Decizia civilă nr. 8823/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8823/2013

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B. Judecător V. G. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.619 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta intimată S. D. I. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă pentru emisii poluante.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin procesul-verbal încheiat la data de_, anexat în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei S. D. I. .

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.619 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. D. -I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 3.594 lei în favoarea reclamantei, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, cu dobânda legală începând cu data de

_ și până la data plății efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. B. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei A.F.P.Z. suma de

3.594 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante restituită reclamantei, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă, pentru neexercitarea de către reclamantă a căii administrative de atac prevăzute de art.

205 și urm. din OG nr. 93/2003, tribunalul a reținut că prin decizia ÎCCJ nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că la data de_ reclamanta a achitat la Trezoreria Z. suma de 3.594 lei cu titlu de taxa pentru emisiile poluante pentru autoturismul marca Opel Astra, cu număr de identificare WOLOTGF4845122198, conform chitanței seria TS8 nr. 1601933. Autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată în data de 23 martie 2004, într-un stat membru al UE, respectiv Germania. Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Z., fără a primi un răspuns favorabil.

Analizând actul normativ incident, respectiv Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

În privința cererii de chemare în garanție:

Taxa se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond

interpretând greșit disp. Legii nr. 9/2012 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.

A mai precizat pârâta că instanța de fond în mod eronat a motivat sentința cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece temeiul legal este Legea nr. 9/2012 și nu H.G. nr. 686/2008 care a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012.

De asemenea, se susține că reclamanta nu a urmat procedura administrativ-jurisdicțională prev. de C.pr.fiscală și nici nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, iar adresa emisă de A.F.P. nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din această lege.

Invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 9/2012, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, republicată, cu modif.și complet. ulterioare. Așa fiind, actul emis, respectiv decizia de calcul a taxei reprezintă un titlu de creanță și poate fi contestat în

termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.

Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără

însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.

A susținut pârâta că măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.

Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

În opinia pârâtei, caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.

Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu are suport legal.

Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, calculată până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, întrucât taxa a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care este în vigoare.

Reclamanta-intimată S. D. -I. a depus întâmpinare

în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul

C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamantă a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 92/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata având ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_, considerentele care au stat adoptării acestei soluții fiind pe deplin incidente și în cauza de față.

În ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 (inclusiv pentru petitul de dobânzi) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neîntemeiata în conditiile în care refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ a cărei îndeplinire rezulta din practica administrativa a pârâtelor anterioara introducerii acțiunii, din poziția procesuală a pârâtelor cât si din refuzul expres aflat la f. 5 dosar fond. În aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob. cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

Referitor la fond:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.

Cererea de restituire a taxei încasate de la reclamantă a fost respinsă, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art.3,4 din Legea 9/2012 atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, argumente pe care se bazează și recursul promovat.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitării taxei.

Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiași compatibilitati in ce privește taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Urmează a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce privește Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formulării de către reclamant a cererii de înmatriculare .

Astfel, in forma sa inițiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima înstrăinare a unui autovehicul deja înmatriculat după intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ . Ca atare, taxa pentru emisii poluante se achita pentru o mașina de ocazie cumpărata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpărării de pe piața interna a unei mașini de ocazie similare ceea ce înseamnă menținerea aceleiași situații de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronunțat hotărârile CJUE mai sus menționate .

In aceste condiții se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante așa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Referitor la acordarea dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul

prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta D.

G.

A F.

S.

în nume propriu și în numele A.

F.

P.

Z.

P. A J. împotriva

sentinței civile nr. 5.619 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M. B.

JUDECĂTOR,

V. G.

GREFIER,

A. B.

Red.M.B./ _

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. Ancuța.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8823/2013. Anulare act control taxe şi impozite