Decizia civilă nr. 9266/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 9266/2013

Ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. H.

Judecător D. M.

Judecător F. T.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D.

G. A F.

P.

M. în nume propriu și pentru A. F.

P.

TÂRGU L.

împotriva sentinței civile nr. 7.120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată B. G. L. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei B. G. L. .

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 7.120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-au respins excepțiile invocate de pârâta D.G.F.P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. T. L. .

S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta B. G. L., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.

P. T. L. și M. M. LUI - A. F. PENTRU M. B. și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 1659 din_ emisă de A. F. T. L. .

S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 5.666 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS4A nr. 1078729 din_ .

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 5.666 lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizat mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea

de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M.

F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal.

Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură Fiscală este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. Astfel, această procedura nu mai este privită de către organul fiscal ca o modalitate în sprijinul contribuabilului prin care se oferă șansa administrației să-și revoce actul administrativ fiscal nelegal total sau parțial ci este invocată ca o barieră în calea restituirii unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar, taxă care ar trebuie restituită din oficiu de către organul administrației care a perceput-o subsecvent deciziei în cauza Tatu împotriva României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Municipiului B. M. suma de 2451 lei cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS7 nr.6150534 din_, pentru auto marca Peugeot, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta D. G. A F.

P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P.

TÂRGU

L. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Totodată, recurenta se opune admiterii acțiunii în sensul de a fi obligat organul fiscal la restituirea taxei pe poluare de vreme ce nu au fost respectate disp. C.pr.fisală în ce privește termenele de contestare a deciziei de calcul, ca act administrativ.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.

Reclamanta-intimată

B. G. L. a depus întâmpinare

în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.12)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu

sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamanta nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

În speță, instanța de fond nu a acordat dobânda legală, astfel că motivele de recurs vizând acest aspect sunt fără obiect.

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către

contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantei la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.

Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantei.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. TÂRGU L. împotriva sentinței civile nr.

7.120 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

M. H.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

G. ,

D. C.

Red.M.D./_ .

Dact.M.S;/2 ex. Jud.fond: G. O.M. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9266/2013. Anulare act control taxe şi impozite