Decizia civilă nr. 743/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA Nr. 743/R/2013
Ședința publică din data de 05 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G. C. JUDECĂTOR: I. N. B. JUDECĂTOR: S. T. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul I. T. DE M. C. împotriva sentinței civile nr. 4652/2012 pronunțată în data de_ în dosarul nr._ privind și pe intimata SC B. I. S. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimată, reprezentantul acestuia, avocat Ciavoi Mylan Anton, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.9) lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că în data de_ reprezentanta intimatei a înregistrat la dosar cerere de lăsarea cauzei la a doua strigare, trimisă prin fax (f.7), la care a atașat copia împuternicirii avocațiale (f.8).
T. ul comunică un exemplar din motivele de recurs, astfel, constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta intimatei arată că a luat act de conținutul recursului și nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea recursului fără cheltuieli de judecată în recurs.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Prin sentința civilă nr. 4652/2012 pronunțată în data de_ în dosarul nr. _
, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. I. S.RL., cu sediul procesual ales la sediul Cab. Av. Ciavoi Mylan Anton, situat în O., str. I. V. nr.7, ap.9, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr.2, jud. C. .
A fost anulat procesul-verbal de contravenție seria CJ nr.0. /_ . Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ a fost întocmit de către un inspector din cadrul I. ui T. de
M. C. procesul-verbal de contravenție nr. 0., prin care petentei i-a fost aplicată
sancțiunea amenzii în cuantum de 20000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 276 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003 modificată, și anume pentru faptul că la data de_, ora 08.00, cu ocazia controlului efectuat în localitatea Dezmir, str. Crișeni f.n., în incinta pieței agroalimentare, numiții Pusztai Ștefan C. nel și Toma A. au fost găsiți în
activitate, aceștia declarând în scris, pe proprie răspundere, că lucrează pentru angajatorul
S.C. B. I. S.R.L. începând cu data de_ și respectiv_ și că nu au semnat contracte individuale de muncă până la data și ora vizitării de către inspectorii de muncă a locației mai sus menționate; în aceste condiții, s-a constatat că petenta a primit la muncă pe numiții Pusztai Ștefan C. nel și Toma A. începând cu data de_ și respectiv cu data de_ fără a le încheia acestora, în scris și în limba română, contracte individuale de muncă, încălcând astfel disp. art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003 modificată; de asemenea, s-a mai reținut și faptul că numiții Pusztai Ștefan C. nel și Toma A. executau la data și ora
controlului activități de descărcare marfă.
Examinând mai întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de
O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute.
Cât privește însă temeinicia actului de constatare în litigiu, având în vedere declarația martorului Pusztai Ștefan C. nel (una dintre cele două persoane menționate în procesul- verbal de contravenție ca efectuând activitate de descărcare marfă fără a fi încheiat cu societatea petentă un contract individual de muncă) - conform căreia acesta lucrează ca muncitor zilier la diferite firme în piața agroalimentară din Dezmir, iar la data când i s-a solicitat de către inspectorul I.T.M. să dea declarația scrisă existentă la dosar nu știa pentru ce firmă presta activitate la acel moment, întrucât în general prestează zilnic activitate de încărcător marfă pentru diverse firme, precum și cea a martorului P. A. Ionuț (persoană care la data constatării faptei contravenționale în litigiu era angajat al petentei, ca șofer și care a efectuat transportul de marfă la a cărei descărcare participau numiții Pusztai Ștefan C. nel și Toma A. la data de_ ) - potrivit căruia cele două persoane mai sus menționate au descărcat marfa la solicitarea beneficiarului acelui transport, iar nu a petentei, care nu avea în perioada în care el a lucrat pentru aceasta depozite pe raza municipiului C. -N., instanța apreciază că în mod neîntemeiat s-a reținut în sarcina contestatoarei săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 276 alin.1 lit. e din Codul Muncii, în condițiile în care din declarațiile coroborate ale celor doi martori se desprinde concluzia în sensul că numiții Pusztai Ștefan C. nel și Toma A. nu prestau activitate de muncă la data de_ pentru petentă.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul I.
T. de M. C., recurs care nu este motivat.
Analizând sentința atacată sub toate aspectele având în vedere lipsa motivelor de recurs și dispozițiile art. 3041C.pr.civ., a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, deoarece sub aspectul legalității, procesul verbal de contravenție nu conține nicio cauză de nulitate absolută, iar sub aspectul temeiniciei în mod corect a stabilit instanța de fond că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să reiasă că cele două persoane au prestat muncă pentru intimata petentă, din contră,
rezultă că acestea aveau obiceiul de aștepta prin piața agroalimentară ivirea oricărei posibilități de a munci ca și zilieri, inclusiv la descărcarea de diverse mărfuri din mijloacele de transport, situație în care, dacă li se permite acestora să stea în piață ar trebui angajați de către Administrația piețelor și nu de societatea petentă. Nu este exclus nici ca cele două persoane să fi ajutat pur și simplu la descărcarea de marfă, ceea ce este cert însă este că nu desfășurau activități pentru intimata petentă de natură a impune încheierea unui contract individual de muncă.
Având în vedere că sentința atacată nu conține nici un motiv de nulitate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge ca nefundat recursul declarat de recurentul I. T.
de M. C. împotriva sentinței civile nr. 4652/2012 pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., ce va fi menținută în totalitate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul I. T. de M. C., cu sediul în C. -
N., str. G. C. nr.2, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 4652/2012 pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2013
PREȘEDINTE, A. G. C. | JUDECĂTOR, I. N. B. | JUDECĂTOR, S. T. |
GREFIER, D. B. |
Red.S.T./C.B./2 ex.
Jud. fond: D. G. R.