Decizia civilă nr. 8721/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8721/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE D. M.
Judecător F. T. Judecător M. H.
G. D. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.
P. A MUN. B. -M. împotriva sentinței civile nr.6476 din 25 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat L. I. M. și pârâta intimată A. F. PENTRU M.
, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6476 din 25 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-au respins excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâta D. G. a F. P. M. .
S-a admis acțiunea
formulată de către reclamantul L. I. M.
cu domiciliul în B. S., str. C., nr. 23, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A; A. F. P. B. M., cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A și
M. M. LUI -A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, și în consecință:
A fost anulată Decizia nr. 11171 din_ , emisă de pârâta A. F.
P. B. M. .
Au fost obligate pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 2850 lei, cu dobândă legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG 13/2011 până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în suma de 43,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă s-a reținut că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși s-a susținut că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 2292/_, pronunțată în Dosar nr._ .
Analizând pe fond acțiunea
, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat autovehiculul dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru a-l înmatricula în România a plătit taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările intervenite prin actele normative ulterioare.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI
F. P. A MUN. B. -M.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită faptului ca s-a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.
A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .
În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece A.F.P. nu este beneficiarul taxei pe poluare, fiind doar organul încasator, așa cum prevede actul normativ. În privința cheltuielilor de judecată, se mai menționează că nu are nicio culpă procesuală, iar reclamanta nu a fost asistat de avocat la soluționarea pricinii, motiv pentru care cuantumul acestora este nejustificat de mare raportat la valoarea obiectului litigiului.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art.3,4 din Legea 9/2012 atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, argumente pe care se bazează și recursul promovat.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare .
Astfel in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ .Ca atare la data de 0_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .
In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei
pentru emisii poluante asa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. | P. | A |
JUDEȚULUI M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. |
A MUN. B. -M. împotriva sentinței civile nr.6476 din 25 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Președinte, D. M. | Judecător, F. T. | Judecător, M. H. |
G. , D. C. |
Red. M.H./M.N.
2 ex./_
Jud. fond.-C. L.
