Decizia civilă nr. 7986/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 7986/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta P. L. Z., împotriva sentinței civile nr. 980 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata SA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat Cobzaș Adela D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta recurentei.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că raportat la art. 21 din Constituția României, art. 9 din Legea nr. 188/2009 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și constatând că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei recurentei pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată, conform motivelor arătate în scris. Arată că intimata este încă angajata unității.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.980 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul_, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantei Consiliul local al. Mun. Z. - P. locală Z., împotriva pârâtei SA, pentru recuperarea sumei de 2561 lei, acordată conform Contractului Colectiv de Muncă, în perioada_ -_ .
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond examinând mai întâi, în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, a reținut în fapt și în drept următoarele:
Conform art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare - texte de lege care au stat la
baza emiterii celor două decizii de recuperare a unor sume acordate necuvenit pârâtului - răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art.85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, prevede în continuare că:
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Rezultă așadar din prevederile legale mai sus enunțate că, în speță, este vorba de o răspundere civilă a funcționarului public, care însă nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Practic, în acest domeniu de reglementare, s-a păstrat similaritatea de procedură care a existat, până la un moment dat și în dreptul muncii privind răspunderea materială a angajatului, fie pe bază de angajament, fie prin decizie de imputare, care ulterior deveneau titluri executorii, prin investire cu formulă executorie și respectiv epuizarea termenului de 30 de zile, pentru exercitarea căii de atac a contestației, în
instanță.
Cât privește natura juridică a ordinului sau a dispoziției de impunere (terminologia fiind irelevantă sub acest aspect, fiind utilizată de legiuitor doar pentru a indica ierarhia organulului administrativ emitent) trebuie observat că acesta nu este un act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, pentru simplul motiv că nu este emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prev. de art.1 și art.8 din Legea nr.554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit.d și e din Legea nr.554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale.
Prin urmare, este vorba în acest caz de un act administrativ special, prin care se stabilesc anumite obligații civile în sarcina unei persoane cu un statut special, potrivit Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici,
desigur în afara unei proceduri administrativ- jurisdicționale, însă, în același timp, tot legea prevede că acest act administrativ de dispoziție poate fi atacat în
justiție - la instanța de contencios administrativ (art.85 alin.2), care are plenitudine de jurisdicție - și deci supus controlulul judecătoresc, atât sub aspectul temeiniciei cât și al legalității (situație similară cu regimul juridic al procesului verbal de contravenție, reglementat de dispozițiile O.G. nr.2/2001). Neexercitarea căii de atac, în termenul și condițiile prevăzute de lege, în cazul nostru Legea nr.554/2004, face ca actul administrativ în discuție să intre în circuitul civil și să capete valoare de titlu executoriu, neimaiputând fi revocat de autoritatea administrativă emitentă sau cenzurat de instanța de judecată. În prezent, dispozițiile art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la aceștia și neatacat în instanță, însă potrivit art.117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, fiind deci permisă o largă analogie, cu alte domenii de reglementare. A. ând așadar la analogia legii, respectiv art. 37 din O.G. nr.2/2001 unde se spune că " procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate"; și dată fiind similaritatea de regim juridic al celor două acte administrative, mai sus comparate, se poate susține cu deplin temei că aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în materia stabilirii răspunderii civile a funcționarului public. Dealtfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu." acest text de lege fiind natură să înlăture o lacună legislativă printr-o prevedere legală perfect compatibilă cu cea tocmai enunțată, ceea ce vine și în sprijinul interpretării date de instanță.
Or, în speță, reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, evident nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea unui angajat al său, ce are calitatea de polițist (funcționar public cu statut special), la recuperarea unei sume bănești, deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor, după cum s-a arătat pe larg în precedent; în aceste condiții, cererea introductivă de instanță (dealtfel nemotivată în drept) apare ca fiind o veritabilă cerere de executare silită, așa încât, acțiunea promovată în instanță, apare la acest moment și în acest cadru procesual, ca fiind, nu doar lipsită de interes dar și inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea silită ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat faptul că, urmare a adoptării Legii nr.84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a instituit practic o "amnistie fiscală";, în prezent existența și întinderea obligațiilor stabilite prin
prin Decizia nr. 123/_ a Directorului Executiv Adjunct din cadrul Poliției Locale Z., pentru recuperarea unor sume bănești de la personalul propriu, sunt în prezent discutabile, însă, pentru clarificarea acestora, există la îndemâna oricăreia din părțile interesate, doar o acțiune de drept comun, în constatarea existenței sau inexistenței unui drept (art.35 din noul Cod de procedură civilă) și nu o acțiune în contencios administrativ, în condițiile reglementate de Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. L. Z., solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivele de recurs reclamantul arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar subscrisa unitate a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la noi, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu aveam posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni a incercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul nostru a rămas fără succes intrucât nu a obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise cu tabele anexate le-a expediat pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. In acest context era in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contesta re pentru fiecare debitor in parte.
În mod contrar celor reținute de instanță, am solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri,
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la OG 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Noului cod de procedură civilă care va intra in vigoare in viitor în ceea ce privește ordonanța 2/2001 aplicarea acesteia este exclusă din moment ce art. 117 din legea 188/1999 menționează expres că prezenta lege se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.
În esență, arată că solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art. 117 din legea 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de noi nu îmbracă forma unui act administrativ comun I sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este in vigoare consideră că sub acest aspect sentința este nelegală, in contradicție cu Constituția, cu codul civil și cel de procedură civilă în vigoare.
În altă ordine de idei ,arată că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj ,(alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de recurentă, dosare care in prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca aceste este nefondat pentru următoarele considerente :
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84,85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei actiuni in justitie .
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeasi lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.
In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse in speta de la parată de 2561 lei .
Ca atare o actiune in justitie pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila intrucit incalca dispozitiile legale speciale sus mentionate.
Aspectul invederat de catre reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a caror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile este irelevant in speta. Astfel asa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate in instanta iar in cadrul unei asemenea contestari pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile. Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei actiuni de catre emitentul acestor decizii .
In aceste conditii in care exista un text de lege special care reglementeaza modul in care se angajeaza raspunderea patrimoniala a functionarului public ,in care paratul este si in prezent functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila incalcind principiului "specialia generalibus derogant"; si prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.
Avind in vedere aceste considerente în baza art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art.
312 C.pr.civ va respinge recursul formulat in cauza si va menține hotărârea atacata .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 980 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. ION A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. M. S.
