Decizia civilă nr. 636/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 636/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R. Judecător M. B. Grefier S. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F.
P. S. în numele A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr.
2.413 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta P. A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.413 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
D. G. A F. P. S. și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantă împotriva acesteia.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii de restituire.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. J. și în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. J. la restituirea sumei de 3265 lei în favoarea reclamantei, încasată cu titlu de taxă de poluare.
S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei suma de 3265 lei
S-a respins cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M.
, formulată de pârâta D. G. A F. P. S. .
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă pentru acordarea dobânzii în materie fiscală, iar pârâta A. F. P. J. a
fost obligată să achite reclamantei suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Excepția lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.
P. a Județului S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamantă împotriva acesteia fiind respinsă, instanta reținând că D. G. a F. P. Județului S. nu este parte în raportul juridic născut din faptul plății taxei de poluare.
Excepția inadmisibilității cererii de restituire pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost respinsa pentru următoarele considerente:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată, iar reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamanta nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamanta a solicitat paratei A. F. P. a O. J. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost a fost solutionata prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 3265 lei.
Reclamanta a achitat la Trezoreria din cadrul A. F. P. a O.
J., suma de 3265 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS6 nr. 1781756/_ .
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. în numele A. F. P. J., prin care se
solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și desființarea hotărârii cu privire la obligarea A.F.P. la plata dobânzii legale.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea vreunui act și nici să se constate refuzul nejustificat și nici dobânda legală.
A mai precizat pârâta că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, deși instanța de contencios-administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, este chemată să cenzureze acte administrative emise de autoritățile publice.
Cum decizia de calcul a taxei pe poluare a rămas definitivă nefiind exercitată procedura administrativ-fiscală, iar în lipsa anulării deciziei de calcula de către instanța de judecată, pârâta apreciază că nu poate fi restituită taxa pe poluare.
În ceea ce privește adresa emisă de către A.F.P., pârâtă susține că aceasta nu este un act administrativ fiscal potrivit art. 41 C.pr.fiscală, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanța neîntrunind caracteristicile prev. de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii fiscale, pârâta consideră că în mod neîntemeiat a fost admis, deoarece reclamanta nu a solicitat aceasta.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile, aceasta este neîntemeiata in condițiile in care refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea unei acțiuni in contencios administrativ a corei îndeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.
Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Referitor la acordarea dobânzilor, recursul este fără obiect sub acest aspect, tribunalul neacordând dobânzi sau alte accesorii.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 2.413 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, A. A. M. | JUDECĂTOR, S. L. R. | JUDECĂTOR, M. B. |
GREFIER, S. G. |
Red.S.L.R./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. A.R. .