Decizia civilă nr. 76/2013. Anulare proces verbal de contravenție

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

S. A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/2013

Ședința publică din 06 Februarie 2013 Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. V.

JUDECĂTOR: P. I. JUDECĂTOR: U. I. GREFIER: P. R. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta-recurentă SC. R. T. S. O., împotriva sentinței civile nr. 2705 din_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. _

, în contradictoriu cu intimata C. SA - D. R. DE D. ȘI P. C. - S. De D. N.

B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 23 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30 ianuarie 2013, respectiv 6 februarie 2013, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința civilă nr. 2705 din_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. _

, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC R. T. S., împotriva procesului- verbal de contravenție 4250711 încheiat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și D.

N. din România - S.A. - DRDP C. -SDN B.

.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:

Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției

contestat instanța a reținut că la încheierea acestuia au fost respectate cerințele prev. de OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare sub sancțiunea nulității, procesul verbal de contravenție fiind legal întocmit.

Hotărând asupra temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut faptul că în data de_, la ora și locul consemnate în procesul-verbal a fost depistat în loc Salva pe DN 17 C km. 29+400, vehiculul A2S3cu nr. de înmatriculare _

/_ utilizat de SC R. T. S., fără a deține rovinietă valabilă, fapt pentru care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4500 lei și 1210 euro reprezentând tarif despăgubire.

Petenta a recunoscut fapta și o motivează prin faptul că nu a avut de unde cumpăra rovinietă pe traseul Borșa - Salva, societatea achitând rovinieta zilnic deoarece nu are curse dinainte stabilite. Acest aspect nu poate fi reținut și nu o exonerează de răspundere, societatea avea obligația legală de a achita rovinieta la data plecării în cursă, aceste roviniete se pot achiziționa și on-line așa cum precizează intimata.

În aceste condiții, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție contestat este temeinic.

Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este corect individualizată, raportat la gradul de pericol social al faptei, ținându-se cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, în mod corect fiind stabilită și obligația contravenientei de a achita pe lângă amenda contravențională și tariful de despăgubire potrivit anexei nr.4 din OG 15/2002, motiv pentru care a respins ca nefondată plângerea și a menținut ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal petenta SC R. T. S., care a solicitat admiterea recursului, că în mod greșit modificarea în întregime a hotărârii recurate, în

2

sensul admiterii plângerii sale și anularea procesului verbal de contravenție, implicit anularea amenzii precum și a înștiințării de plată referitoare la obligația de plată a sumei de l.2l0 euro cu titlu de despăgubiri, sumă cu care a achitat-o cu ordinul de plată nr.l din l4.0l.20ll.

In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că petenta a recunoscut fapta contravențională săvârșită prin achitarea cuantumului despăgubiri, iar rovinieta pentru momentul controlului nu a putut fi achiziționată, deoarece pe traseul parcurs nu exista nici un punct de achiziție a acesteia.

Arată recurentă că a fost nevoită să achite și cuantumul despăgubirii deoarece autoutilitarei îi expira verificarea tehnică și pentru a putea efectua această operațiune a achitat suma ce reprezintă despăgubiri.

Prin scriptul precizări, recurenta arată că urmare intrării în vigoare a L.l44/20l2, potrivit cărora, tarifele de despăgubire prev.de OG nr.l5/20l2 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acestei legi se anulează, astfel că solicită obligarea agentului constatator intimat

să-i restituie suma achitată cu titlu de despăgubiri și pe care a achitat-o cu ordinul de plată nr.l din l4.ll.20ll.

Prin întâmpinare, CNADNR SA solicită respingerea recursului, invocând excepția nemotivării recursului în termenul prevăzut de prev.art.306 alin.l C.pr.civ, iar în ce privește fondul plângerii, arată că petenta se face vinovată de comiterea contravenției reținute în sarcina sa în conf.cu art.8 alin.l din OG nr.l5/2002,acesta având obligația de a achita, pe lângă amenda aplicată, potrivit alin.3 al aceluiași articol, are obligația de a achita cu titlu de tarif de despăgubire sumele stabilite potrivit anexei 4.

Recursul este fondat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Prin hotărârea recurată instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC R. T. S. împotriva procesului verbal de contravenție nr. 42607ll încheiat de CNADNR DRDP C. - SDN B. la 3.08.20l0.

Prin procesul verbal arătat, petenta a fost sancționată contravențional în temeiul prev.art.8 alin.2 din OG nr.l5/2002, cu amendă în sumă de 4.500 lei și a fost obligat să achite în temeiul alin.3 al art.8 un tarif de despăgubire în valoare de l.2l0 euro, adică 5.l46,0l lei, sumă pe care petenta recurentă a achitat-o cu ordinul de plată nr.l din l4.ll. 20ll.

Prin L.l44/23.07.20l2 publicată în M.Of.nr. 509 din 24.07.20l2, OG l5/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modif.ulterioare, a fost modificată în sensul abrogării art.8 alin.3, 3/l și 6, precum și a anexei 4, statuând în art.II că " tarifele de despăgubire prev.de OG nr.l5/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale din România, aprobată cu modificări și completări, prin L.nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

Prin prisma acestor modificări legislative, a fost înlăturat din OG nr.l5/2002 prevederile care permiteau agentului constatator ca odată cu întocmirea procesului verbal de contravenție să stabilească și să comunice contravenienților obligațiile de plată a tarifului de despăgubire.

Raportat la acestea, tribunalul apreciază că petenta recurentă se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de disp.art.8 alin.l din OG nr.l5/2002, iar amenda aplicată de 4.500 lei este în conformitate cu art.8 alin.2 din același act normativ. Probatoriul ce s-a administrat confirmă săvârșirea contravenției de către petenta recurentă, iar argumentele invocate de aceasta în sensul că pe traseul pe care a circulat, respectiv Borșa - Salva, nu a găsit nici un punct de comercializarea a rovinietei, nu pot fi primite, deoarece există posibilitatea achiziționării acesteia on-line, astfel că sunt acest aspect hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică.

In ce privește însă tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contravenție nr. 42507ll din 03.08.20l0 întocmit de agentul constatator, stabilit la valoarea de l.2l0 euro, respectiv 5.l46 lei, sumă achitată de către petentul recurent cu ordinul de plată nr.l din l4.ll.20ll, prin dispozițiile L.nr.l44/23.07.20l2 de modificare a OG nr.l5/2002, s-a stabilit în art.II că aceste tarife aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

3

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor legale mai sus arătate, tribunalul va admite recursul petentei, va modifica sentința recurată, admițând în parte plângerea contravențională formulată de petentă, în sensul anulării tarifului de despăgubire și dispunând totodată restituirea către aceasta a c/v tarifului achitat cu ordinul de plată nr.l/l4.ll.20ll, menținând restul dispozițiilor procesului verbal de constatare și sancționare.

Referitor la excepția nulității recursului, invocată de către intimata CNADNR și întemeiată pe disp.art.306 alin.l C.pr.civ., instanța constată excepția ca fiind nefondată, în condițiile în care, prevederile OG nr.2/200l permit motivarea plângerii prealabile, inclusiv a recursului, în mod oral în fața instanțe, astfel că nu subzistă motivul de nulitate invocat de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de petenta SC R. T. S., cu sediul în O., str.I. nr.27, bl Z-9, ap.26, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2705 din 30.09.20ll pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr.3252/265/20l0 pe care o modifică în parte în sensul că :

- admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta recurentă împotriva procesului verbal de constatare și sancționare nr.4250711/03.08.20l0 încheiat de intimata CNADNR

  • DRDP C. - SDN B., cu sediul în B., Piața P. M. nr.l, jud.BN în sensul că:

    • anulează tariful de despăgubiri aplicat prin procesul verbal de constatare și sancționare nr.4250711/03.08.20l0 încheiat de intimata CNADNR - DRDP C. - SDN B. de l.2l0 euro, respectiv 5.l46 lei ;

    • dispune restituirea către petenta recurentă a c/v tarifului de despăgubiri în cuantumul de l.2l0 euro, respectiv 5.22l,l5 lei, achitată cu ordinul de plată nr.l din l4.ll.20ll.

Menține celelalte dispoziții ale procesului de constatare și sancționare atacat. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.20l3.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V. C.

I. P.

I. U. A.

R.

P.

Red/dact UI/CR 2 ex./ 09.04.20l3

Jud.fond: C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 76/2013. Anulare proces verbal de contravenție