Decizia civilă nr. 6226/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6226/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier D. Ț.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 4192 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. și A.
F. P. Z., A. F. pentru M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamantul B. I. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4192 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., a fost admisă excepția invocată de D. G. a F. P.
S. și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu D. G. a F. P. S. și A.
F. P. Z., având ca obiect restituirea taxei de poluare.
A fost respinsă cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Din actele dosarului rezultă că reclamantului i s-a comunicat întâmpinarea depusă în numele Administrației F. P. de D. G. a F. P.
S., în care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, motivat pe împrejurarea că, înainte de a se adresa instanței, reclamantul nu a solicitat AFP Z. restituirea sumei reprezentând taxa de
poluare. Ulterior, reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar dovada solicitării, în prealabil, de la AFP Z., a sumei reprezentând taxa de poluare achitată, deși a fost citat cu mențiune în acest sens.
Potrivit Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii
"Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene fără plata taxei pe poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de ar t. 7 d in Ordo n anț a de Urgenț ă a Guvernului nr. 50/2008 este admisibilă";.
Instanța reține că dispozițiile deciziei sunt aplicabile doar după ce o persoană a fost vătămată în vreun drept al său sau interes legitim, adică după ce i se refuză restituirea taxei de poluare în cazul în speță, se poate adresa instanței de judecată fără parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008. Dar este obligatorie existența unei vătămări, aceasta fiind de esența contenciosului administrativ, ceea ce în cazul în speță nu s-a întâmplat, tocmai pentru că nu există refuzul de restituire a sumei.
S-a constatat că suma cu privire la care o reclamantul a formulat acțiunea în prezenta cauză nu poate fi solicitată pe calea contenciosului administrativ, potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, întrucât acesta nu s-a adresat unității fiscale cu o cerere prin care acesta să solicite restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Doar în urma solicitării făcute de către reclamant pentru restituirea sumei și în baza răspunsului comunicat de unitatea fiscală referitor la posibilitatea recuperării sumei, acesta putea să se adreseze instanței de contencios administrativ, conform dispozițiilor art.2 din Legea nr.554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I.
solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr. 4192/2012 pronunțată în dosar nr._, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 și 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că taxa a fost încasata în baza unei legislații interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire.
În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, art. 148 Constituția României, art. 117, 120
si 124 C.proc.fisc.
În cauză a depus întâmpinare pârâta D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z. prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Prin sentința recurată, cererea reclamantului privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, în vederea înmatriculării în România a unuzi autovehicul second-hand achiziționat dintr-un stat membru UE a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerarea faptului că acesta nu ar fi făcut dovada că s-ar fi adresat pârâtei cu o cerere de restituire, la care aceasta să-și fi manifestat opoziția.
Curtea constată însă că o astfel de abordare este contrazisă atât de practica constantă a organelor fiscale în acest domeniu, fiind de notorietate împrejurarea că se refuză restituirea unor astfel de sume, atâta vreme cât nu se prezintă o hotărâre judecătorească în acest sens, cât și de probațiunea existentă în dosar.
Astfel, recurentul a depus cererea inaintata catre A.F.P. Z., cea care are calitatea de pârâtă, în considerarea faptului că a emis decizia de calcul și a încasat efectiv suma, înregistrată la_ si refuzul de restituire, cu nr. 63606/2011.
Referitor la excepția inadmisibilității, este de reținut și că în ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Ca atare, recurentul nu era ținut a îndeplini și alte demersuri prealabile, înainte de a se adresa instanței, care a fost legal sesizată, impunându-se respingerea excepției inadmisibilității și judecarea cauzei pe fond.
Din această perspectivă, se constată că, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în
circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în toate variantele sale, trebuie să se rețină că reglementarea națională este
incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului
contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să nu fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului, care nu se poate traduce în practică decât în maniera acordării dobânzilor de la data plății.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va respinge excepția inadmisibilității.
Se va admite acțiunea formulată de reclamant și vor fi obligate pârâtele A.
F. P. Z. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 3740 lei, cu dobânda legală în materie civilă, de la data_ și până la restituirea integrală. Totodată instanța va respinge cererea de chemare în garanție, în contextul în care chemata în garanție AFM are calitatea de pârâtă în cauză și a fost obligată la restituirea sumei ca urmare a validării pretențiilor din cererea principală.
Admiterea în parte a acțiunii se datorează faptului că, contrar solicitărilor reclamantului, pentru considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că în materia analizată nu sunt aplicabile prev. art. 117 și 124 C.pr.fisc., impunându- se numai acordarea dobânzii în materie civilă, independent de distincția privind data cererii de restituire.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 4192 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge excepția inadmisibilității.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtele A. F. P. Z. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 3740 lei, cu dobânda legală în materie civilă, de la data_ și până la restituirea integrală. Respinge cererea de chemare în garanție.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 mai 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. |
GREFIER, D. Ț. |
Red, M.B./S.M 2 ex./_
Jud.fond. Ț. D. B.
