovehiculului SCA. A_ așa cum de altfel arată intimatul, acest autovehicul fiind radiat din circulație ca efect al comiterii faptelor ilicite cercetate în dos. nr. 81/P/2008 al DNA - Serviciul Teritorial C. .

    Din această perspectivă nu se poate reține cu temei că cererea de restituire a sumei de bani respectivă pe motivul că la data la care s-a plătit taxa era ilegală și discriminatorie, fiind incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul CE (actual art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene).

    Pe de altă parte, nu se poate reține cu temei nici că încasarea sumei respectivă nu este acoperită de o stare factuală și legală pentru a putea fi restituibilă dintr-o altă perspectivă, deoarece așa cum rezultă din Rechizitoriu suma respectivă a fost reținută și încasată ca despăgubiri pentru prejudiciul cauzat organului fiscal prin săvârșirea infracțiunii pentru care reclamantul intimat a fost învinuit și apoi scos de sub urmărire penală.

    Dat fiind, această afectațiune a sumei de bani, se reține că instanța de fond prin pronunțarea soluției de admitere a acțiunii a nesocotit dispozițiile legale în materie motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ de la

    1865 aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 312 C.pr.civ. va admite recursul formulat de pârâtă și ca o consecință va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

    Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în recurs.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9027/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C. , pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

    1. LS .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

R.

-R. D.

L.

U.

M.

D.

GREFIER

M. T.

Red.LU/dact.MS 3 ex./_

Jud.fond: A.Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5351/2013. Anulare act control taxe şi impozite