Decizia civilă nr. 6470/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6470/2013
Ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR S. L. RUS GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții K. V. și F. F.
, împotriva deciziei civile nr. 587 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ , în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI-A. N. PENTRU R. P. - D. PENTRU A.
D. ÎN N., având ca obiect - despăgubire - Legea nr. 247/2005.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-lui judecător S. L. RUS, aflat pe poziția a doua în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de_, ca urmare a admiterii declarației de incompatibilitate formulată de d-na judecător D. M. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Încheierea civilă nr. 2347/2013 dosarul nr._ a fost scos de pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție și trimis la Curtea de Apel C., instanță devenită competentă să îl soluționeze, conform Legii nr. 2/2013.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ și ulterior la data de_ intimata-pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA D. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 247/2005 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.587 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Curții de Apel C. a fost admisă excepția prematurității invocate de ANRP - D. de Acordare a D. și în consecință a fost respinsă ca prematură cererea
formulată de reclamanții | K. V., F. | F. | în contradictoriu cu ANRP - D. |
pentru A. D. | în numerar. |
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în această materie se apreciază cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natura, conform Legii nr.10/2001 se realizează într-un termen rezonabil. În privința acestui tip de cerere nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.(1) lit.g) din Legea nr.554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii. Din aceasta soluție de principiu rezulta ca in îndeplinirea obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legii 247/2005 debitorul respectiv parata beneficiază de un termen pentru îndeplinirea acestor obligații.
Rezulta așadar ca in speța se poate vorbi de nesoluționarea unei cereri doar daca îndeplinirea operațiunilor administrative si emiterea titlului de despăgubire nu se realizează intr-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciază de la caz la caz la momentul soluționării acțiunii. Totodată fiind vorba de o situație continua in timp aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se soluționează respectiv se apreciază in raport cu legislația in vigoare la data soluționării de către instanța a acțiunii .
Raportat la aceste considerente rezulta ca in speța pe lângă prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile si prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4/2012 conform căruia la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speța chiar daca s-ar putea retine ca la data pronunțării soluției de fata a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despăgubire obligația paratei la emiterea acestui titlu si la îndeplinirea operațiunilor administrative nu a devenit exigibila întrucât termenul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legi 247/2005 s-a prelungit cu încă 6 luni prin voința legiuitorului exprimata in actul normativ sus menționat, act normativ care urmărește implementarea hotărârii din cauza pilot M. Athanasiu si alții împotriva R. .
Astfel așa cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despăgubire urmărește implementarea hotărârii sus menționate si a fost determinata si de imposibilitatea corelării momentului epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit așadar doar amânarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor respectiv emiterea titlurilor de despăgubiri ci prin aceasta suspendare s-a urmărit blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislației in acest domeniu si pe de alta parte pentru găsirea resurselor financiare necesare plații acestor despăgubiri.
In ce privește găsirea resurselor financiare așa cum rezulta si din nota de fundamentare cit si din expunerea de motive a OUG 4/2012 resursele financiare prevăzute de Legea 247/2005 cu modificările ulterioare pentru plata acestor
despăgubiri nu mai exista in prezent. Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proporție de peste 99% iar plata in numerar a fost sistata timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare in acest sens. In aceste condiții emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire fiind necesara găsirea altor resurse financiare care sa asigure plata acestor despăgubiri. Pentru plata despăgubirilor in numerar ca urmare a suspendării plații acestora timp de 2 ani prin OUG 62/2010 practica judiciara a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plata apare ca prematura pana la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de rațiune aceasta soluție poate fi aplicata si in spete de genul celei de fata pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării OUG 4/2012.
Pe de alta parte prin hotărârea pronunțata in cauza pilot M. Athanasiu împotriva R. s-a recomandat o reformare a legislației in domeniu atât in privința despăgubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația in care legislația interna prevede o despăgubire certa, sigura si posibil a fi plătita. Așa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4/2010 si din expunerea sa de motive in acest interval de timp de 6 luni urmează a fi adoptat un act normativ in acest sens .Si din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despăgubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie sa le fie plătite despăgubirile, persoane aflate in aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente in acest sens si a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate in mod real așa cum recomanda hotărârea CEDO sus menționata. Stoparea acestor proceduri ar urmări așadar sa asigure tuturor persoanelor îndreptățite si deci aflate in aceeași situație plata unei despăgubiri.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții susținând că în mod greșit a fost admisă excepția raportat la prevederile OUG nr.4/2012 întrucât procedura de acordare a măsurilor trebuie considerate ca a fost inițiată în cursul anului 2001 prin emiterea notificării în temeiul Legii nr.10/2001. Având în vedere intervalul de timp de atunci de 11 ani și dat fiind că este o perioadă de timp rezonabil în soluționarea dosarului nu se poate vorbi de o prematuritate. De altfel arată recurenții decizia autorității nepusă în executare devine una iluzorie iar aceasta contravine jurisprudenței CEDO inclusiv din perspectiva termenului rezonabil.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență ca nu există neconcordanțe între dispozițiile art.6 din convenție referitoare la durata rezonabilă ,la protecția proprietății și prevederile OG nr.4/2012. Prin măsura adoptată prin norma internă s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității evitându-se crearea de noi nedreptăți disproporționate.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente, de art.304 C.pr.civ., Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că recurenții susțin că în mod greșit s-a admis excepția deoarece în raport de intervalul de timp scurs în procedura de restituire nu se poate vorbi de o prematuritate respectiv de un termen rezonabil din perspectiva art.6 din convenție art.1 din Protocol. Aspectul vizând prematuritatea impune însă a se lămuri dacă există neconcordanțe între normele referitoare la durata rezonabilă a procedurilor și la protecția proprietății invocate de recurenți și prevederile OG nr.4/2012 retinute de instanta.
Potrivit art.6 din CEDO orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția R. "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .
Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).
În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II). Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).
În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.
Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.
În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupuse, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și
socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele
"utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)
Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).
În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții
împotriva R. Curte Europeană a Drepturilor omului s- a reținut ca:"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07 & 55, 28 iulie 2009).Asadar Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită. În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare. Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…
Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri
- inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV .
În plus, din jurisprudența reiese că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive a drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de
regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
G. R. s-a apărat în această cauză relevând Curții că o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate. Astfel s-a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare iar conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. G. a precizat că PIB-ul
R. pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.
Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R. a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus) .Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).
În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru
între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 prin care s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Expunerea de motive face referire la necesitatea implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva R., urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea
legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, necesitatea acordării unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,împrejurarea că Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, faptul că momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, faptul că în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,împrejurarea că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, aceste elemente vizând interesul general public .
Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate că în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.
Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.
Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.
Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .
Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a R. a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe. În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art.
16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/_ Plenul Curții Constituționale a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite".
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski).
În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 intrată în vogoare la data soluționării prezentei cereri.
Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG nr.4/2012 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul R. pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.
Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.
Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al
distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte. Pentru aceste se va aprecia că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire era suspedată corect s-a retinut de prima instanta ca exceptia era intemeiata.
Pe de altă parte,trebuie observat ca prin hotărârea pronunțată în cauza pilot M. Athanasiu împotriva R. s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu iar in aceste împrejurări și avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_ .
Noua lege corespunde necesității adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, menit să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, prin noul act normativ, sunt instituite o serie de termene, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege, inclusiv în sarcina noii entități ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea D.
, respectiv Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art.17, alin.1, lit. a din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează / invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care Comisia N. are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că, art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Acest termen de 60 de luni a fost stabilit pentru tocmai pentru a acorda, în mod efectiv, despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fără a compromite angajamentele financiare internaționale asumate de Guvernul României.
Pretențiile reclamantilor, astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze, nu se mai regăsesc în Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr.278/_
Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Având in vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proced. civilă, curtea va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de K. V. și F. F., împotriva sentinței civile nr. 587 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. H. | F. | T. | S. | L. RUS |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
