Decizia civilă nr. 8479/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 8479/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. S. I. împotriva sentinței civile nr. 5734 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu pârâții D. G. a F. P. M.
, A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamantul G. S. -I. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 22 lei și timbru judiciar in valoare de 2 lei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5734 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., a fost respinsă ca nefondate excepțiile invocate de pârâta D.
G. A F. P. M. .
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul G.
S. I. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F.
P. B. M. și A. F. PENTRU M. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că excepțiile invocate de pârâta D. G. a F. P. M. au fost neîntemeiate pentru următoarele motive:
Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizat mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A.
F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul
110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ. Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu. În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 Tatu împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită
integral. În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza Tatu împotriva României, actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis.
Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură Fiscală este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. Astfel, această
procedura nu mai este privită de către organul fiscal ca o modalitate în sprijinul
contribuabilului prin care se oferă șansa administrației să -și revoce actul
administrativ fiscal nelegal total sau parțial ci este invocată ca o barieră în calea
restituirii unei taxe percepută cu încăl carea dreptului comunitar, taxă care ar
trebuie restituită din oficiu de către organul administrației care a perceput -o
subsecvent deciziei în cauza Tatu împotriva României
.
Procedura administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca
pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă.
ul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară, este limitat de reguli procedurale.
Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. În mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice.
Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat următoarele:
Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor
impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński, punctul 27, și Krawczyński, punctul 30).
Un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este instituit și organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński,, punctul 40, Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala, C-134/07, Rep., p. I-10703, punctul 29 și Hotărârea Krawczyński, punctul 32).
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie de import, Curtea a considerat că art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C- 387/01, Rec., p.I-4981, punctul 66).
Conform unei jurisprudențe consacrate a CJCE, există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, Rec., p. I-1327, punctul 21, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p. I-4981, punctul 67, Hotărârea Brzeziński, punctul 29,
și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G. ia, C-74/06, Rep., p. I-7585, punctul 25).
În speță, nu rezultă că autovehiculul este unul de ocazie de import din alt stat membru, reclamantul ─ nedepunând la dosar înscrisuri în acest sens.
Rezultă că articolul 110 TFUE (ex art. 90 CE) nu este aplicabil speței, acțiunea promovată de reclamantă fiind neîntemeiată.
Căzând în pretenții reclamanta nu are dreptul la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. S. -I.,
solicitând admiterea prezentului recurs si pe cale de consecință modificarea Sentinței civile nr. 57341_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în sensul admiterii cererii introductive; dezbaterea cauzei și în eventuala lipsă a mea de la termenele de judecată în conformitate cu prevederile ort. 242 alin. (2) Cod. pr. civ.; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând din taxa judiciară de timbru si timbru judiciar, atât la fond cât si la recurs; pentru următoarele:
În motivare arată că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, am solicitat instanței de judecată obligarea pârâtelor D. G. a F. P. M.
, A. F. P. B. M. și A. F. pentru M., la restituirea sumei de 2.517 lei achitată cu titlu de "Taxă de poluare pentru autovehicule" plătită prin chitanța TS7 nr. 6078739/_, la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (3) din OG 9/2000 începând cu_ și până la_, iar începând cu_ la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) și
(3) din OG 13/2011 și la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, mi-a respins cererea, deoarece din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că autovehiculul este unul de ocazie de import din alt stat membru UE.
Într-adevăr dintr-o simplă eroare dovada înmatriculării autovehiculului nu a fost depusă în fața instanței de fond, dar dacă aș fi fost citat cu această mențiune m-aș fi conformat.
Având în vedere că anexez prezentului recurs dovada înmatriculării autoturismului într-un alt stat membru UE anterior înmatriculării în România, solicit admiterea cererii mele așa cum a fost formulată.
În temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul european, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în cauza Tatu. Pe cale de consecință, instanțele naționale sunt datoare să admită cererile de restituire a taxelor de poluare formulate, reformând acolo unde este cazul hotărârile contrare ale instanțelor care s-au pronunțat anterior - precum este cazul în prezenta speță.
În drept, art. 299, 304 pct. 9, 3041 Cod. pr. civ., Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 148 alin. (4) Constituția României, Directiva nr. 92/12/CEE din_, OG 9/2000, OUG 50/2008, deciziile CJUE enunțate mai sus.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Din starea de fapt probată cu înscrisuri în fața instanței de recurs se deduce că prin certificatul de cesiune a unui vehicul încheiat la Montesson la data de_ (f. 6) reclamantul a achiziționat din Franța autovehiculul marca Skoda Octavia cu nr. de identificare TMBCS612568067131, fiind înmatriculat pentru prima dată la data de_ (f. 8-9).
În vederea înmatriculării în România acestuia i s-a calculat pentru plată taxa pe poluare în sumă de 2517 lei prin decizia de calcul nr. 1471 din_ (f. 8 dos.fond) fiind apoi achitată în baza chitanței seria TS7 nr. 6078739 din_ emisă de Trezoreria municipiului B. M. (f. 9 dos. fond).
Ulterior, întemeindu-se pe dispozițiile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) a solicitat pârâtei restituirea sumei
achitate cu titlu de taxă pe poluare (f. 10-11 dos. fond) iar prin adresa nr. 38089 din_ i s-a comunicat refuzul autorității de a i se restitui suma solicitată (f. 12 dos. fond).
Curtea reține că în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Drept urmare, cererea de restituire a sumei de 2517 lei este fondată sens în care recursul va fi admis și în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pârâtele AFP B. M. și A. F. PENTRU M. vor fi obligate să restituie reclamantului suma de 2.517 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare în baza chitanței seria TS7 nr. 6078739 din_ emisă de Trezoreria municipiului B.
M. .
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Suplimentar Curtea are în vedere că prin decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 M. Irimie împotriva
Administrației F. P. Sibiu, Administrației F. pentru M., instanța de jurisdicție unională a decis că: "Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.";
Așa fiind, acordarea dobânzii fiscale începând cu data încasării taxei nu este posibilă având în vedere normele fiscale de procedură interne, astfel încât potrivit principiului autonomiei procedurale și cel al justei reparații, Curtea aplicat principiul general de reparație a prejudiciului din dreptul comun.
Astfel, va obliga pe pârâte să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de_ și până la data de_ iar începând cu data de_ la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și din OUG nr. 13/2011.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga pârâtele la plata sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct.
9 C.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, se va admite
recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată, obligând pârâtele AFP B. M. și A.
F. PENTRU M. să restituie reclamantului suma de 2.517 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare în baza chitanței seria TS7 nr. 6078739 din_ emisă de Trezoreria municipiului B. M., cu obligarea pârâtelor să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de_ și până la data de_ iar începând cu data de_ la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și din OUG nr. 13/2011.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga pârâtele la plata sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Totodată instanța a respins capătul de cerere vizând anularea adresei nr. 38089 din_ emis de AFP B. M., această cerere nefiind compatibilă cu procedura contenciosului administrativ.
Totodată, a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate privind soluționarea de către instanța de fond a excepțiilor invocate de pârâta DGFP M.
, care de altfel nu a recurat sentința sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către reclamantul G. S. -I. împotriva sentinței civile nr. 5734 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică parțial în sensul că: admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P.
M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. și ca o consecință:
Obligă pârâtele AFP B. M. și A. F. PENTRU M. să restituie reclamantului suma de 2.517 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare în baza chitanței seria TS7 nr. 6078739 din_ emisă de Trezoreria municipiului B.
M. .
Obligă pe pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de_ și până la data de
_ iar începând cu data de_ la plata dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și din OUG nr. 13/2011.
Obligă pârâtele la plata sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Respinge capătul de cerere vizând anularea adresei nr. 38089 din_ emis de AFP B. M. .
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
G. , M. T. |
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. S.
