Decizia civilă nr. 6478/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6478/2013
Ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR DP JUDECĂTOR S. L. R. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 2399 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N.
, M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. N., având ca obiect - obligația de a face.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-nei judecător DP și d-l judecător S. L. R., aflați în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de_, ca urmare a încuviințării declarațiilor de abținere formulate de d-nele judecător M. H. și F. T. .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat N. laș Violin Dnaiel, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei, conform chitanței aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei, lipsind diferența de 11,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Prin serviciul registratură, la data de_ intimații-pârâți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Reprezentantul recurentului depune la dosar diferența de 12 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, căruia instanța îi comunică un exemplar al întâmpinării depuse de părțile adverse.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2399 din data de_, pronunțată de Tribunalul
Cluj, astfel cum a fost formulat, pentru toate considerentele evocate în memoriul de recurs.
Unul din motivele de recurs constă în aceea că pentru a respinge acțiunea promovată, instanța de fond a reținut că considerentele deciziei nr. 5844/_ pronunțată de Curtea de Apel C. ar intra în puterea autorității de lucru judecat și prin urmare reclamantul nu mai este îndreptățit să solicite obligarea intimaților la despăgubiri, întrucât prin respectiva decizie s-ar fi reținut existența culpei acestuia în emiterea certificatului de urbanism 2435/_ . De asemenea prima instanță a reținut că instanța de recurs, Curtea de Apel C., a luat în
considerare și împrejurarea că depunerea extrasului CF era o condiție obligatorie, raportat la prevederile art. 19 ale Ordinului 839/2009. Prin urmare s-a reținut că decizia este opozabilă reclamantului și în ce privește considerentele în integralitatea lor și că ne-am afla în prezența autorității de lucru judecat, chiar în lipsa existenței triplei identități de părți, obiect și cauză.
În aprecierea reprezentantului recurentului dispozitivul este partea din hotărârea judecătorească care interesează instituția autorității de lucru judecat, iar nu considerentele hotărârii. Ori prin dispozitivul deciziei menționate a fost menținută anularea ca nelegală a certificatului de urbanism, cum de altfel a fost menținută obligarea instituției primarului la eliberarea, în baza aceleiași documentații, a unui nou certificat de urbanism.
Raportat la obligațiile pe care le avea instituția primarului la analizarea documentației și la faptul că instanța de recurs s-a referit în cuprinsul deciziei la incidența dispozițiilor art. 19 din Ordinul nr. 839/2009, solicită a se observa că art. 34 din același act normativ se referă la verificarea conținutului documentației și care, în cuprinsul alin. 2 arată explicit că, în ipoteza în care documentația este incompletă sau cuprinde elemente de identificare insuficiente, în termen de cinci zile de la data înregistrării, acest aspect se notifică în scris solicitantului, cu menționarea elementelor lipsă și i se pune în vedere să completeze lipsurile constatate. Ori din întreaga probațiune administrată în fața instanței de fond se observă că instituția primarului nu a procedat întocmai, ci a emis un certificat de urbanism prin care s-a indicat că un imobil construcție fără forme legale decât să solicite petentului completarea documentației cu toate elementele pe care le considera necesare. Prin urmare instituția primarului nu putea elibera certificatul de urbanism în condițiile în care nu era lămurită cu privire la documentația depusă. Ca atare culpa instituției primarului în eliberarea certificatului de urbanism este o certitudine, ca și incidența răspunderii de drept administrative.
Cu privire la împrejurarea că în decizia Curții de Apel C. se face trimitere la faptul că certificatul de urbanism a fost comunicat la dosarul instituției abia ulterior, s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că acest certificat a fost în realitate recomunicat, urmare a adresei primită ca răspuns la plângerea prealabilă prin care s-a atacat certificatul de urbanism.
Chiar în condițiile în care reclamantul a dovedit legala edificare a construcției, instituția primarului a refuzat să revoce certificatul de urbanism, înțelegând să îl mențină ca temeinic și legal.
În cazul în care se va constata justețea aspectelor evocate solicită ca, în baza art. 3041C. pr.civ. să se aibă în vedere și celelalte aspecte de fond invocate în cererea de recurs. Apreciază că reclamantul a făcut dovada nelegalității certificatului de urbanism, că are un caracter lezionar întrucât a pus reclamantul în situația de a nu obține autorizația de construire pentru extinderea de construcție. De asemenea prejudiciul a fost dovedit și sub aspectul cuantificării acestuia prin expertizele efectuate la fondul cauzei.
Susține reprezentantul recurentului că nu pot fi reținute susținerile conform cărora certificatul de urbanism nu poate produce efecte juridice raportat la caracterul de informare a acestuia, ce rezidă din dispozițiile art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea în construcții, în condițiile în care, doctrina este unanim de acord că certificatul de urbanism are caracterul unui act administrativ, putând face de sine stătător obiectul controlului de legalitate al instanțelor judecătorești.
Solicită a se observa că a fost dovedită existența răspunderii administrative a Instituției primarului și a instituțiilor responsabile civilmente, la dosarul cauzei a fost depusă practică judiciară semnificativă în sensul admiterii a unor acțiuni
în spețe similare, cum ar fi decizia 699/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3284/2002 și decizia pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1165/1993.
Față de considerentele evocate solicită admiterea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar în recurs cât și cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în fond a cauzei.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.399 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantul V. S. -V., în contradictoriu cu pârâții P. M.
C. -N., M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect acordarea de despăgubiri, astfel cum a fost precizată.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia Curții d Apel nr. 5884/_ s-a admis recursul formulat de către P. mun. C. -N. și s-a dispus anularea certificatului de urbanism nr. 2435/_
, reținându-se culpa reclamantului în emiterea actului administrativ nelegal.
A reținut instanța de fond că cele menționate în decizia arătată au putere de lucru judecat, iar efectele acestei instituții juridice nu se reduc doar la imposibilitatea promovării ulterioare a unei acțiuni având același obiect, cauză și părți, ci include și obligativitatea unei hotărâri judecătorești înțeleasă în sensul că aceasta trebuie respectată de toate părțile.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul V. S. V. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii, cu consecința admiterii acesteia.
În motivare recursului, reclamantul arată că prin decizia nr. 5884/_ a Curții de Apel C. a fost menținută sentința civilă nr. 1202/_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._, în ceea ce privește anularea certificatului de urbanism nr. 2435/_ și obligare Instituției P. ui la eliberarea unui alt certificat de urbanism legal.
S-a arătat că în recurs instanța a făcut trimitere doar la dispozițiile art. 19 din Ordinul nr. 839/2009 fără a avea în vedere dispozițiile art. 34 din același act normativ din care rezultă că dacă instituția primarului și aparatul său de specialitate ar fi apreciat că documentația depusă de către reclamant în vederea eliberării certificatului de urbanism era incompletă sau insuficientă nu putea dispune eliberarea certificatului de urbanism și ar fi avut obligația, conform art.
34 alin. 2 din Ordinul nr. 839/2009, de al notifica pe reclamant cu indicarea elementelor lipsă sau incomplete din documentație.
Susține reclamantul că există cu certitudine o culpă a instituției primarului pentru eliberarea unui certificat de urbanism nelegal.
În privința fondului, în considerarea dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., reclamantul a arătat că acțiunea sa este fondată, în dosarul nr._ al Tribunalului C. fiind dovedită nelegalitatea certificatului de urbanism.
A mai solicitat reclamantul să se aibă în vedere și practica judiciară depusă în fața instanței de fond, iar în privința despăgubirilor solicitate, a arătat că acestea au fost dovedite prin intermediul înscrisurilor depuse.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care sau solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant a pus în discuție efectele anulării certificatului de urbanism nr. 2435/_, precum și pe cele ale hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus anularea cu caracter irevocabil a acestui act administrativ.
Din această perspectivă Curtea constată că, prin sentința civilă nr. 1202/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, prima instanță a dispus anularea certificatului de urbanism în discuție.
Clarificări importate cu privire la culpa în emiterea actului administrativ nelegal sunt aduse doar prin decizia civilă nr. 5.884/_ a Curții de Apel C. . Prin această hotărâre judecătorească s-a stabilit cu caracter irevocabil culpa reclamantului în emiterea, cu acel conținut, a actului administrativ anulat, respectiv certificatul de urbanism nr. 2435/_ .
Sub acest aspect, hotărârea pronunțată de către instanța de recurs a înlocuit o parte importantă din hotărârea instanței de fond, chiar dacă dispozitivul acesteia din urmă a fost menținut de către instanța de recurs în ceea ce privește soluția de admitere a cererii introductive.
În acest context, în mod corect a fost reținut de către instanța de fond în prezenta cauză, puterea de lucru judecat instituită prin decizia Curții de Apel care a stabilit un, cu caracter irevocabil și obligatoriu, un element semnificativ, ce prezintă o importanță covârșitoare în prezenta cauză, respectiv culpa reclamantului în emiterea actului administrativ nelegal.
Practic, decizia irevocabila menționată anterior a tranșat problema juridica, din perspectiva culpei, fără ca aceast aspect să se reflecte în dispozitiv și, în mod evident, fără a fi necesar ca aceasta să fie menționată acolo.
Puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare.
Efectul de "lucru judecat"; al unei hotarari judecatoresti poate avea doua acceptiuni:
În sens restrâns, semnifica autoritatea de lucru judecat, care face imposibila judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeasi cauza (exclusivitatea).
Dintr-o perspectivă mai largă, același concept semnifica puterea de lucru judecat, care presupune ca hotararea beneficiaza de o prezumtie irefragabila ca exprima adevărul și că nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea).
Cu alte cuvinte, existenta unei hotarari judecatoresti poate fi invocata în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci cand se invocă exclusivitatea hotararii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași parti sau se discute același obiect și aceeași cauză.
În prezenta cauză puterea de lucru judecat a fost corect reținută din perspectiva caracterului obligatoriu al unei hotărâri judecătorești și a efectelor acesteia în raporturile dintr părți ce vizezează aceleși aspecte.
Puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotararii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie sustinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Efectul de putere de lucru judecat, din perspectiva obligativității celor reținute în decizia civilă nr. 5884/2011 a Curții de Apel C., este dat de faptul că ceea ce a reținut instanța de recurs în considerente, respectiv culpa în emiterea actului administrativ se reflectă și în dispozitiv, din perspectiva cheltuielilor de judecată care au fost stabilite de către instanța de recurs.
Astfel, instanța de recurs în decizia menționată a stabilit că pârâtul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată de la fond deorece nu este în culpă în privința emiterii certificatului de urbanism anulat.
Considerentele expuse de către instanța de recurs în decizia nr. 5884/2011 dezleagă elemente importante ale raportului juridic litigios asupra căruia s-a pronunțat, în primă instanță tribunalul, prin sentința civilă nr. 1202/2011.
În concluzie, pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitații între problema solutionată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeasi soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încalcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Asadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleasș părți (culpa în emiterea actului) a fost soluționată irevocabil,pe fond,într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobandit putere de lucru judecat și, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.
Reclamantul a formulat în fața instanței de fond o acțiune în stabilirea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice emitente a actului administrativ vătămător, nelegal și anulat, din aceste motive, de către instanța de judecată competentă.
Tipul de răspundere invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, este o raspundere bazata pe culpa, inteleasa ca raspundere a administratiei si functionarilor ei pentru pagubele create prin acte administrative, precum si pentru defectuoasa funcționare a serviciilor publice.
Pentru a se considera ca este o raspundere bazata pe culpa trebuie îndeplinite condițiile următoare:
Actul administrativ individual producator de daune sa fie ilegal. Încalcarea conditiilor de legalitate a actelor trebuie sa fie constatată de către instanța de judecată, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004. Fără îndoială, actul în discuție a fost anulat în mod irevocabil.
Mai apoi, se impune a se constata dacă actul administrativ ilegal a fost cauzator de prejudicii materiale sau morale, cuantumul prejudiciilor urmând a fi stabilit de catre instanta de contencios administrativ, în baza susținerilor părților și a probelor administrate.
Se impune, în același context, apoi analiza existenței raportului de cauzalitate dintre actul ilegal si prejudiciu și, aspect, deosebit de important, se va stabili culpa autoritatii publice în emiterea actului, ce reprezinta o anume conduită psihica a autorului fata de fapta ilegala, fapta care poate fi reprezentată de emiterea actului ilegal, de refuzul de a rezolva o cerere, de nesocotirea unui drept sau interes legitim.
Acest ultim aspect, cel al culpei, a fost analizat anterior, din perspectiva efectelor obligatorii ale decizei civile nr. 5884/2011, fiind prezentate anterior argumentele pentru care se impune a se aprecia că în privința culpei în emiterea actului administrativ poate fi reținut doar un anumit lucru.
În consecință, pentru a fi admisibilă, în cadrul prezentei acțiuni în despăgubiri, trebuia stabilită culpa emitentului actului administrativ în producerea prejudiciului. Or, așa cum s-a arătat anterior, prin decizia civilă nr. 5.884/_ a Curții de Apel C., în urma reevaluării raporturilor juridice de drept material dintre părți, s-a procedat la o reanalizare a actului administrativ din perspectiva culpei în emiterea acestuia, stabilindu-se fără echivoc vinovăția reclamantului.
Nu mai este permis acum instanței investită cu prezenta cauză să procedeze la o nouă analiză a vinovăției în emiterea actului administrativ, judecata realizată în dosarul anterior având caracter obligatoriu pentru părțile din prezentul litigiu.
Analiza anterioară a motivului de recurs prezentat la lit. A din recursul declarat de către reclamant și constatarea netemeiniciei celor susținut de către rcurent la acel punct al recursului, nu mai impune analiza detaliată a motivului de recurs menționat la lit. B a recursului.
La lit. B din motivarea recursului recurentul își prezintă argumentele în privința fondului cauzei.
Așa cum s-a arătat anterior, admisibilitatea pe fond a unei acțiuni în despăgubiri, de tipul celei promovate de către reclamant, impune determinarea culpei emitentului actului administrativ anulat. Pentru motivele ce au fost arătate anterior, nu se poate reține o astfel de culpă în sarcina pârâtului, în calitate de emitent al actului anulat.
Condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale, enunțate anterior, sunt cumulative, neîndeplinirea uneia dintre ele conducând la concluzia neantrenării răspunderii.(inexistența răspunderii)
Din această perspectivă nu se mai impune analiza celorlalte condiții de instituire a răspunderii patrimoniale (atât pentru daunele materiale cât și pentru cele morale), dezvoltate de recurent la lit. B a recursului.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 2.399 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, DP | JUDECĂTOR, S. L. R. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .Dact.H.C./2 ex.Jud.fond: A.G.C. .
