Decizia civilă nr. 8109/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 8109/2013
Ședința publică din data de 03 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. -I. A. JUDECĂTOR DP JUDECĂTOR C. I. GREFIER D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta P. L. Z. împotriva sentinței civile nr.624/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ privind și pe intimata P. I., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurentă, în substituirea reprezentantei acesteia, avocat Cobzaș Adela, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.4),avocat Urcan Ciprian, cu delegație de substituire depusă la dosar (f.9), lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care învederează că prezentul recurs este la primul termen de judecată, acesta fiind declarat în termen, motivat, comunicat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Mai arată că procedura de citare este îndeplinită, iar în data de_ intimata a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs(f.8).
Curtea comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului recurentei, arătând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentantul recurentei, avocat Urcan Ciprian arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei, avocat Urcan Ciprian, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, pentru motivele invocate, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre judecare pe fond Tribunalului Sălaj, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 624/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ a fost rsspinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta P. L. Z., în contradictoriu cu pârâta P. I., privind recuperarea sumei de 2561 lei.
În considerente se reține că prin acțiunea sa, reclamanta P. locală Z. a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei P. I., angajată a sa, la recuperarea sumei de 2561 lei, sumă ce i-a fost acordată conform Contractului Colectiv de Muncă și pentru care s-a dispus recuperarea,
prin decizia nr. 123/_ a Camerei Curții de Conturi Sălaj, în sarcina conducătorului instituției reclamante.
În esență, cererea de chemare în judecată este motivată cu aceea că Directorul Executiv Adjunct al Poliției Locale Z. a emis, în temeiul art. 84 lit. b) și 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, decizia nr. 156/_, privind cuantumul și modalitatea de recuperare a sumelor constând în suplimente salariale acordate în baza HCL nr. 71/2010, conform anexelor 1-3, care fac parte integrantă din aceste decizii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii în temeiul Legii nr. 84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în prezent este exonerat de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile mai sus menționate, pe care personalul din sectorul bugetar este obligat să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție asupra căreia deliberând, a reținut următoarele:
Raportat la prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, instanța observă că aceasta nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Ordinul, respectiv dispoziția de impunere nu are natura juridică a unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit. d) și lit.
e) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ.
În prezent, dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 sus evocate, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la funcționarii publici și neatacat în instanță, însă potrivit art. 117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.
Astfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu";.
Reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ
jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea funcționarului public, angajat al său, la recuperarea unei sume deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor; cererea reclamantului apare astfel ca fiind mai degrabă o cerere de executare silită.
Într-o atare situație, nimic nu împiedică instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, așa încât, acțiunea promovată în instanță apare inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Împotriva sentinței a declarat recurs
P. L. Z., solicitând casarea sentinței cu trimitere spre judecare pe fondul cauzei la Tribunalul Sălaj.
În motivarea recursului arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15 bis/_
.
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar recurenta a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la recurentă, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu avea posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul acesteia a rămas fără succes întrucât nu a obținut un asemenea angajament în altă ordine de idei respectivele decizii emise de recurentă cu tabele anexate le-a expediat pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. In acest context era in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor în parte .
În mod contrar celor reținute de instanță, a solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasa și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
În esență a solicitat a se reține analogia cu normele administrative, iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art 117 din Legea nr.188/1999. Chiar dacă deciziile emise de recurentă nu îmbracă forma unui act administrativ comun, sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Obiectul recursului constă în chestiunea dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni judiciare.
În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din același act normativ prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a
unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din cele ce preced rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricărei persoane, alta decât un funcționar public sau pentru care nu există alte norme legale speciale de angajare a răspunderii.
In speța s-a procedat la emiterea a doua decizii în temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 în vederea recuperării sumei pretinse de la parată. Pârâtul continua sa își desfășoare activitatea în cadrul reclamantei astfel ca nu exista din aceasta perspectiva nici un impediment legal în punerea aplicare a acestor decizii fiind necesar ca în măsura în care aceste decizii nu au fost atacate conform art. 84, 85 din Legea 188/1999 si au devenit irevocabile la aplicarea lor sa se aibă în vedere si eventuala incidenta a Legii nr. 84/2012. Ca atare, o acțiune în justiție pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila întrucât încalcă dispozițiile legale speciale sus menționate. În aceste condiții, în care există un text de lege special care reglementează modul în care se angajează răspunderea patrimonială a funcționarului public, în care pârâta este si în prezent funcționar public în cadrul reclamantei, o acțiune în instanța de obligare a pârâtei la plata acestei sume apare ca inadmisibila încălcând atât principiul "specialia generalibus derogant"; cât și prevederile art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul textelor de lege sus menționate, a art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va respinge recursul formulat în cauza si va menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de P. L. Z. împotriva sentinței nr. 624 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ a Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
A. | I. A. D. | P. | C. | I. | D. B. |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță:P. R.M.
