Decizia civilă nr. 7199/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 7199/2013
Ședința publică din 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE | V. | G. | |
JUDECĂTOR | A. | A. | M. |
JUDECĂTOR | S. | L. R. | |
GREFIER | M. | V. | -G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. | G. | a | ||
F. | P. B. N. în numele Administrației F. P. | S. | B. , |
împotriva sentinței civile nr. 2201/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N., în contradictoriu cu reclamantul/a S.C. N. - F.
S.R.L. privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2201/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N., s-a respins excepția lipsei de calitate procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. .
S-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamantul/a S.C. N. - F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. S. B., care a fost obligată să restituie reclamantului/ei sumele de 7878 lei, respectiv 4009 lei, cu titlu de taxă poluare și la dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data plății lor și până la restituirea lor efective.
A fost obligată pârâta A. F. P. S. B. să plătească reclamantei suma de 1043 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de A. F.
P. S. B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. și în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele de 7878 lei, respectiv 4009 lei, cu titlu de taxă poluare și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data plății lor și până la restituirea lor efective și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1043 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Examinând cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
D. G. a F. P. B. -N., este neîntemeiată în privința capătului de cerere privind constatarea nelegalității refuzului de restituire a taxelor, aceasta întrucât emitere refuzului s-a făcut de către aceasta pârâtă, astfel raportul juridic în privința acestui act administrativ fiscal s-a născut între reclamanta si această pârâtă, astfel că în raportul de drept procesual, calitate au aceleași părți, deci inclusiv D. B. -N. .
Pârâta și-a motivat excepția pe lipsa unui raport juridic între ea și reclamantă în privința stabilirii și achitării taxei de poluare, însă prin acțiune reclamanta nu a solicitat stabilirea unor obligații în sarcina acestei pârâte legate de stabilirea și achitarea taxei de poluare ci în legătură cu refuzul de restituire.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. nr. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.
P. B. N. în numele Administrației F. P. a orașului S. B.
, prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Contestă recurenta și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată la prima instanța, precum și cuantumul acestora, pe care îl apreciază ca fiind excesiv.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste eventuala inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.
Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri
fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al
protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care
C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data plății taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatibilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultata din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speța sa dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului.
In ce privește cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciază ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând in formularea cererii prealabile, redactarea si
susținerea acțiunii. In acesta materie munca desfășurata de avocat este mult simplificata de existenta hotărârilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamant așa cum se întâmpla in alte cauze, ci de folosire a unui model deja elaborat, depunerea actelor probatorii specifice acestui model si susținerea lui.
Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 539,3 lei răspunde in mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința recurată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată de la suma de 1043 lei la suma de 539,3 lei.
Vor fi menținute celelalte dispozițiile ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. S.
B. prin D. G. a F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 2201/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
N., pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
Menține restul dispozițiile sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
V. G. A. | A. | M. | S. | L. | R. |
Plecată în C.O. Semnează președintele
Curții de Apel C.
V. M.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: N.M.