Decizia civilă nr. 5692/201. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5692/201
3
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: D. M. GREFIER: D. Ț.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9086 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul S. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr.57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9086 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. . C. -N., și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1300 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M. și obligată pe chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P.
-N. suma de 1300 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că normele interne contravin celor comunitare.
1
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând în esență că hotărârea este greșită deoarece nu s-a făcut dovada ca autoturismul a fost înmatriculat în alt stat .
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă,
invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel
încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și
îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Potrivit art.110 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor
naționale similare, fiind interzise astfel taxele discriminatorii sau protecționiste.
Este de observat că în determinarea caracterului discriminatoriu al taxei, esențial este a stabili dacă aceasta este impusă ca urmare a traversării graniței dintr-un stat comunitar într-un alt stat comunitar.
2
Pentru a da, eficiență dispozițiilor legale enunțate anterior este necesar ca reclamantul să-și dovedească acțiunea formulată, adică se impune a fi făcută dovada faptului că prevederile art.110 din Tratatul CE sunt incidente în cauză.
Altfel spus, intimatul trebuia să depună înscrisurile care să ateste că bunul în litigiu - respectiv autoturismul marca Dacia tip Logan a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre ale UE fiind suspus deci anterior traversării graniței unui impozit într-un alt stat comunitar.
Se poate observa, din acte respectiv factura că autoturismul achiziționat este unul nou cumpărat de la Automobile Dacia S.A- Mioveni, astfel că acțiunea formulată, în care se prevalează de preeminența normelor comunitare apare ca neîntemeiată.
Așadar constatând că reținerile instanței raportat la acte și la norme menționate sunt greșite în baza art.312 C.pr.civ, art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9086 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Ș. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.
.
Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. formulată de pârâta A. F. P. C. -N. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. H.
F.
T.
D.
M.
GREFIER
Ț.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
3