Decizia civilă nr. 7336/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7336 /2013
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE S.
M., împotriva sentinței civile nr. 1385/bis din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta
S. F. E., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: Procedura de citare este legal îndeplinită.Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare însoțită de înscrisuri, într-un singur exemplar.Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1385 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.
F. E. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. și în consecință a fost anulată Decizia nr. 25/156/_ și anuleată în parte Decizia de impunere din oficiu nr. 1500/156/_ emise de pârâtă, în sensul
înlăturării obligației de plată a sumei de 1.490 lei reprezentând dobânzi și a sumei de 191 lei calculată cu titlu de penalități.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut in esenta ca sabilirea obligațiilor fiscale, prin decizia de impunere din oficiu, a fost efectuată pe bază informațiilor care au fost comunicate de organele fiscale, conform protocolului încheiat între CNAS și ANAF, având la bază declarațiile depuse de reclamantă la organele fiscale teritoriale în temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere anuale, întrucât aceasta nu și-a respectat obligația de depunere a declarațiilor la CAS, obligație care-i incumbă în temeiul OG nr. 92/2003, și a art. 215 din Legea nr.
95/2006 (anterior publicării acestui act normativ, reglementări similare se regăseau în OUG nr. 150/2002).
Potrivit dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale. C. de A. de S. M. nu și-a îndeplinit obligația imperativă prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 întrucât în perioada anilor 2007 - 2011 nu a comunicat nici o somație sau notificare contestatoarei prin care să-i aducă la cunoștință nivelul de contribuție la CASS și modalitățile de plată. Prin înștiințarea nr. 7039/913/_ (fila 35) comunicată reclamantei la data de_ (fila 33) reclamantei i s-a adus la cunoștință că în termen de 15 zile de la primirea înștiințării pârâta avea obligația întocmirii și depunerii la CAS
M. a declarației privind obligațiile de constituire și plată a contribuției la FNUASS pentru perioada 2006 până în prezent (sau alte perioade mai scurte), conform modelului prevăzut în Anexa nr. 5 la Normele metodologice aprobate în Anexa la Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Cât privește însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate, tribunalul reține că atât prin Legea nr.95/2006 cât și prin Normele metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la FNUASS de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.96/2006 coroborat cu art.8 din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, tribunalul va aprecia că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind nesocotite.
La adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut și conduita pârâtei care în lipsa unei atitudini active face ca nici o persoană cu un comportament diligent și prudent să nu poate cunoaște că într-o astfel de situație ar fi răspunzătoare din punct de vedere fiscal.Mai mult, sancționarea reclamantei prin obligarea acesteia la plata și a accesoriilor calculate pe un interval de timp pentru o creanță de care nu a fost încunoștințată că o datorează reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate.Este adevărat că principiul nemo censetur ignorare legem poate fi opus formal reclamantei, însă, acest principiu trebuie evaluat în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei mai precis trebuie stabilit dacă în condițiile concrete ale speței persoana în cauză avea în mod cert posibilitatea să cunoască actele administrative emise unilateral de către autoritatea pârâtă iar răspunsul este evident, nu.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând că reținerile instanței sunt eronate întrucât informarea în sensul dispozițiilor Legii nr.95/2006 a fost făcută prin publicarea și transmiterea de comunicate în baza unor contracte încheiate cu mai multe instituții. Pe de altă parte se arată că se omite a se avea în vedere că intimata nu a respectat obligația de a declara astfel că nu se putea cunoaște că realizează venituri impozabile. În plus se arată dispozițiile codului stabilesc termene și scadențe iar legea prevede expres obligația de a se aplica măsuri iar aceste măsuri au fost aplicate și în privința accesoriilor.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente și de dispozițiile art.304 C-pr.civ., Curtea reține că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente
:
Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care desfășoară activități independente. Intimata face parte din categoria persoanelor arătate context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256, 208,215, 257 și respectiv 259 din Legea nr.95/2006 .
Cu toate acestea nu pot fi primite reținerile instanței în privința majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform Codului de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele
fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă încunostințarea Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Intimata reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă intimata nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare . Ca atare nu se poate reține că intimata ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Prima instanță reține că neplata s-a datorat lipsei unei încunoștințări din partea organelor fiscale . Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la
cunoștința publicului. Pe de alta parte existența prevederii cu privire la dreptul de a fi informat, menită să asigure transparența sistemului de asigurări de sănătate, nu susține totodată existența unei obligații în sarcina caselor de asigurări de sănătate, de a comunica asiguraților date și informări cu privire la
întinderea contribuției personale și a modalităților de plată, din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului. Dacă s-ar considera ca atare, dispoziția cuprinsă în art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (5) lit. b) ar rămâne fără efecte, de vreme ce obligația de plată s-ar naște numai după informarea contribuabilului.Legea dimpotrivă are în vedere posibilitatea reclamantei de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu se află la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Trebuie arătat că sistemul de asigurări sociale de sănătate ca și ori alt sistem contributiv se bazează pe principiul declarativ, altfel spus organul fiscal stabilește taxele ori contribuțiile pe baza declarațiilor înregistrate de celălalt subiect al raportului juridic de drept material fiscal.Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații"; de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
De vreme ce acesta este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor de sănătate. Prin urmare față de cele arătate susținerile intimatului și respectiv reținerile instanței în privința accesoriilor sunt greșite.
Așadar constatând cele de mai sus în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 1385 bis, din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. M. M. H. F. T.
G.
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
