Decizia civilă nr. 8086/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8086/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I.
Grefier M. N.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P.
J., împotriva sentinței civile nr. 5.208 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat R. A. C. și chemata în garanție A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004
este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.208 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității cererii de restituire. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. A. C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. J. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 3.297 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la data de 7 martie 2008 și până la data plății efective.
Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate
.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâta AFP J., instanța a reținut următoarele:
Tribunalul reține că prin decizia ÎCCJ nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).
Ar. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și
repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin 1 Cod Procedură Fiscală, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Așadar, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art.7 din legea nr.554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, cererea reclamantului de încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata în baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplica principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxa contrara dreptului comunitar este obligat sa restituie taxa perceputa prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala si îmbogățirea fără justa cauza. Totodată, a mai decis ca in astfel de cauze pot fi plătite si daune pentru pierderile suferite (CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C- 290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag. 61-70). Pe cale de consecință, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta AFP J. .
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z. suma de 5727,92 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4A nr. 9545637/_ (f.9 din dosar). Potrivit Deciziei de restituire nr.1191/_ reclamantului i s-a restituit din suma totală de 5728 lei achitată cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, suma de 1903 lei rămânând nerestituită suma de 3825 lei. Prin cererea înregistrată sub nr. 17175/_, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 18681/_ a Agenției Națională de Administrare Fiscală - A. F. P. a Municipiului Z.
, i s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art.117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Instanța de fond a reținut că la data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant, pentru un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, respectiv_, erau în vigoare prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa în discuție. Tribunalul a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141- 2143Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității
Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul
Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDS în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. J.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de restituire a taxei. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta susține că instanța de fond, interpretând greșit disp. art. 2141din Legea nr. 571/2003, a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei
reprezentând taxa de poluare, în condițiile în care aceste prevederi nu contravin disp. art. 90 din Tratatul C.E., iar în lipsa unei armonizări la nivelul U.E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelul acestora.
A mai precizat pârâta și faptul că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, în sensul că nu a notificat A.F.P. J. prin care să solicite restituirea sumei reprezentând taxă de poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008. Pârâta apreciază că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor art. 2141-3din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate de O.U.G. nr. 50/2008), a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie
contribuabilului. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată. Consideră pârâta că soluția leală pe care trebuia să o pronunțate tribunalul trebuia să fie în raport de noile dispoziții din O.U.G. nr. 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu restituirea integrală a taxei.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. De asemenea, nu s-a avut în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care este în vigoare și pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. O.U.G. nr. 50/
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003,
Curtea retine ca admisibilitatea unor acțiuni ca si acțiunea de fata având ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prev. de art. 7 din OUG 50/2008 corob. cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de către I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr. 24/_ .
Referitor la fond:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența la speță a prevederilor
O.U.G. nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H.G. nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. În ce privește motivul de recurs vizând dobânda legala aceste motiv de recurs este nefondat.
Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către
contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 5.208 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, DP | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. N. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. Ancuța.
