Decizia civilă nr. 7462/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7462/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. | G. A F. | ||
P. | M. în nume propriu și pentru A. F. | P. | TÂRGU L. |
împotriva sentinței civile nr. 4510 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , în contradictoriu cu reclamanta SC T. SS având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4510 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta SC T. SS în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M.
, A. F. P. T. L. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele de 6123 lei achitată cu chitanța seria TS4A nr.1081519/_ ; 6123 achitată cu chitanța seria TS4A nr.1081518/_ respectiv suma de 6446 achitată cu chitanța seria TS3A nr.1285361/_ .
A fost respins capătul de cerere privind dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 129,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat sumele de 6123 lei, 6123 lei și 6446 reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din Codul fiscal conform chitanțelor depuse la dosar.
Taxa de primă înmatriculare nu s-a perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
În consecință, această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 214 ind.1-214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu.
Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate se încalcă principiul nediscriminării. C.J.C.E. a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale dreptului comunitar au prioritate față de dreptul intern în situația în care în
legislația internă sunt cuprinse reglementări contrare, motiv pentru care instanța a constatat că taxa specială achitată este nelegală și se impune a fi restituită plătitorului.
Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună reclamantului parcurgerea procedurii administrative, cu termenele specifice,pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative .
Instanța a analizat legalitatea refuzului de restituire și prin prisma dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 care reglementează restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007
- 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Acest act normativ a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4 obligația de plată a taxei de poluare
intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Comparând dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate) pe de o parte și prevederile OUG nr. 50/2008, pe de altă parte, se constată că reglementează două taxe distincte.
Dacă s-ar accepta că se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din HG nr. 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin OUG nr. 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce iar cea legală presupune îndeplinirea anumitor condiții. Pornind de la realitatea că pârâtele au obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație de plată a taxei de poluare, înseamnă că reclamantul ar datora taxa de poluare introdusă la 01 iulie 2008 retroactiv, anterior intrării ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, deși potrivit OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări.
Pe de altă parte procedura de restituire reglementată de H.G nr. 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia, în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuie să fie compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 686/2008 ar obliga instanța să depășească și cadrul procesual dedus judecății și în același timp să se substituie autorităților administrativ fiscale, cu încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești și a principiului disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii, deoarece OUG nr. 50/2008 nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.
Pentru aceste considerente instanța a dispus restituirea integrală a taxelor speciale pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 ind. 1 și art. 214 ind. 2 din Codul fiscal.
Cât privește daunele interese solicitate, instanța a apreciat că, dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală nu se poate acorda deoarece nu ne găsim în cele două cazuri la care face trimitere textul, respectiv art. 117 alin. 2 și art. 70, ambele Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A
F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. TÂRGU L.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului recurenta a arătat că că luand in discutie Hotararea din 07 aprilie 2011 pronuntata de Curtea Europeana de Justitie in cauza C-402/09, hotarare prin care instanta s-a pronuntat asupra prevederilor OUG.50/2008 forma publicata in Monitorul Oficial al R. iei nr.327/2008, - stabilind ca fiind obligatorie pentru instanta nationala in procesul de solutionare a cauzei, "Nevoia obiectivă" din litigiul Tatu a fost
identificată prin raportare la data emiterii deciziei de aplicare a taxei, _
. Orice reglementare ulterioară în materie nu este relevantă pentru
solutionarea dosarului, asa încât descrierea modificărilor aduse OUG 50/2008 nu este pertinentă pentru această trimitere preliminară.
Avand in vedere aceste precizari, data de referinta, pe baza careia se stabileste legislatia nationala ce guverneaza raportul juridic care face obiectul actiunii in discutie, retinuta de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09- Tatu este asa cum a mai precizat_ . Astfel, aceste efecte ale Hotararii CJUE, nu pot fi aplicate "in extenso"
in toate cauzele in care contribuabilii au achitat taxa pe poluare in temeiul modificarilor aduse prin OUG nr.208/2008, OUG 218/2008, OUG nr.117/2009 sau OUG nr.118/2011. Este evident faptul ca aceste ordonante nu sunt aplicabile, in conditiile in care drepturile si obligatiile partilor - continutul raportului juridic- au fost stabilite la o data la care cele patru acte normative nu erau in vigoare. Concluzia care se impune este aceea ca in dosarele aflate pe rolul instantelor de judecata al caror obiect il constituie cererile contribuabililor de restituire a "taxei de poluare", stabilita in conformitate cu alte prevederi legale decat cele ale OUG nr.50/2008 in forma in care a fost publicata in Monitorul Oficial al R. iei nr.327/_, efectele Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 - Tatu nu sunt incidente, nu produce efecte juridice.
De asemenea, in ceea ce priveste neutralizarea taxei pe poluare, Curtea Europeana de justitie a reiterat practica sa in aplicabilitatea art.110TFUE in sensul ca: Art. 110 TFUE: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare".
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Raportat la interpretarea dată art. 110 TFUE în recenta hotărâre și în considerarea suveranitătii fiscale a unui stat membru, Guvernul consideră relevantă analiza considerentelor pe care Curtea și-a fundamentat dispozitivul hotărârii. Taxa pe poluare este considerată un impozit intern, fapt pentru care trebuie examinată în raport cu art.1102 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circularii a mărfurilor între statele membre în conditii normale de concurentă.
Interpretarea art. 110 TFUE trebuie privită în lumina principiului suveranității fiscale a statelor membre și a jurisprudenței anterioare a Curții, care a recunoscut constant autonomia fiscală a statelor membre și faptul că art. 110 TFUE nu aduce atingere acestei autonomii fiscale. De asemenea, jurisprudența confirmă că prima înmatriculare pe teritoriul unui stat membru poate reprezenta un fapt generator al obligației de plată a unei taxe interne, deci aspectul exigibilității la prima înmatriculare nu poate fi considerat în sine interzis de legislația primară a Uniunii Europene.
(Hotărârea în cauza C- 387/01 Weigel, punctul 65 și Hotărârea În cauza C- 383/01 De D. ske Bilimportorer punctul 34).
Tot Curtea a arătat că instituirea unei taxe fiscale printr-un act normativ începând de la o anumită dată nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt ulterioare intrării în vigoare a noii prevederi legale. Prin urmare, 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv că aceasta se aplică unor vehicule înmatriculate pentru prima dată după intrarea în vigoare a legii privind această taxă, iar nu și celor înmatriculate prima dată anterior
acestei intrări în vigoare. La punctul 49 din cauza C-290/05 Akos Nadasdi și C-333/05 Ilona Nemeth, Curtea consemnează că nu este relevantă compararea cu vehiculele aflate în circulație anterior instituirii noului regim fiscal.
Curtea confirmă și în recenta hotărâre în cauza Tatu că art. 110 TFUE nu are ca scop sa împiedice un stat membru să introducă noi taxe sau să modifice rata sau baza de impunere a acestora. (Cauzele conexate C-290/05 Akos Nadasdi și C-333/05 Ilona Nemeth, punctul 49 și cauza C-402/09, Tatu, punctul 50: "Art. 90 CE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente. "")
Deși în principiu este valabil argumentul potrivit căruia competența statelor membre de a introduce noi taxe este limitată, dacă se dovedește că regimul fiscal instituit este de natură să descurajeze bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale, ipoteza în care plasează Curtea acest raționament este, în opinia Guvernului, discutabilă. Aceasta întrucât ar fi absurd să ne imaginăm că poate exista o situație în care un stat membru instituie un nou regim fiscal, cu taxe noi sau valori mai mari ale unor taxe existente, fiind inerentă o diferență între sarcinile fiscale care incumbă situațiilor juridice constituite anterior și ulterior intrării în vigoare a normei care instituie noul regim fiscal. Urmând raționamentul Curții, ar acesta ar însemna o limitare a libertății statui membru de a stabili cuantumul unei taxe dacă această ar reprezenta o măsură fiscală al cărei regim ar fi similar taxei pe poluare instituite prin OUG 50/2008 (taxă cu exigibilitate la momentul punerii în circulație).
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr. 194890/2008 sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția
României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie
2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce priveste motivul de recurs vizind dobanda legala aceste motiv de rercurs este nefondat. Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cerea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile d la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură a prejudiciului.
În ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată acesta este nefondat câtă vreme recurenta este în culpă procesuală determinată de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de primă înmatriculare și de restituirea efectivă a acesteia.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 Cod proc.civ. se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. | G. | A F. P. | ||
M. | în nume propriu și pentru A. F. | P. | TÂRGU L. |
împotriva sentinței civile nr. 4510 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
DP A. I. A. C. I.
G.
M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: V.P.
