Decizia civilă nr. 8937/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 8937/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I.
Grefier M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2379 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu reclamantul C. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea Reclamantului C. I. .
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2253 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, a fost admisă acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul C. I. împotriva pârâtei A. F. P. B. și în consecință a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 1.515 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată la data de_, precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43, 60 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei M. B. suma de 1.515 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS2A nr. 5726062 din data de_, pentru auto marca OPEL ASTRA autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun
o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare. După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În ceea ce privește prevederile O.U.G. nr. 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. Nu se poate reține justificat că Statul Roman are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Pe de altă parte, se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi. În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la_ nu se mai încasează.
Așa fiind, Tribunalul a considerat nelegală încasarea sumei percepute cu titlu de taxa de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din Codul fiscal la art. 2141- 2143și prin urmarea aceasta trebuie restituită în integralitate.
În raport de aceste considerente, instanța a admis acțiunea, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIEI F.
P. B. ,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da
eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ .
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
In cererea de chemare in judecata reclamanta invoca nelegalitatea taxei de prima inmatriculare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de prima inmatriculare . Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii arata ca a cumparat un autovehiculul Opel Astra.
În fața instanței de fond reclamantul nu a depus nici un act care sa dovedeasca provenienta autovehiculului pentru care s-a achitat taxa de prima înmatriculare din spatiul U.E.
Instanța de recurs din oficiu a invocat ca motiv de ordine publica inaplicabilitatea art. 110 T.F.U.E. întrucât la dosar reclamantul nu a depus actele ce atesta inmatricularea anterioara a autovehiculului in spatiul UE. Pentru termenul din data de_ intimatul a fost citat expres cu această mențiune de a depune acte care să dovedească înmatricularea anterioară a autoturismului în spațiul comunitar (f. 11) cu consecința incidenței art. 110 din T.F.U.E. Cu toate acestea intimatul nu s-a conformat și nici o probă nu a fost administrată în acest sens nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs.
In aceste conditii, în lipsei vreunei probe, autovehiculul cumparat de catre reclamant nu provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrînd in câmpul de aplicare a acestui text de lege in speță nu se poate retine in mod evident incalcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamant a taxei de primă înmatriculare.
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004, art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul si se va modifica in intregime sentinta recurata in sensul ca se va respinge cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2379 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-Năsăud, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, DP | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. N. |
Red. A.I.A,/S.M
2 ex./Jud.fond. B. L. T.