Sentința civilă nr. 1044/2013. Anulare act control taxe şi impozite

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CI VILĂ NR. 1044

Ședința publică din 18 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. P.

- judecător

GREFIER: M. N. D.

Pe rol se află pronunțarea soluției la cererea formulată de reclamantul

K. K. L.

, cu domiciliul în B. M., str. V., nr. 174, jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M.

, cu sediul în B. M., str. Dr. Gh. B., nr. 22A, jud. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 13 februarie 2013, încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată sub numărul mai sus indicat, reclamantul K.

  1. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M.

    , ca prin hotărârea pronunțată să se anuleze Decizia de impunere din oficiu nr. 2500/263 din_ privind stabilirea obligațiilor de plată la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, FNUASS cu privire la persoana reclamantului; anularea Deciziei nr. 46/263 din_ prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr. 2500/263 din_ ; cu cheltuieli de judecată.

    La termenul de judecată din_, T. din oficiu a invocat excepția nelegalei timbrări.

    Examinând cu prioritate excepția nelegalei timbrări, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, T. reține următoarele:

    Potrivit dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

    Având în vedere că reclamantul a fost citat cu mențiunea să facă dovada timbrării acțiunii cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, constatând că acesta nu s-a conformat, tribunalul urmează să dea eficiență normelor imperative enunțate anterior și să dispună anularea ca netimbrată a acțiunii, conform dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite

    excepția de netimbrare și, în consecință:

    Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de către reclamantul K. K.

  2. , cu domiciliul în B. M., str. V., nr. 174, jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., cu sediul în B. M., str. Dr. Gh. B., nr. 22A.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

V. P.

M.

N.

D.

Red.P.V./_

T.red. M.N.D./_ / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1044/2013. Anulare act control taxe şi impozite