Decizia civilă nr. 7407/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7407/2013

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B. Judecător M. S. Grefier A. B.

Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei din instanță a domnului judecător G.A. N., aflat în concediu de odihnă, acesta fiind înlocuit cu judecătorul aflat pe prima poziție în programarea de permanență, conform procesului verbal atașat la dosar.

S-a luat în examinare recursul declarat de C. LOCAL AL M. Z.

- P. L. Z. împotriva Sentinței civile nr. 1419 din_ a Tribunalului Sălaj, privind și pe intimat S. E. -C., având ca obiect obligația de a face RECUPERARE SUME.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Urcan Ciprian în substituirea avocatului titular Cobzaș Adela D. pentru recurentă, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ.

Reprezentantul recurentei depune la dosar delegația de substituire și copia deciziei nr. 139/2010 emisă de recurentă din care rezultă că intimatul a fost transferat în alt departament.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1419 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj s-a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată a reclamantei

P. L. Z. privind obligarea pârâtului S. E. -C., la recuperarea sumei de 1917 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța a constatat că pârâtul S. E. -C. are calitatea de funcționar public, fiind angajat în cadrul Primăriei M. Z. . Acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune pentru angajarea răspunderii civile a funcționarului public, în vederea recuperării unor sume de bani încasate necuvenit. Prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile cauzate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.

În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 stabilesc în concret procedura care trebuie urmată de conducătorul instituției: " (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit.a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare

funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.";

Din cuprinsul acțiunii reclamantei ar rezulta că aceasta apreciază că pârâtul se află în situația prevăzută de art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999, condiții în care repararea pagubei se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, fără a fi necesară introducerea unei acțiuni la instanța de contencios administrativ în vederea constituirii unui titlu executoriu pe cale judecătorească în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și a reparării acestuia. Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general (art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii care obligă angajatorul să se adreseze în instanță pentru recuperarea prejudiciului suferit, reținerile salariale neputând fi realizate decât în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile), care privesc angajarea răspunderii civile a oricărei persoane angajate în muncă și care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajare a răspunderii.

Instanța a apreciat că nu se poate da curs solicitării apărătorului reclamantei de a pronunța o hotărâre pe fondul cauzei, chiar de respingere ca nefondată, deoarece admisibilitatea acțiunii se impune a fi analizată cu prioritate și în cazul constatării inadmisibilității este exclusă aprecierea fondului cauzei.

Raportat la cele de mai sus, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de P. L. Z., împotriva pârâtului S. E. -C. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. L. Z.

solicitând casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.

În motivare s-a arătat că:

Anterior promovării prezentei acțiuni a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul reclamantei a rămas fără succes întrucât nu a obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de reclamantă cu tabele anexate le-a expediat pârâților, dar nu aveau semnătura de primire a deciziei. In acest context erau in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor in parte .

În mod contrar celor reținute de instanță reclamanta a solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterala, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri

În esență reclamanta a solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art 117 din legea 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de reclamantă nu îmbracă forma unui act administrativ comun, sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.

Raportat la toate aceste aspecte solicită casarea sentinței cu trimitere spre

judecare (pe fondul cauzei) la Tribunalul Sălaj, cu atât mai mult cu cât raportul de serviciu al pârâtului cu reclamanta a încetat.

În drept, s-au invocat disp. art 304 pct 8 și art 304 ind. 1 c.pr.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Instanța de recurs este chemată să se pronunțe, în esență, dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni judiciare.

În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 85 din același act normativ prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din cele ce preced rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.

Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor

norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, alta decât un funcționar public sau pentru care nu există alte norme legale speciale de angajare a răspunderii.

In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse de la parat. Insa paratului în cauză i-au încetat raporturile de serviciu cu reclamanta, astfel încât nu există posibilitatea punerii in aplicare a acestor decizii prin retineri din salariu.

Având în vedere că paratul nu mai desfășoară activitate in cadrul autorității reclamante, recuperarea acestor sume nu este posibila decât pe calea dreptului comun. In prezent insa deciziile de impunere sus indicate nu sunt prevazute de Legea nr. 188/1999 sau de Codul de procedura civila ca fiind titluri executorii, o asemenea prevedere urmând a fi inclusa in Legea nr. 188/1999 prin Legea nr. 76/2012 la data intrarii sale in vigoare dar cu aplicabilitate doar pentru titlurile executorii ce se vor emite dupa acea data.

Neavind un titlu executoriu in dreptul comun, singura posibilitate a reclamantei in vederea recuperării acestei sume este aceea de a actiona in justitie paratul in vederea constituirii unui titlu executoriu in masura in care pretentiile sale vor fi găsite justificate.

In aceste conditii, in care paratul nu mai este functionar public in cadrul structurii organizatorice a reclamantei, o actiune in instanta de obligare a lui la plata acestei sume apare ca admisibila intrucit nu incalca principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală, și nici prevederile art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, neexistând o altă cale de recuperare a acestor sume.

Având în vedere aceste considerente, Curtea în baza textelor de lege sus menționate și a art. 3041C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instanțe, reținând ca acțiunea este admisibilă prim prisma celor mai sus analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 1419 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

M. S.

Grefier,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: M. K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7407/2013. Contencios. Obligația de a face