Decizia civilă nr. 815/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 815/R
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-petentă C. I.
, domiciliată în B., nr. 56, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1306 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 1306 din_ Judecătoria Baia Mare a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta C. I., domiciliată în sat B., comuna Ocna Șugatag, nr. 56, jud. M. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr. 9529708 întocmit de intimat la data de_ .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 9529708 întocmit de intimat la data de_, petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în sumă de 280 lei, 4 puncte amendă în valoare de
280 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100, al. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 120, lit. e din Regulamentul privind aplicarea OUG 195/2002.
Pentru a aplica această sancțiune, s-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data de_, ora 15,00, pe DN 18, în localitatea B. Sprie, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere.
Procesul verbal atacat a fost semnat de către agentul constatator, petenta refuzând să semneze. Din acest motiv, procesul verbal i-a fost comunicat petentei în data de_ .
Cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, în motivarea celor solicitate, petenta prin reprezentant a arătat, în esență, faptul că nu se face vinovată de cele reținute în sarcina sa întrucât depășirea la care se face referire în procesul verbal a fost efectuată regulamentar anterior indicatorului cu semnificația depășire interzisă.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că, în speță, procesul verbal seria CC, nr. 9529708/_ întocmit de IPJ M.
- Poliția B. Sprie cuprinde formal toate mențiunile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța va avea în vedere următoarele.
Potrivit art. 100, al. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a următoarelor fapte: …";nerespectarea regulilor privind depășirea";.
De asemenea, potrivit art. 120, al. 1, lit. e din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002, se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje.
Din analiza textelor de lege menționate anterior rezultă că petenta avea obligația să nu efectueze manevra de depășire pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere.
Din declarația martorului Tofană D. Marius (fila 34), martor semnatar al procesului verbal audiat la data de 10 ianuarie 2013, rezultă faptul că, în cursul anului 2012, deplasându-se pe direcția B. Sprie - Bistrița, în localitatea B. Sprie a fost oprit în trafic de către organele de poliție ca urmare a faptului că a fost depășit de un autoturism pe trecerea de pietoni. Martorul a arătat faptul că trecerea de pietoni era semnalizată. De asemenea, martorul a mai arătat că, cu acea ocazie, petenta a fost sancționată contravențional.
Analizând declarația martorului care a perceput întâmplările personal, coroborând această depoziție cu mențiunile din procesul verbal, instanța apreciază că susținerile contrare ale petentei apar ca fiind nefondate.
Declarația martorului Borodi Gheorghe (fila 35), martor propus de petentă, nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. Astfel, martorul Borodi arată faptul că petenta a depășit un autoturism la data sancționării sale contravenționale, însă manevra de depășire a fost finalizată înainte de trecerea de pietoni. Autoturismul aflat în fața lor voia probabil să oprească sau să intre în benzinăria aflată în zonă, astfel că petenta nu a trecut cu autovehiculul de axul drumului decât parțial. Mai arată martorul faptul că a observat indicatorul cu semnificația trecere de pietoni din zonă.
În contextul în care declarația acestui martor este singura probă care tinde spre o altă stare de fapt decât cea consemnată în procesul verbal de
contravenție, necoroborându-se cu nicio altă probă, instanța de judecată apreciază că aceasta nu poate fi avută în vedere la pronunțarea soluției.
Având în vedere faptul că starea de fapt expusă în procesul verbal atacat este confirmată de declarația martorului semnatar al acestuia, instanța apreciază că nu a fost răsturnată prezumția sa de veridicitate. Faptul că martorul semnatar Tofană D. Darius nu și-a amintit anumite aspecte legate de localizarea în spațiu al locului săvârșirii contravenției nu este de natură să ducă la înlăturarea declarației acestuia, în contextul în care martorul nu parcurge acel sector de drum cu regularitate, acesta domiciliind în localitatea Bistrița.
La dosarul cauzei, a fost depusă la data de 30 ianuarie 2013, prin serviciul registratură al instanței, o comunicare din partea Primăriei B. Sprie, prin care se arată că, pe strada Câmpului din B. Sprie, există o trecere de pietoni în zona stației peco și este semnalizată cu indicatoare. De asemenea, s-a mai arătat faptul că, la data de_, DN 18 (și sectorul de drum în cauză) a făcut obiectul unor lucrări de reabilitare.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal petenta C. I., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii plângerii contravenționale și al anulării procesului verbal de constatare a contravenției.
În motivarea recursului a susținut că martorul Borodi Gheorghe a relatat împrejurarea în care a avut loc depășirea, în condițiile în care microbuzul a semnalizat dreapta și s-a oprit în afara carosabilului, petenta a efectuat manevra de depășire înainte de trecerea de pietoni.
Martorul asistent nu a putut preciza numărul mașinii și culoarea celei care a depășit autoturismul său, cum nu a putut să indice nici locul în care s-a efectuat depășirea.
Lipsa informațiilor din această mărturie și furnizarea informațiilor nu pot constitui o probă decisivă, care să susțină procesul verbal și să ateste veridicitatea stării de fapt reținută în cuprinsul său.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este legală și temeinică.
Petenta a fost sancționată contravențional întrucât a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul pe trecerea de pietoni, semnalizată prin indicatoare rutiere în dreptul stației de carburanți Lucoil de pe str. Câmpului,
Sprie.
Petenta a refuzat să semneze procesul verbal de constatare a contravențiilor, fără însă a formula obiecțiuni cu privire la starea de fapt constatată.
Fapta sa a fost confirmată de martorul Tofana D. Darius, martor asistent care și-a amintit cu ocazia luării declarației de martor că a fost depășit de un autoturism pe trecerea de pietoni și că a fost oprit de organele de poliție pntru a semna procesul verbal de constatare a contravențiilor.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că declarația martorului Borodi Gheorghe, care se afla cu petenta în autoturism nu poate fi obiectivă și nu poate fi avută în vedere ca o probă care să susțină plângerea petentei.
Constatând că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și inexistența altor motive din perspectiva dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta C. I., domiciliată în B., nr. 56, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1306 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V.
F.
V. P.
N. B.
G. ier,
H.
Red. B.N./Tred. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND M. E. F. AȘ