Decizia civilă nr. 6160/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6160/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către reclamanta B. -G. E. împotriva Sentinței civile nr. 764/2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în contradictoriu cu intimat S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat A. N. PENTRU R. P., intimat
C. C. PENTRU S. D., având ca obiect despăgubire L.245/2005. Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21 mai 2013,
mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 764 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al M. UI F. P. pentru S. ROMÂN. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.
C. PENTRU S. D. . S-a admis excepția prematurității invocată de pârâta A. N. PENTRU R. P. și a inadmisibilității, invocată de
S. Român - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B. -G. E., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A. N. PENTRU R. P. B. și C. C. PENTRU S. D. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dreptul de creanță născut prin emiterea Deciziei 8098/2010, neatacată, reprezintă o valoare patrimonială și are prin urmare caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 alin.1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO care nu are caracter revocabil si care îi conferă reclamantei dreptul de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute de exercițiul dreptului de proprietate. Pornind de la acest considerent, ținând și cont de practica administrativă constantă a emiterii titlurilor de plată doar după parcurgerea procedurilor judiciare, Curtea a apreciat că exercitarea unei acțiuni al cărui obiectiv final îl constituie tocmai recunoașterea și respectarea acestui drept într-un termen rezonabil, prin implicarea tuturor autorităților cu atribuții în domeniul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005, nu este prematură, doar prin aceea că titlul de plată nu a fost încă emis.
Dar din perspectiva prevederilor art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, abordarea diferă. Art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ stipulează că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri
adiacente, este suspendată ". De asemenea conform alin. 2 și 3 din art. 3 "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C. pentru S. D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A. N. pentru R. P., pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.l". Trebuie lămurit dacă termenul de 2 ani adăugat la durata procedurilor urmate până în prezent de către aceasta prin OUG 62/2010, este sau nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient și dacă prin instituirea lui exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean sunt respectate. Dacă este ori nu îndeplinită cerința existenței unui just echilibru.
Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO
- referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ . Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .
Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner). În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II). Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).
În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității. În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare
la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ). În acest sens fiind și hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare. Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182). Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186). Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase). În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Guvernul a relevat Curții că o serie de probleme dintre cele mai grave au condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate. Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB- ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Curtea, hotărând să suspende analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; S. pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus) .Aceste obiective
ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).
Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru S. D. . Instanța constată că obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate acestea, în privința duratei unei proceduri, s- a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, dar aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați. Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.
În raport de toate aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de_ . Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG.62/2010 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație, pe de altă parte.Pentru aceste considerente instanța a apreciat că suspendarea pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a OUG 62/2010 a procedurii de emitere a titlurilor de plată prevăzute în titlul VII nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate. În raport de premisele de fapt și de drept anterior expuse, apreciind că acțiunea exercitată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ANRP este prematură, s-a admis excepția prematurității invocată de această parte, în raport de prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 62/2010.
Având în vedere că, până la această dată, reclamanta nu a solicitat schimbarea cererii de opțiune din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acțiuni, urmează ca Directia pentru Acordarea D. în Numerar să emită în favoarea reclamantei un titlu de plată, în ordinea cererilor de opțiune, după încetarea perioadei de suspendare
prevăzută de O.U.G. nr. 62/2010. Instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este și inadmisibilă, în contextul în care a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani mai mari decât cele cuprinse în titlul de despăgubire și în care a cerut și contravaloarea dobânzilor și a majorărilor, constatându-se că, pentru această din urmă pretenție, nu există nici un temei legal. Astfel, în cuprinsul H.G. nr. 128/2008, a Legii nr.247/2005, a O.U.G. nr. 81/2007, a H.G. nr. 1095/2005, nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către
C. C., de A.N.R.P. - Direcția pentru Acordarea D. în Numerar, în raport de rata inflației, de cursul Euro etc.
Având în vedere că, valorile despăgubirilor acordate reclamantei au fost stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu și cel de plată nu pot exista neconcordanțe, A.N.R.P. neavând ca atribuție legală actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de C. C. pentru S. D. .
Totodată, în măsura în care pretenția concretă a reclamantei ar fi aceea ca diferența dintre suma stabilită prin titlul de despăgubire și cea solicitată prin acțiune, precum și dobânzile să-i fie achitate pe cale directă, în temeiul unei hotărâri judecătorești, Curtea ia act de faptul că nu este posibilă "ocolirea"; procedurii prevăzute in Titlul VII din Legea nr. 247/2005, din moment ce nici cea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, prin emiterea unei dispoziții a primarului pentru această diferență. Pe de altă parte, luând în considerare și cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, mai sus citată, apar a fi întemeiate apărările pârâtei conform cărora acordarea de despăgubiri în numerar pe calea unor hotărâri judecătorești care ar îndreptăți viitorii creditori sa încaseze dintr-o dată și nu eșalonat despăgubirile ce li se cuvin, în condițiile in care este de notorietate că veniturile ce se colectează la buget datorita scăderii activităților economice sunt tot mai mici, ar duce la colaps economic.
Ca armare a admiterii excepțiilor, văzând și prev. art. 1,8 și 18 din LCA, acțiunea s-a respins, constatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta B. -G. E. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată care vor fi precizate ulterior.
În motivarea recursului, reclamanta susține că este total greșit modul în care a interpretat instanța prematuritatea acțiunii raportat la corelarea legilor C.E.D.O. și soluțiilor din cauzele judecate de către această instanță și aplicarea în timp și spațiu a legislației interne, respectiv H.G. nr. 128/2008, O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 1095/2005, O.U.G. nr. 62/2010, care limitează, în esență, dreptul de proprietate al reclamantei reglementat de art. 1 din protocolul nr. 1 CEDO invocat în susținerea acțiunii sale. A apreciat reclamanta că, instanța în loc să invoce acte interne de vădit neconstituționale, care limitează accesul la despăgubiri echitabile, trebuia să observe că în prezent Fondul Proprietatea este listat la bursă începând cu 25 ianuarie 2011 și prin urmare raportat la un portofoliu concretizat de acțiuni, prin tranzacționarea pe bursă, valoarea acțiunilor este negociabilă și nu limitată la niște sume pe care instanța a pretins că A.N.R.P. nu le are.
În concret, reclamanta arată că a solicitat plata unei sume reprezentând diferența cuvenită după moartea mamei sale, raportat la decizia emisă de C.C.S.D., respectiv decizia nr. 8.098/_ prin care i s-a acordat suma de 259.289,9 lei aferentă cotei de ¼ din imobil. În opinia reclamantei nici un act normativ nu împiedică cele două entități, C. C. și A.N.R.P. să completeze decizia menționată și cu cota de ¼ rămasă și să emită titlu de despăgubiri. Mai mult, la C. C. și A.N.R.P există dosarul aferent deciziei 8090/2010 și cererea de opțiunea a reclamantei nr. 1972/_, astfel că nu există nici un motiv legal pentru a aprecia, lipsa calității
procesuale pasive a Comisiei Centrale, prematuritatea acțiunii raportat la A.N.R.P. și că acțiunea sa este neîntemeiată.
Pârâta, A. N. PENTRU R. P., a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f.3). În susținerea poziției sale, pârâta a invocat dispozițiile art. 141alin.4 din O.U.G. 81/2007, modificat prin Legea 142/2010,
arătând totodată că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010 "pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate În mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente publicată în Monitorul Oficial, partea a I, nr. 653/_, cu modif.și complet. ulterioare, până la data de 15 mai 2013". Prin instituirea acestui termen, obligațiile prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamanți, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de realizare.
Or, atât sub imperiul vechiului cod civil cât și potrivit noului Cod civil, creditoru-titular al unui drept afirmat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului. În acest context, pârâta a arătat că nu poate fi vorba despre un refuz din partea Direcției pentru Acordarea D. în Numerar în ceea ce privește emiterea titlului de plată, motiv pentru care consideră cererea de chemare în judecată ca fiind prematur formulată, deoarece creanța acestora nu este certă, lichidă și exigibilă. Referitor la excepția prematurității emiterii titlurilor de plată, în vederea acordării despăgubirilor în numerar, car urmare a adoptării O.U.G. nr. 62/2010 și ulterior a Legii nr. 117/2012, pârâta a arătat că practica judiciară a statuat cu caracter de principiu prematuritatea emiterii acestora, până la expirarea termenului de suspendare, iar dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanță între dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din protocolul adițional nr. 1 al
C.E.D.O. și prev. O.U.G. nr. 62/2010, O.U.G. nr. 4/2012 și Legea nr. 117/2012. Pe fond, față de solicitarea reclamantei, pârâta precizează că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completări le ulterioare, în condițiile O.U.G. nr. 81/2007, în baza Deciziei Comisiei Centrale pentru S. D. nr. 8.098/_ 0, reclamanta au formulat, în vederea valorificării titlului de despăgubire, cererea de opțiune înregistrată în evidențele Direcției pentru Acordarea D. în Numerar sub nr. 19.720/_, prin care au solicitat emiterea unui titlu de plată pentru suma de 259.289,90 lei. A mai precizat pârâta că în cadrul dosarului nr. 19.720/_ nu s-a emis până în prezent un titlu de plată, iar creanța reclamantei va deveni certă, lichidă și exigibilă în momentul emiterii Titlului de plată de către vicepreședintele A.N.R.P.
Examinând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, instanța constată următoarele:
Între momentul pronunțării sentinței recurate și momentul soluționării prezentului recurs înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție și trimis apoi pe cale administrativă înspre competentă soluționare Curții de Apel C. în conformitate cu dispozițiile Legii 2/2013 de degrevare a Î.C.C.J., a fost adoptat un nou act normativ care vizează în mod expres demersul juridic al reclamantului intimat.
Astfel, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea
imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin.1, personalul din cadrul Autorității Naționale pentru R. P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite";.
În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art.725 din C.proc.civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare. În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr.723/2012, nr.760/2012 și nr.802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește. Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.
De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența OUG nr.4/2012. Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.
Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare. O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă
măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.
Mai mult, în aceste împrejurări și avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_ . Noua lege corespunde necesității adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, menit să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin noul act normativ, sunt instituite o serie de termene, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege, inclusiv în sarcina noii entități ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru S. D., respectiv C. N. pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art. 17, alin. 1, lit. a din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează / invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. N. are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi (_ ). Acest termen de 60 de luni a fost stabilit pentru tocmai pentru a acorda, în mod efectiv, despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fără a compromite angajamentele financiare internaționale asumate de Guvernul României.
Pretențiile reclamantului, astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze, nu se mai regăsesc în Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr.278/_ . Astfel, prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată și completată de către reclamant s-a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea unor etape ale procedurii reglementată de Legea 247/2005, procedură care în final să se concretizeze în emiterea unui titlu de despăgubire. Or noul act normativ care este incident așa cum vom arăta în continuare reglementează o procedură diferită care nu mai are ca finalitate emiterea unui titlul de despăgubire.
Titlul de despăgubire ca act administrativ nu mai este reglementat ca element final al procedurii. La rândul său C. C. pentru S. D. va dispărea ca entitate și este înlocuită de o nouă instituție, în condițiile art. 18 alin. 3 din Legea 165/2013 care prevede faptul că ,,C. N. preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru S. D. și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare,,.
În prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, în raport cu actul normativ nou apărut, Legea nr. 165/2013 se impune, în baza art. 312 din vechiul C.p.c., respingerea recursului declarat de B. - G.
E. împotriva sentinței civile nr. 764 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta B. -G. E. împotriva sentinței civile nr. 764 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, DP |
GREFIER, A. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. B. .
