Decizia civilă nr. 7989/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 7989/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. I. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. A., împotriva sentinței civile nr. 1614 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații P. M. C. N. ,
P. M. C. N. și V. M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ - autorizație de construire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat Labo L. F. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei la care s-a anexat copia contractului de comodat pentru locul de parcare încheiat la data de_, pe perioadă nedeterminată.
În data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului P. M. C. N., prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovada achitării taxelor de timbru datorate ( f. 19).
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că raportat la art. 21 din Constituția României, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cale de atac și arată că nu mai are de formulat alte solicitări.
Curtea, reținând că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei recurentei pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, obligarea intimatului P. M. C. N. să elibereze autorizație de construire și obligarea la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, pentru motivele detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare.
Susține că, nu a putut fi schimbată destinația spațiului pentru că, clienta sa nu avea în proprietate un loc de parcare, practic în hotărârea de Consiliu Local invocată în motivarea sentinței recurate nu se precizează în ce mod trebuie să fie deținut un loc de parcare, poate să fie o detenție precară, nu doar proprietate, o hotărâre de Consiliu Local nu se poate aplica
retroactiv. Mai arată că, clienta sa nu are nevoie de un loc de parcare, a înțeles să răspundă solicitării intimatului și a încheiat un contract de comodat pe durată nedeterminată pe care l-a depus la dosar în probațiune.
Mai arată că ar dori să sublinieze faptul că s-a invocat împrejurarea că clienta sa ar privi cu multă ușurință respectarea planului urbanistic și că, dacă ar fi așa, s-ar crea un haos, ori clienta sa dorește să pună în acord situația reală, cu ceea din cartea funciară, clienta sa neavând carnet de conducere, neavând mașină, însă a respectat cele impuse de intimat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1614 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a pârâților P. M. C. -N. si V. M. C. -N. și a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți în baza excepției.
A fost admisă excepția inadmisibilității capetelor de cerere referitoare la anularea adreselor din_ si_ .
A fost respinsă pe fond cererea de chemare în judecată având ca obiect contencios administrativ formulată de către reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. -N. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în acord cu art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de către pârâți.
Referitor la excepția capacității procesuale a pârâtei P. M.
C. -N. tribunalul a reținut că primăria este o structură funcțională fără personalitate juridică, conform art. 23 și 61 din Legea 215/2001, prin urmare, nu are drepturi si obligații, în sensul art. 41 Cod Procedură Civilă, această parte neputând sa în judecată.
Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale a acestei pârâte, cu consecința respingerii cererii față de aceasta.
În ceea ce privește excepția capacității procesuale pasive a pârâtului V.
M. C. -N. și această excepție a fost apreciată ca fiind întemeiată, nici această parte neavând capacitate procesuala de folosință, fiind incidente aceleași texte legale menționate anterior.
Astfel, în baza excepției a fost respinsă cererea formulată si față de această parte.
Cu referire la excepția de inadmisibilitate în raport cu primele două petite formulate, de anulare a unor adrese, instanța a constatat excepția ca fiind întemeiată, cele două adrese de răspuns neavând însușirile unui act administrativ pentru a putea fi atacat pe calea contenciosului administrativ, în sinea lor cele două acte neproducând o vătămare reclamantei.
Din acest punct de vedere solicitarea de anulare a celor două adrese este si lipsită de interes din perspectiva reclamantei.
Prin urmare, în baza excepției inadmisibilității, au fost respinse primele două petite din cererea formulată de către reclamantă.
Sub aspectul fondului, instanța a reținut că în realitate, reclamata atacată refuzul nejustificat din punctul său de vedere al P. ui M.
C. -N. de eliberare a autorizației de construire în ceea ce privește schimbarea destinației spațiului pe care îl deține în proprietate si solicită obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de construire.
Din perspectiva acestui obiect al cauzei, avut în vedere de instanță, acțiunea formulată este nefondată.
Așa cum a precizat reclamanta si cum a arătat si pârâtul prin întâmpinarea formulată, imobilul în privința căruia reclamanta intenționează să schimbe destinația, în prezent funcționează ca spațiu de birou.
Reclamanta intenționează să transforme acel spațiu într-o locuință, însă în sensul art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 50/1991, pentru schimbarea destinației, este necesară eliberarea de către pârâtul P. M. C. -N. a unei autorizații de construire.
Odată cu începerea procedurii, pârâtul este obligat să verifice toate condițiile legale si urbanistice necesare în vederea autorizării noii destinații.
Potrivit pârâtului, conform P.U.G., imobilul reclamantei se află în UTR A2C cu funcțiunea de activități terțiare pentru zona industrială. În acest
U.T.R. nu este posibilă edificarea unor imobile cu destinația de locuințe.
Reclamanta a obținut însă un certificat de urbanism conform căruia sunt admise și locuințe în zona respectivă,aceasta fiind încadrată în UTR- CM3 prin urmare, instanța a înlăturat apărarea pârâtului în sensul inadmisibilității transformării spațiului din birou în locuință, acordând preferință certificatului de urbanism.
În conformitate cu certificatul de urbanism eliberat în cauză, se solicită în mod expres respectarea prevederilor H.C.L. nr. 539/2006, privind asigurarea locurilor de parcare.
Având în vedere că cerința asigurări locurilor de parcare se referă la imobile cu destinația de locuințe, instanța a apreciat că nu se poate face o diferențiere între imobilele nou construite si imobilele în privința cărora se schimbă destinația în locuință, H.C.L.-ul menționat fiind deopotrivă aplicabilă în ambele situații, scopul fiind același de asigurarea unui loc de parcare pentru proprietarii de locuințe din zonă.
Asigurarea unui loc de parcare printr-un contract de comodat pe durată limitată de un an, nu respectă cerințele H.C.L. menționat, atâta timp cât schimbarea destinației este definitivă. Rezolvarea problemei parcării impune în mod simetric o rezolvare definitivă si nu temporară.
Pentru motivele arătate, instanța a considerat că refuzul de eliberare a autorizației de construire este întemeiat, prin urmare, în temeiul art. 1, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 554/2004 a respins cererea formulată.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta C. A.
, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii sale și în consecința să fie obligat P. municipiului C. -N. să emită și să îi elibereze acesteia autorizația de construire necesară pentru schimbarea destinației imobilului situat în C. -N., str. V. elor, nr. 7, ap. 23, din birou în locuință și să fie obligat P. municipiului C. -N. la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut cu acest proces la judecata în fond și în recurs.
În motivarea recursului, recurenta arată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la Tribunalul Cluj, a solicitat în contradictoriu cu P. municipiului C. -N., primarul municipiului C. -
N. și viceprimarul municipiului C. -N. anularea ca nelegale a adreselor din_ și_ prin care a fost respinsă cererea mea de emitere a autorizației de construire necesară pentru schimbarea destinației - din birou în locuință - a imobilului situat în C. -N., str. V. elor, nr. 7, ap. 23, și obligarea pârâților la emiterea și eliberarea acestei autorizații.
În motivarea acțiunii a arătat că locuiește efectiv de mai mulți ani în imobilul situat în C. -N., str. V. elor, nr. 7, ap. 23, aflat în proprietatea acesteia, și i s-a refuzat eliberarea cărții de identitate pe această adresă pentru că în cartea funciară destinația imobilului nu este aceea de locuință.
Având în vedere această situație, a demarat demersurile necesare pentru schimbarea destinației apartamentului său. După ce i-a fost eliberat certificatul de urbanism, în care se precizează că zona în care se află imobilul este încadrată în UTR-CM3, în care sunt admise locuințe, pârâții i- au respins cererea în mai multe rânduri, restituindu-i întregul dosar, de fiecare dată cu altă motivație, așa cum a prezentat detaliat în precizările depuse la instanța de fond. După fiecare refuz de eliberare a autorizației de construire a depus o nouă cerere, însoțită de întreaga documentație necesară, completată conform celor solicitate anterior de pârâți.
După mai multe astfel de demersuri, prin adresa din_ i s-a adus la cunoștință refuzul de eliberare a autorizației de construire pe motiv că nu are un loc de parcare "în interiorul proprietății", fără a i se indica vreun temei legal. Cu puțin timp înainte de emiterea acestei adrese i se ceruse doar să aibă asigurat un loc de parcare, fără a i se preciza că acesta trebuie să fie în proprietatea acesteia. Având în vedere că nu are niciun autoturism și nici măcar nu are carnet de conducere, a încheiat un contract de comodat pentru un loc de parcare (care de altfel îmi este cu totul inutil), dar ulterior depunerii acestui contract a primit adresa menționată.
Considerând că refuzul de eliberare a autorizației de construire este abuziv, a formulat plângere prealabilă, conform prevederilor legii contenciosului administrativ. Prin adresa din_ i s-a răspuns, fiind invocat un cu totul alt motiv pentru refuzul de eliberare a autorizației de construire, comunicându-i-se că nu i se poate elibera autorizația de construire solicitată pentru că imobilul este situat într-o zonă în care nu sunt admise locuințe.
Raportat la această situație, a formulat acțiunea care face obiectul prezentei cauze, în care a solicitat atât anularea celor două adrese care reprezintă expresia refuzului pârâților de a-i elibera autorizația de construire, cât și obligarea acestora la emiterea și eliberarea acestei autorizații.
Prin întâmpinare pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului C. -N. și a viceprimarului municipiului C.
-N., precum și excepția inadmisibilității acțiunii în privința petitelor privind anularea celor două adrese menționate. Pe fondul cauzei pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că imobilul se află într-o zonă în care conform FUG nu sunt admise locuințele.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului C. -N. și a viceprimarului municipiului C. -N., precum și excepția inadmisibilității acțiunii în privința petitelor privind anularea celor două adrese, iar pe fondul cauzei a respins acțiunea recurentei ca nefondată cu motivarea că, în certificatul de urbanism se prevede expres că trebuie respectată H.C.L. nr. 539/2006 privind asigurarea locurilor de parcare.
Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ce privește soluționarea fondului cauzei.
Astfel, deși instanța de fond a constatat că în conformitate cu certificatul de urbanism eliberat recurentei imobilul este încadrat în zona UTR-CM3 în care sunt admise locuințele, fiind astfel înlăturate apărările pârâtului P. municipiului C. -N., a respins acțiunea pentru un motiv
care nu se regăsește nici în răspunsul la plângerea recurentei, nici în întâmpinarea acestuia, respectiv cel privind asigurarea unui loc de parcare în proprietate.
În motivarea hotărârii atacate Tribunalul Cluj apreciază că H.C.L. nr. 539/2006 nu face nicio diferență între imobilele nou construite și cele în privința cărora se schimbă destinația de locuință și că asigurarea unui loc de parcare printr-un contract de comodat încheiat pe o perioadă determinată de timp nu respectă prevederile acestui act normativ, atât timp cât schimbarea destinației este definitivă. Conform raționamentului instanței de fond, din moment ce schimbarea destinației este definitivă și rezolvarea problemei parcării impune o soluție definitivă și nu temporară.
Recurenta consideră că acest raționament este greșit și a condus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale, pentru următoarele considerente:
Conform H.C.L. nr. 539/2006 pct. 5.11., pentru construcțiile de locuințe va fi prevăzut câte 1 loc de parcare pentru fiecare apartament. Această normă se referă la construcțiile edificate ulterior intrării ei în vigoare, în acest sens fiind indicat atât faptul că se aplică pentru
"construcțiile de locuințe"; și nu pur și simplu pentru locuințe, cât și mențiunea că acestea "vor fi prevăzute"; cu numărul de locuri de parcare
indicat. Deși pentru schimbarea destinației unui imobil existent este necesară eliberarea unei autorizații de construire, totuși condițiile nu pot fi aceleași ca și pentru edificarea unei construcții noi, pentru că, din punct de vedere practic nu este posibilă îndeplinirea anumitor cerințe decât în cazul în care ele sunt avute în vedere încă din faza proiectării și construirii imobilului respectiv. Așa cum actul normativ menționat nu se aplică pentru imobilele cu destinația de locuință deja edificate, nefiind impusă condiția ca proprietarii locuințelor existente să își asigure un loc de parcare după intrarea în vigoare a H.C.L. nr. 539/2006, în mod similar nu se poate impune o astfel de condiție când pentru un imobil existent se schimbă destinația din birou în locuință.
Este de remarcat și faptul că pentru un imobil deja edificat care are destinația de birou, cum este cel în cauză, dacă nu îndeplinește condițiile stabilite de H.C.L. nr. 539/2006, nu este necesar ca proprietarul să facă vreun demers pentru a asigura locurile de parcare prevăzute în acest act normativ intrat în vigoare după construirea imobilului.
Dacă s-ar considera că H.C.L. nr. 539/2006 este aplicabil și în cazul solicitării schimbării destinației unei construcții existente la data intrării în vigoare a acestui act normativ, trebuie remarcat că acesta nu prevede în ce fel va fi asigurat locul de parcare pentru fiecare apartament, respectiv ce titlu trebuie deținut de acesta. H.C.L. nr. 539/2006 nu stabilește că fiecare proprietar de apartament trebuie să aibă în proprietate un loc de parcare, ceea ce înseamnă că acesta poate fi deținut și cu alt titlu. Dacă s-ar considera că actul normativ menționat este aplicabil în cazul de față, deținerea unui loc de parcare cu titlu de comodat ar trebui să fie suficientă pentru a se constata îndeplinirea condițiilor H.C.L. nr. 539/2006 pentru a i se elibera recurentei autorizația de construire necesară schimbării destinației apartamentului pe care-l deține în proprietate.
În motivarea hotărârii atacate s-a evitat indicarea titlului cu care ar trebui să fie deținut locul de parcare, avându-se probabil în vedere tocmai faptul că H.C.L. nr. 539/2006 nu precizează în mod expres că acesta trebuie să fie în proprietate. Instanța de fond a considerat însă că asigurarea locului de parcare trebuie să aibă un caracter definitiv, raportat la faptul că
schimbarea de destinație solicitată are un astfel de caracter. Un contract de comodat sau de închiriere încheiat pe o durată nedeterminată de timp poate fi reziliat. Dar și un loc de parcare aflat în proprietate poate fi oricând înstrăinat (vândut, donat, schimbat) separat de apartamentul pe care 1-a deservit, neexistând nicio interdicție în acest sens. Prin urmare, dacă pentru un apartament existent se asigură un loc de parcare cu orice titlu la momentul la care se solicită schimbarea destinației din birou în locuință, nu înseamnă că spațiul respectiv, transformat în locuință, va avea în mod cert și definitiv un loc de parcare care îi este atașat. Acest lucru este valabil, așa cum a arătat deja, chiar și în cazul în care locul de parcare se află în proprietatea celui care solicită schimbarea destinației apartamentului său.
Instanța de fond a reținut că în certificatul de urbanism care i-a fost eliberat se menționează în mod expres că va trebui să respecte H.C.L. nr. 539/2006. într-adevăr, în certificatul de urbanism se precizează că "se va respecta H.C.L., nr. 539/2006 privind asigurarea numărului de parcări necesare "în interiorul parcelei". Instanța de fond ar fi trebuit să observe că se face referire la asigurarea numărului de parcări necesare (cu toate că denumirea hotărârii de consiliu local nu cuprinde această mențiune). Dar locul de parcare pe care i se cere să îl aibă asigurat nu este unul necesar, din moment ce nu deține nici un vehicul în proprietate și nici nu are carnet de conducere auto.
Instanța de fond a omis să examineze toate demersurile întreprinse de recurentă pentru obținerea autorizației de construire necesare pentru schimbarea de destinație. Dacă ar fi făcut o astfel de analiză, ar fi remarcat că refuzurile succesive de eliberare a acesteia au avut mereu alte motive, acest lucru dovedind că nici pârâtul nu a considerat necesar să aibă un loc de parcare în proprietate decât la sfârșitul anului 2011 - adresa comunicată în_ -, după care a invocat din nou un motiv diferit al refuzului său prin adresa din_ .
Consideră că este nelegal să i se pretindă să cumpere un loc de parcare care nu îi este necesar pentru a putea schimba destinația apartamentului său în locuință, în condițiile în care recurenta îl folosește în fapt cu această destinație de mulți ani, așa cum fac de altfel și toți ceilalți proprietari ai apartamentelor din blocul situat pe str. V. elor, nr. 7. în ciuda susținerilor pârâtului, această folosință nu a creat nicio dezordine urbanistică.
Instanța de fond nu a analizat însă situația de fapt prin prisma acestor motive invocate de recurentă prin acțiune și a pronunțat o hotărâre care, în opinia acesteia, este nelegală, fără a avea în vedere că aceasta a dorit doar să pună de acord evidența scriptică privind locuința ei cu funcționalitatea și destinația ei reală pentru ca domiciliul său real să corespundă cu cel legal.
Prin întâmpinarea formulată, P. municipiului C. -N. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecința menținerii sentinței ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, curtea constată că recursul este fondat în parte și îl va admite pentru următoarele considerente:
Recurenta a criticat sentința exclusiv în ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor HCL nr. 539/2006 și a împrejurării necesității deținerii în proprietate, iar nu cu alt titlu, a locului de parcare, probleme ce vor fi analizate în continuare.
În ceea ce privește critica vizând împrejurarea că situația recurentei nu intră în domeniul de aplicare al HCL nr. 539/2006, curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, schimbare de destinație a construcțiilor de orice fel existente se poate realiza ca urmare a emiterii unei autorizații de construire, precum și cu respectarea reglementarilor privind proiectarea si executarea construcțiilor, cu condiția ca noua folosință să corespundă prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare.
În conformitate cu art. 33 alin. 3 din HG nr. 525/1996 pentru aprobarea regulamentului general de urbanism, articol situat în secțiunea vizând regulile cu privire la amplasarea de parcaje, spații verzi și împrejmuiri, suprafețele parcajelor se determină în funcție de destinația și de capacitatea construcției, conform anexei nr. 5 la acest regulament.
Potrivit anexei 5, pct. 5.11 din același act normativ, necesarul de parcaje va fi dimensionat conform prevederilor Normativului P 132-93, în funcție de categoria localității în care sunt amplasate construcțiile, pentru construcțiile de locuințe, în funcție de indicele de motorizare a localității, putând fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează: câte un loc de parcare la 1-5 locuințe unifamiliale cu lot propriu; câte un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuințe semicolective cu acces propriu și lot folosit în comun; câte un loc de parcare la 2-10 apartamente în locuințe colective cu acces și lot în comun, din totalul locurilor de parcare pentru locuințele individuale urmând a fi prevăzute garaje în procent de 60-100%.
Prin art. 24 alin. 1 și 3 din HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a OG nr. 71/2002 privind organizarea si funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, s-a prevăzut că amenajarea, întreținerea si exploatarea locurilor de parcare se vor realiza conform hotărârilor autorităților administrației publice locale, urmând a se atribui câte un loc de parcare pentru fiecare apartament în parcările de reședință, care sunt situate la mai puțin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari.
În aplicarea acestor dispoziții legale, a fost emisă HCL nr. 539/2006, care reglementează, în anexa 1, regulamentul privind asigurarea de locuri de parcare în municipiul C. -N., în cuprinsul căruia, la punctul 5.11.1, se stipulează că pentru construcțiile de locuințe va fi prevăzut un loc de parcare la un apartament.
Curtea reține că recurenta apreciază în mod eronat că schimbarea destinației imobilului din spațiu de birou (spațiu comercial) în spațiu locativ nu constituie o construire de locuințe în sensul HCL nr. 539/2006.
Astfel, deși poate fi riguros exact că recurenta nu va proceda, ca urmare a obținerii tuturor avizelor și autorizațiilor necesare, la realizarea unor lucrări de construire, totuși, schimbarea situației juridice a construcției existente conduce la apariția în domeniul locativ general a unui spațiu locativ nou, pentru care este necesar a fi îndeplinite toate cerințele legale în vigoare la data apariției acestuia, inclusiv cele privitoare la existența unui loc de parcare.
Prin urmare, sub acest aspect, criticile recurentei sunt nefondate, schimbarea destinației imobilului deținut în proprietate de către reclamanta
C. A. fiind o operațiune care trebuie interpretată ca fiind asimilată construcțiilor de locuințe.
Mai mult, curtea reține că, potrivit certificatului de urbanism nr. 3901/_ emis reclamantei, una dintre condițiile menționate în cuprinsul acestuia a fost aceea de a fi respectate prevederile HCL nr. 539/2006 privind asigurarea numărului de parcări necesare. Ori, acest act administrativ nu a fost contestat de către beneficiara lui, recurenta din cauza de față, astfel că certificatul de urbanism își produce pe deplin efectele între părțile litigante, condiția impusă în cuprinsul său trebuind respectată.
Cât privește alegațiile privind titlul cu care trebuie deținut locul de parcare, curtea reține că, sub acest aspect, criticile recurentei sunt întemeiate.
Astfel, din analiza dispozițiilor legale precitate, se constată că legiuitorul nu a prevăzut drept condiție a eliberării autorizației de construire necesară schimbării de destinație a construcțiilor existente împrejurarea ca locul de parcare să fie deținut exclusiv în proprietate de către solicitantul unei astfel de autorizații.
Dimpotrivă, din lectura în integralitate a art. 24 din HG nr. 955/2004, text legal menționat în mod expres în cuprinsul HCL nr. 539/2006 la punctul 5.11.1, aplicabilă în cauza de față, astfel cum s-a arătat mai sus, se constată că locurile de parcare pot fi publice sau private, parcările de reședință putând fi chiar amenajate, exploatate și întreținute de serviciile de administrare a domeniului public, care vor stabili și parcările pentru care sunt valabile abonamentele pe care le eliberează.
Ori, este de natura evidenței că locurile de parcare administrate de serviciile de administrare a domeniului public nu pot fi proprietatea persoanelor fizice care le utilizează, persoane fizice proprietare însă asupra spațiilor locative cărora le-au fost atribuite locurile de parcare. Prin urmare, însuși legiuitorul acceptă ipoteza ca locul de parcare prevăzut pentru spațiul locativ să fie deținut cu orice titlu, chiar închiriat în baza unui abonament de la serviciile de administrare a domeniului public, cu singura condiție ca dreptul de folosință al acestuia să existe în patrimoniul proprietarului locuinței construite la momentul emiterii autorizației de construire.
De asemenea, curtea reține că legiuitorul nu prevede o perioadă de timp în care aceste locuri de parcare accesorii imobilelor cu destinație de locuință trebuie să se regăsească în folosința proprietarilor imobilelor.
Ori, în cauză, recurenta a probat că deține în folosință un loc de parcare, exibând contractul de împrumut de folosință - comodat din_ încheiat pe perioada_ -_ și prelungit pe durată nedeterminată, prin contractul din_, cu privire la un loc de parcare la demisol situate în strada V. elor, nr. 7, în suprafață de 30 mp.
Prin urmare, în patrimonial recurentei regăsindu-se, alături de proprietatea asupra imobilului a cărui schimbare de destinație se solicită, și un drept de folosință asupra unui loc de parcare, curtea constată că prevederile legale și condițiile impuse în certificatul de urbanism nr. 3901/_ sunt îndeplinite, iar refuzul primarului M. C. -N. de a emite recurentei autorizația de construire pentru schimbarea destinației din spațiu de birou (spațiu comercial) în spațiu locativ este nejustificat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art.18 din Legea nr. 554/2004, curtea va admite recursul declarat de recurenta C. A. împotriva sentinței civile nr. 1614 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o va modifica în parte în sensul că va obliga pârâtul P. M. C. să emită autorizație de construire pentru schimbarea destinației din spațiu de birou
(spațiu comercial) în spațiu locativ fără efectuarea de modificări interioare
pentru imobilul situat în municipiul C. -N., str. V. elor, nr. 7, ap. 23, jud. C. și va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
În aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere că pârâtul P. M. C. este parte căzută în pretenții, iar reclamanta a formulat o cerere expresă în acest sens, iar cuantumul pretențiilor acesteia nu depășesc un cuantum rezonabil având în vedere complexitatea cauzei, va fi obligat pârâtul la plata către recurentă a sumelor de 500 lei cheltuieli de judecată pentru fond și 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta C. A. împotriva sentinței civile nr. 1614 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul P. M. C. să emită autorizație de construire pentru schimbarea destinației din spațiu de birou (spațiu comercial) în spațiu locativ fără efectuarea de modificări interioare pentru imobilul situat în municipiul C. -N., str. V. elor, nr. 7, ap. 23, jud. C. .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 1614/_ .
Obligă pârâtul la plata către recurentă a sumelor de 500 lei cheltuieli de judecată pentru fond și 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. I. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: M.T.
