Decizia civilă nr. 6328/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6328/2013
Ședința publică din data de 03 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
G.: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta I. P. M.
-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., împotriva
sentinței civile nr. 5902 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., cauza privind și pe INTIMATUL C. A. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite O.U.G. 50/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5902 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca Peugeot, seria șasiu _ YE81078165, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Analizând actele și probele de la dosarul cauzei instanța a constatat următoarele:
Partea reclamantă a achiziționat autovehiculul marca Peugeot, seria șasiu
_ YE81078165
, dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, are aplicabilitate, directă și obligatorie, și în prezenta cauza, aceleași critici putând fi imputate și Legii nr. 9/2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. P. JUDEȚULUI M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
solicitând modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că prin sentința instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat I. P. M. - S. P. C.
P. DE C. ȘI ÎNMATRIUCLARE A V. la înmatricularea definitivă a autovehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Pârâtul consideră criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece
O.U.G. nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului Pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului susținând că nu contravine dreptului comunitar și că prevederile naționale se impun a fi respectate.
P. C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRIUCLARE A V. are obligația înmatriculării vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare din dreptul intern care reglementează acest domeniu de activitate, și obligația de a pune în executare actele Guvernului, în speță, Legea nr. 9/2012, care impun o anumită conduită în domeniul nostru de activitate, motiv pentru care recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de
deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie
înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de_ .
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).
Prin urmare, reținând că taxa prevăzută de noua lege este contrară dreptului Uniunii Europene, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Întrucât, la momentul la care reclamantul a solicitat înmatricularea autovehiculului, subzista diferențierea de tratament între autovehiculele second hand provenite din spațiul UE și cele ce au fost anterior înmatriculate, pentru identitate de rațiune, Legea 9/2012 consacră același tip de tratament diferențiat reținut de CJUE în spețele enumerate mai sus.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de I. P. JUDEȚULUI M. - S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5902 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
G.
V. D.
Red. C.P. dact. G.C.
2 ex/_
Jud. primă instanță: A. S.