Decizia civilă nr. 7886/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7886/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător A. M. C. Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI B., împotriva sentinței civile nr. 2380 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. M. R. SSR.L., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată 5RTxA a fost modificată potrivit dispozițiilor art. 98 alin 6 și 7 din ROI, conform procesului verbal atașat.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. Totodată, în baza prev. art. 304
pct. 9 și art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă din oficiu motivul de nelegalitate legat de încălcarea prevederilor legale incidente în materie, din perspectiva provenienței autovehicului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2380 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. -Năsăud
, s-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC M. R. -SS,
împotriva pârâtei A. F. P. B.
, și în consecință a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 6.948 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată la data de_, precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei până la data restituirii efective;
Pârâta a fost obligată să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 243,60 lei.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamanta
a achiziționat un autoturism second-hand pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
1
Având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea diferenței între taxa specială de primă înmatriculare și taxa de poluare pentru autovehicule, conform
O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prin decizia de restituire emisă de A. F. P. a Municipiului Zalău, nu i s-a aprobat pentru restituire nici o parte din suma achitată.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantei încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI B. ,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.
Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din
O.U.G. nr. 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din
O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
2
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Încălcarea dreptului comunitar a fost reținută în practică numai în raport cu autovehicule care au beneficiat anterior de o înmatriculare într-un stat membru al Uniunii Europene, deoarece o astfel de înmatriculare ar fi susceptibilă de a crea o discriminare și o barieră în calea liberei circulații intracomunitare a bunurilor.
În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, din actele depuse la dosar rezultând că el a fost înmatriculat în Elveția, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența și normele comunitare existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru.
Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. va admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 2380 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. - Năsăud, pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea reclamantei S.C. M.
R. SSR.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 2380 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.C. M. R. SSR.L.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2013.
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.V.R.
2 ex./_
Jud.fond: B. L. T.
3