Sentința civilă nr. 6387/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6387/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe recurent V. I. A. și pe intimat P. M. C. -N., având ca obiect obligația de a face.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_ conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. 6428/117/_, reclamantul V. I. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C. -N. anularea Certificatului de informare nr. 100482/_ prin care terenul proprietatea sa a fost încadrat parțial în zonă potrivit PUZ aprobat prin HCL nr.787/2007, anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamantului un nou certificat de urbanism care să aibă în vedere dispozitivul Deciziei civile nr. 1583/2010 a Curții de Apel C.
, pronunțată în dosarul nr._, PUZ - Colonia Borhanci - între drumuri având ca beneficiari Țaica R., Pintea M. și Șugar L., aprobat prin HCL C. -N. nr. 741/_, precum și împrejurarea că singurul PUZ actualmente în vigoare este cel adoptat prin hotărârea mai sus arătată, nefiind adoptat un nou PUZ.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unei parcele de teren situată în C. -N., str. I. Breazu FN, înscris în CF nr. 332 C. -N.
, nr.top.13711/4/1 în suprafață de 53412 mp, zona în care este amplasat aceste imobil fiind reglementată de PUZ - Colonia Borhanci - între drumuri având ca beneficiari Țaica R., Pintea M. și Șugar L. aprobat prin HCL C. -N. nr.741/_ . Reclamantul a mai arătat că a solicitat pârâtului eliberarea unui certificat de urbanism de informare cu privire la imobilul mai sus arătat deoarece intenționează să construiască un azil de bătrâni, fiind emis certificatul de urbanism nr.6942/_, care a stabilit că zona a fost reglementată prin PUZ aprobat prin HCL nr. 741/2004. Potrivit PUZ aprobat această hotărâre, s-a arătat că înălțimea maximă admisă a construcțiilor pe terenul reclamantului este de P+8 niveluri. Ulterior, acest PUZ a fost modificat prin HCL nr.787/_, stabilindu-se că
terenul proprietatea sa urma să fie traversată de drumul de ocolire a Municipiului C.
-N. . Reclamantul susține că prin certificatul de urbanism nr.3806/_ s-a stabilit un regim diferit al terenului proprietatea sa, și anume P+2 niveluri, situație în care s-a adresat instanței iar prin Decizia civilă nr. 1583/2010 a Curții de Apel C.
, pronunțată în dosar nr._, s-a dispus anularea HCL nr.787/2007, astfel că proiectul privind drumul de ocolire nu afectează terenul proprietatea sa. Reclamantul a menționat că din certificatul de informare nr. 100482/_ nu rezultă care este PUZ avut în vedere la eliberarea acestui act și că nu corespunde reglementării actuale care PUZ aprobat prin HCL nr.741/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. Municipiului C. -N. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția inadmisibilității și pe cea a lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a arătat că în ceea ce privește regimul de înălțime P+8 inserat în certificatul de urbanism nr.6942/_ și regimul de înălțime P+2 din certificatul de informare, regimul de înălțime P+8 din certificatul de urbanism este condiționat de elaborarea unor documentații de urbanism. S-a mai arătat că reclamantul a primit certificat de urbanism favorabil în anul 2011 în vederea elaborării PUD și construire ansamblu de locuințe colective cu 6 apartamente.
Prin sentința civilă nr.6426/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția inadmisibilității cererii și s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul V. I. A. în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului C. -N., având ca obiect anularea certificat de informare.
Prin decizia civilă nr.8040/_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C., s-a admis recursul declarat de reclamantul V. I. A. împotriva sentinței civile nr.6426/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., care a fost casată în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ *. Reclamantul, prin completare de acțiune, a solicitat să se dispună revocarea
Certificatului de urbanism nr.3828/_, emiterea unui nou certificat de urbanism care să aibă în vedere dispozitivul deciziei civile nr.1583/2010 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._ și să aibă în vedere PUZ - Colonia Borhanci - între drumuri având ca beneficiari Țaica R., Pintea M. și Șugar L., aprobat prin HCL C. -N. nr. 741/_, precum și împrejurarea că singurul PUZ actualmente în vigoare este cel adoptat prin HCL nr.741/_, nefiind adoptat un nou PUZ.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civila nr.1583/2010 a fost anulat HCL 787/_ prin care a fost modificat PUZ - drum de ocolire Tronson Mănăștur - Calea turzii - Borhanci, care traversează imobilul-teren aflat în proprietatea reclamantului, situat în C. -N.
, str.I. Breazu FN, înscris în CF nr.332 C. -N., nr.topo. 13711/4/1.
La data de_ a fost emis certificatul de urbanism nr. 3828 de catre paratul Consiliul Local C. N., în temeiul reglementărilor documentației de urbanism nr.225 din_, faza PUG aprobată prin HCL C. -N. nr.792/_
, 515/_, PUZ Colonia Borhanci - între drumuri, beneficiari Taica R., Pintea
M. și Șugar L. aprobat cu HCL nr.741/_ .
Prin certificatul de urbanism nr.6942/_ emis de Primăria Municipiului
C. -N., s-a certificat pentru imobilul-teren și/sau construcții situat în județul C., municipiul C. -N., strada I. Breazu FN, CF nr.332 C. -N., nr.topografic al parcelei 13711/4/1 sau identificat prin Plan de situație.
Zona a fost studiată și reglementată prin PUZ - Colonia Borhanci - între drumuri, beneficiari, Taica R., Pintea M. și Șugar L. aprobat cu HCL nr.741/_ .
Destinația zonei - conform PUZ UTR = CC2 parțial - zona centrelor și subcentrelor noilor cartiere Bună Ziua II, Becaș Vest, Borhanci, Borzaș și Soporu.
Prin Certificatul de urbanism nr.3806/_ emis de Municipiul C. -N. s- a certificat imobilul - teren și/sau construcții situat în județul C., municipiul C. -
N., Zona Colonia Borhanci, str.Borhanciului - str.Romul Ladea FN, CF nr.332
C. -N., nr.topografic al parcelei 13711/4/1 si s-a identificat prin Plan de situație.
Regimul juridic - imobil proprietate privată situat în intravilanul municipiului
C. -N., în afara perimetrului de protecție a valorilor istorice și arhitectural urbanistice.
Regimul economic - Folosința actuală - arător și fânaț la Borhanci
Destinația zonei conf. PUZ - UTR = V5b parțial; culoare de protecție față de infrastructura tehnică.
Prin Certificatul de informare nr.100482/_ emis de Primăria Municipiului C. -N., ca urmare a cererii reclamantului s-a certificat pentru imobilul situat în județul C., mun. C. -N., Colonia Borhanci FN, CF nr.332 C.
-N., nr.topografic al parcelei 13711/4/1 si plan de încadrare în zonă.
Din cuprinsul Certificatului de informare nu rezulta care este Planul Urbanistic Zonal avut în vedere la eliberarea certificatului de Urbanism atacat, însa analizând conținutul acestora, în raport cu Certificatul de urbanism emis în anul 2006 se constată că s-a avut în vedere la emitere și prevederi ale HCL 787/2010.
Destinația zonei din punctul de vedere al regimului economic a fost încadrată a UTR ) V5 - culoare de protecție față de infrastructura tehnică, care nu se regăsește și în certificatul de urbanism din 2006.
La regimul tehnic UTR = L3c se prevăd suprafețe minime diferențiat, însă nu mai apare prevederea conform căreia suprafața minimă conform PUZ este de 600 mp.(UTR = L3c) Distanța amplasării față de aliniament estre de min. 5 m, iar în certificatul de urbanism din 2006 a fost stabilit diferențiat, în funcție de categoria străzii de min. 4 m, respectiv min. 5 m. Studii de specialitate cerute: PUD - elaborat conform Metodologiei de elaborare și conținutul cadru, indicativ GM-009- 2000, emisă de M.L.P.A.T.: plan reglementări PUZ și PUD cu viza secretariat CT., studiu geotehnic, spre deosebire de certificatul de urbanism din 2006 prin care se solicita doar un plan topo vizat de O.C.P.I. C. corelat cu planul reglementări PUZ avizat cu HCL nr.741/2004.
Având în vedere diferențele dintre cele două certificate de urbanism, se consideră că acestea nu au avut la bază aceeași HCL, certificatul de urbanism din 2011 bazându-se pe dispozițiile HCL nr.787/2007
Potrivit art.6 alin. 1 din Legea 50/1990 rep, certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile competente, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și ethnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Din această perspectivă, motivul invocat de reclamant este întemeiat iar prin probațiunea administrată s-a făcut dovada că Certificatul de Urbanism nr.3828/7 noi.2011, nu se încadrează în specificațiile PUZ aprobate prin HCL nr.741/2004, instanța urmând a dispune admiterea acțiunii.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă se va dispune obligarea acestuia să plătească reclamantului suma de 2484,03 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea completată formulată de reclamantul V. I. A. , cu dom. în C. -N., str. A. V., nr.18 A, jud.C., în contradictoriu cu pârâtul
MUNICIPIULUI C. -N.
, cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C. .
Dispune anularea certificatului de informare nr. 100482/2011 emis de pârât și anularea Certificatului de Urbanism nr. 3828/2011 emis de pârât.
Obligă pe pârât să emită un nou certificat de urbanism în favoarea reclamantului care să aibă în vedere PUZ - Colonia Borhanci aprobat prin HCL 741/2004 al Consiliului Local al mun. C. -N. .
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 2484,03 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2013.
Președinte,
R.
Grefier,
L. C.