Decizia civilă nr. 9265/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9265/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. M.
Judecător F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 5.351/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. T. JAY S.R.L. B. M. T. OI GAVRILĂ și pârâta A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.351/_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M. s-a admis excepția inadmisibilității invocată de către pârâte cu privire la petitul prin care se solicită anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pe care l-a respins.
S-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC T. J. S. B.
M., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. M., iar pârâtă a fost obligată să restituie reclamantei suma de 10312 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G nr. 9/2000 de la data de_ până la data de_, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011 începând cu data de_ până restituirea integrală a sumei precum și să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,3 lei.
Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de către pârâte instanța a constatat următoarele:
Prin decizia nr.24/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art.7 din OUG nr. 50/2008, stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii instituit de art.330 indice 7 Cod pr. civ., în temeiul art.7 OUG nr. 50/2008 coroborat cu art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală instanța va admite excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii cu privire la petitele de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere, pentru înmatricularea căruia pârâta A. F. P. B. M., prin decizia de calcul a taxei de poluare nr.4303/2009 a stabilit obligația de plată a sumei de 10312 lei cu titlu de taxă de poluare pe care acesta a achitat-o cu chitanța seria TS5 nr.5420866/_ .
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M.
, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Totodată, recurenta se opune admiterii acțiunii în sensul de a fi obligat organul fiscal la restituirea taxei pe poluare de vreme ce nu au fost respectate disp. C.pr.fisală în ce privește termenele de contestare a deciziei de calcul, ca act administrativ.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile art. 1088 alin. 2 cod civil cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In cererea de chemare in judecată, reclamanta a invocat nelegalitatea taxei de poluare datorata încălcării dreptului Uniunii Europene de către legislația romana ce reglementează taxa de poluare .
Pentru a susține si dovedi incidenta în speță a dreptului Uniunii Europene, în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a cumpărat autovehiculul dintr-un stat membru UE .
Verificând actele depuse de către reclamantă în dovedirea acțiunii în fata instanței de fond, din acestea nu rezultă ca autovehicul din speța a fost înmatriculat anterior într-o tară membra UE . Ca atare, sentința tribunalului este nelegală.
Deși instanța de recurs nu neagă justețea argumentelor privind aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din TFUE, nu este mai puțin adevărat că ele nu sunt aplicabile în cauză.
Astfel, chiar dacă s-a decis că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 parag. 1, în numerotarea anterioară din Tratat, în cauza conexată Nádasdi și Németh, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate, instanța de recurs ia act de faptul că aceste argumente nu își găsesc incidență, raportat la starea de fapt dedusă din probațiunea administrată de către reclamant.
Desi copia motivelor de recurs s-a comunicat reclamantei intimate la data de_ și deși reclamantei i s-a acordat un termen pentru depune la dosar acte din care să rezulte dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE a autoturismului, până la termenul de judecata din data de_, reclamanta intimată nu a depus aceste acte la dosar .
In aceste condiții, neexistând nici o dovadă că autovehiculul cumpărat de către reclamant ar proveni din spațiul Uniunii Europene, nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrând in câmpul de aplicare a acestui text de lege, în speța nu se poate retine in mod evident încălcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de către reclamant a taxei de poluare.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 din Legea 554/2004, art. 304 indice 1 C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., se va admite recursul si se va modifica in întregime sentința recurată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. J. S.R.L. B. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 5.351/_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. J. S.R.L. B. M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
G. , D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.M.S;/3 ex. Jud.fond: M. H. .