Decizia civilă nr. 9297/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9297/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. F. P. (A. )
- D. G. A F. P. M., B. S. C., împotriva sentinței civile nr. 2440/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta SC S. P. I. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal Decizia nr. 827/2010 emisă de DGFP M. - B. de soluționare a contestațiilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2440 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., a fost admisă contestația formulată de reclamanta SC "S. P.
I. "; S. B. M. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M. și în consecință s-a anulat Decizia 827/_ emisă de pârâta D. G. a F.
P. M. - B. de Soluționare a C. .
A fost obligată pârâta la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr.5272/_ și a Deciziei de impunere nr.1239/_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia de impunere nr.1239/_ întocmită în urma Raportului de inspecție fiscală generală înregistrat sub nr.5272 din_, s-au stabilit în sarcina SC S. P. I. S. ca obligații fiscale de plată, stabilite de organul de inspecție fiscală, următoarele sume: 150.241 lei reprezentând impozit pe profit, 42.767 lei reprezentând majorări impozit pe profit, 278.682 lei reprezentând TVA și 121.157 lei reprezentând majorări TVA.
Obiectivele inspecției fiscale au fost verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii
obligațiilor de către contribuabil, respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea obligațiilor de plată precum și a accesoriilor aferente.
Perioada supusă inspecției a fost de la data de_ la_ și o reverificare a perioadei_ -_ .
Împotriva acestor acte administrative reclamanta, în termen legal, a formulat contestație înregistrată la A. sub nr.66/_ .
Prin Decizia nr. 827/_, emisă de B. ui de Soluționare a C. din cadrul pârâtei s-a decis suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă pe considerentul că, urmare a inspecției fiscale, prin adresa nr. 5681/_, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, apreciind că s-au încălcat prevederile art. 9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005, respectiv cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către administratorul societății reclamante, reținându-se că între constatările organelor fiscale, măsurile dispuse prin Decizia de impunere nr. 1239/_, în baza Raportului de inspecție fiscală generală din_ și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reclamantă, există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei, invocându-se prevederile art.22 din Codul de pr.pen și art.214 al.1 lit.a din O.G. nr.92/2003.
Prin sentința civilă nr. 2561/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării Deciziei de impunere nr.1239/_
, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală generală nr.5272/_ până la pronunțarea instanței de fond.
T. a reținut că, în conformitate cu prevederile art.214 alin.(1) Cod procedură fiscală, organul de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată în procedura administrativă. Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluționării contestației este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanță în primul rând existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției. Așadar, condiția esențială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependență dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.
Sesizarea penală formulată prin adresa nr. 5681/_ vizează fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni încadrabile în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, fapte ce privesc modalitatea în care societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale emise de societăți în
lichidare, ori de alte societăți la al căror sediu declarat funcționează alte firme.
T. a apreciat că este util pentru soluționarea cauzei cunoașterea stadiului cercetărilor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, sens în care s-au și solicitat informații.
Conform ultimei adrese nr.659/P/_ emisă de IPJ M., în dosarul penal format urmarea sesizării pârâtei, se administrează acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Față de conținutul Deciziei nr. 827/_, instanța a apreciat că soluția suspendării, juridic fundamentată pe prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fiscală, nu a fost convingător motivată și nici suficient argumentată. Este adevărat că norma legală invocată acordă organului administrativ competent, posibilitatea de a suspenda soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat autoritățile în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei
infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, însă o astfel de soluție nu poate fi adoptată decât printr-o decizie motivată.
Din această perspectivă, simplele afirmații de ordin general ale organelor de control în sensul îndoielilor referitoare la realitatea operațiunilor economice desfășurate de societatea reclamantă raportat la constatările organelor de control nu reprezintă, în opinia T. ui, motivarea existenței, în sensul textului de lege citat a indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei atacate nu au fost examinate și nici menționate date și elemente suplimentare referitoare la sesizarea pretinselor fapte de natură penală.
Pe de altă parte, ținând seama de succesiunea actelor emise în procedura administrativă, de temeiurile de fapt și de drept ale acestora, de natura și complexitatea verificărilor efectuate, precum și de intervalul de timp scurs între data emiterii deciziei de impunere (_ ), vechimea dosarului de cercetare penală - Dosarul nr. 659/P/2011 și, respectiv data soluționării prezentei cauze, instanța a reținut că circumstanțele cauzei, în principal intervalul scurs de la sesizarea organelor de cercetare penală - de aproximativ 3 ani, sunt de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 - fiind vorba de un exces de putere al organelor administrativ fiscale care vatămă interesele reclamantei - privind soluționarea contestației și judecarea cauzei sale, criteriul proporționalității între interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să îl ocrotească și
interesul privat fiind mult depășit.
O reglementare concretă a procedurii de emitere și a condițiilor de validitate a actelor administrative, care să pună capăt incertitudinilor și controverselor doctrinare și jurisprudențiale, este impusă ca un principiu de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care consacră "dreptul cetățeanului la o bună administrare";.
Astfel, față de aceste considerente, instanța a admis contestația, anulează Decizia 827/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. M. - B. de Soluționare a C. și obligă pârâta la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr.5272/_ și a Deciziei de impunere nr.1239/_ .
În ceea ce privește cererea, formulată "subsidiar";, privind analizarea de către instanță a legalității deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală, acestea urmează a fi analizate în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestor acte, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea fondului raportului juridic de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său. Titlul IX (art. 205-218) Cod pr.fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală] procedura administrativă care se finalizează prin Decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fiscal. Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. a F. P.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 2440/_ și pe cale de consecința menținerea Deciziei nr. 827/_, a Deciziei de impunere nr. 1239/_ și a Raportului de inspecție fiscala nr. 5272/_ ca fiind întemeiate.
În motivarea recursului consideră nelegala și netemeinica pentru următoarele motive:
Apreciază criticabila sentința civila nr.2440^_ sub aspectul temeiniciei și legalității sale având în vedere faptul ca instanța a admis în mod eronat contestația formulata de către SC S. P. I. S., a anulat Decizia nr. 827/_ obligând subscrisa la soluționarea pe fond a contestației împotriva Raportului de I. Fiscala nr. 5272/_ și a Deciziei de impunere nr. |1239/_ .
În drept, art.214 alin.1 lit. a și 3 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, precizează:
"1 Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei atunci când:
organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data în procedura administrativa;
3 Procedura administrativa este reluata la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin.(2), indiferent daca motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu."
Astfel, intre constatările organelor de inspecție fiscala, masurile dispuse prin decizia de impunere nr.1239/_ emisa de Activitatea de I. Fiscala M. în baza raportului de inspecție fiscala încheiat în data de_ și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de SC S. P. I. S., exista o strânsa interdependenta de care depinde soluționarea cauzei supusa judecații.
D. G. a F. P. M. - B. de soluționare a contestațiilor, nu se poate pronunța asupra caracterului infracțional al faptelor care au determinat stabilirea diferențelor de obligații bugetare contestate de societate, fapte asupra cărora organele de cercetare penala urmează sa se pronunțe.
Instanța penala potrivit principiului "penalul tine în loc civil, are prioritate în soluționarea cauzei, iar la art.22 din Codul de procedura penala se precizează: "Hotărârea definitiva a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fata instanței civile care judeca acțiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Hotărârea definitiva a instanței civile prin care a fost soluționata acțiunea civila nu are autoritate de lucru judecat în fata organului de urmărire penala și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."
Este de reținut faptul ca, pana la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, D.G.F.P. M. - B. de soluționare a contestațiilor, nu poate soluționa contestația pe fond, motiv pentru care s-a suspendat soluționarea contestației.
În funcție de soluția pronunțata pe latura penala și de constituirea statului ca parte civila în procesul penal pentru recuperarea pe aceasta cale a prejudiciului cauzat bugetului de stat, procedura administrativa va fi reluata în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
În cauza sunt întrunite condițiile prevăzute la art.183 alin.1 lit. a) din O.G nr.92/2003 pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației pe cale administrativa pana la soluționarea definitiva a laturii penale.
Conform art.183 alin.3 din O.G nr.92/2003 (art.214 după republicare) prevede ca procedura administrativa va fi reluata care a determinat suspendarea, în funcție de soluția pronunțată pe latura penală.
În acest sens invocă Decizia nr.449/26.1 Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.183 alin.1 lit. a) din O.G nr.92/2003, pronunțându-se în sensul ca:
"Întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificata și consacrata ca atare și de prevederile art.19 alin.2 Cod procedura penala, scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existentei sau inexistentei infracțiunii cu privire la care instanța are unele indicii."
Consideră ca instanța de fond în mod nelegal a soluționat cauza pe fond anterior pronunțării de către organele fiscale pe cale administrativa.
Ca practica judiciara invocă Decizia_ pronunțata în dosar nr._, 7349/_ data de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Prin întâmpinarea înregistrată S.C S. P. I. S.R.L.,
a solicitat respingerea recursului declarat de D.G.F.P. M. împotriva Sentinței civile nr. 2440 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ ca fiind nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
În motivare arată că prin Sentința civila nr. 2440 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a admis contestația formulată de subscrisa dispunându-se anularea Deciziei nr. 827/_ emisă de pârâta D.
G. a F. P. M. - B. de Soluționare a C., dispunându-se totodată obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulată de subscrisa împotriva Raportului de inspecție fiscală nr.527y_ și a Deciziei de impunere nr. 1239/27,05,20!0.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. a F. P. M. criticând sentința întrucât, din perspectiva recurentei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală nu se poate soluționa contestația pe fond, motiv pentru care se apreciază că se impune a se menține soluția de suspendare a contestației formulată de subscrisa până la soluționarea definitivă a laturii penale.
Față de criticile formulate de recurentă apreciază recursul ca nefondat solicitând a reține următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr. 1239/_ întocmită în urma Raportului de inspecție fiscală generală înregistrat sub nr. 5272 din_ s-au stabilit în sarcina subscrisei, ca obligații fiscale de plată, următoarele sume: 150.241 lei RON, reprezentând impozit pe profit 42.767 lei RON, reprezentând majorări impozit pe profit; 278.682 lei RON, reprezentând TVA; 125,157 lei RON, reprezentând majorări TVA.
Împotriva atât a Deciziei de impunere nr, 1239/_ cât și a Raportului de inspecție fiscală generală înregistrat sub nr. 5272 din_ subscrisa a formulat contestație înregistrată la D.G.F.P. M. sub nr. 66/0_ .
De asemenea, reclamanta, în cadrul aceleași contestații înregistrată la
D.G.F.P. M. sub nr. 66/0_, a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentând Decizia de impunere nr. 1239 din_, până la soluționarea pe cale administrativă a prezentei contestații, cu consecința suspendării obligației de plată, raportat la dispozițiile art. 215 CPF, pct. 11.1, 11.2 Instrucțiuni.
Asupra acestei cereri de suspendare organul fiscal investit cu soluționarea contestației nu s-a pronunțat în nici un fel.
Ulterior promovării contestației la organul fiscal, subscrisa a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ al T. ui M. .
Prin Sentința civilă nr. 2561 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 s*a dispus SUSPENDAREA
EXECUTĂRII DECIZIEI DE IMPUNERE NR. 1239/_, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală generală nr. 5272/_, PÂNĂ LA PRONUNȚAREA INSTANȚEI DE FOND.
După pronunțarea hotărârii de suspendare a executării actului administrativ fiscal de către instanța de judecată, D.G.F.P. M. a emis Decizia nr. 827/_ prin care ni s-a comunicat că s-a dispus suspendarea soluționării cauzei pentru suma totală de 596.847 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente și taxă pe valoare adăugată cu majorările de întârziere aferente, "până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii", apreciind că se impune suspendarea soluționării contestației, însă pe alte temeiuri decât cele invocate de subscrisa prin contestație, fără a se pronunța asupra cererii noastre de suspendare.
Apreciază măsura de suspendare a soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală ca fiind nelegală, reținând următoarele considerente:
Prin decizia atacată se motivează soluția de suspendare a soluționării contestației, prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, reținând "principiul de drept" "penalul ține în loc civilul", afirmându-se, de asemenea, că organele administrativ jurisdicționale nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale.
Conform dispozițiilor art. 214 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003, "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a). organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă...".
De asemenea, conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003,
"organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. în cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal în toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului."
Se instituie astfel obligația organelor fiscale de întocmire a procesului verbal de sesizare care trebuie, în mod obligatoriu, adus la cunoștința contribuabilului, ca act premergător sesizării organelor de cercetare penală.
În condițiile în care, un astfel de proces verbal, întocmit de organul fiscal în perioada inspecției fiscale nu a fost întocmit, (sau cel puțin noi nu avem cunoștință despre existența unui astfel de Proces verbal), iar norma imperativă instituind această obligație în sarcina organului de control fiscal, rezultă în mod neechivoc nelegalitatea eventualului act de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
Întrucât actul de sesizare nu îndeplinește condițiile imperative ale dispozițiilor art. 108 Cod procedură fiscală, acestea, din punct de vedere juridic nu pot fi luate în considerare, dispoziția de suspendare este astfel nelegală, sens în care apreciem că nu se putea face aplicarea dispozițiilor art. 214 alin. 1 lit. a din
O.G. nr. 92/2003 în sensul suspendării soluționării contestației.
Aceasta este interpretarea care se impune în raport și de dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, respectiv: "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă".
Organul de soluționare a contestației, prin decizia atacată, nu face nici o referire la demersurile întreprinse cu privire la pretinsa sesizare a organelor de cercetare penală, făcând doar trimitere la Adresa nr. 5681/_, arătându-se că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, considerându-se că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Textul de la art. 214 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 vizează o cauză facultativă și nu obligatorie de suspendare, iar în lipsa dovezilor privind un eventual stadiu de soluționare a "sesizării" nu se poate dispune suspendarea soluționării contestației, motivat de împrejurarea că "prioritatea de soluționare în speță o au organele penale care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei ce atrage plata la bugetul statului a obligațiilor datorate și constatate în virtutea faptei infracționale."
Din punctul nostru de vedere nu existenta sau inexistența faptei penale este cea generatoare de obligații de plată la bugetul statului, pentru că, dacă ar fi așa, dacă în final s-ar ajunge la concluzia că nu suntem în prezența unei fapte de natură penală, nu ar mai exista obligativitatea achitării creanțelor bugetare.
De asemenea, raportat la valoarea mare a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina subscrisei, măsura suspendării dispusă ar avea consecințe negative, în ceea ce privește rezultatele financiare ale subscrisei, debitele fiind grevate de majorări de întârziere și alte accesorii care curg pe toată durata soluționării cauzei penale.
Apreciază că decizia atacată nu este motivată, ci se limitează la reiterarea argumentelor invocate de subscrisa prin contestație, precum și la redarea pe scurt a deciziei de impunere care a declanșat litigiul dintre părți.
Astfel, nu s-au precizat, pentru fiecare creanță bugetară în parte pretinsele fapte penale săvârșite, încadrarea juridică a acestora și raportul de cauzalitate ce ar putea exista între elementele constitutive ale infracțiunilor și sumele de bani calculate cu titlu de TVA, impozit pe profit, dobânzi și penalități de întârziere aferente. De asemenea, nu se face trimitere nici la așa-zisele fapte cu caracter infracțional și nici la un eventual raport de interdependență care ar exista între faptele respective și creanțele fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 1239 din_ ,
Mai apreciază că pentru a suspenda contestarea actului administrativ-fiscal este necesar ca organul fiscal, în procedura administrativă să constate existența unor indicii privind săvârșirea faptei penale și relevanța fiscală a acestor indicii.
Simpla afirmație că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală nu este de natură a justifica o decizie de suspendare a soluționării contestației, fiind necesar a se dovedi în mod cert, prin probe concludente că în cauză s-a început urmărirea penală pentru faptele pretinse.
Această obligație instituită în sarcina organului fiscal este întărită de obligațiile impuse prin Instrucțiunile pentru aplicarea art. 214 privind suspendarea de soluționare a contestației pe cale administrativă, arătându-se, prin pct. 10.1 din Instrucțiuni că "organul de soluționare competent va solicita printr-o adresă completarea în acest sens a referatului cu propuneri de soluționare";.
Astfel, în lipsa dovezilor din care să reiasă în mod direct implicarea unor persoane fizice determinate de săvârșirea unor fapte penale, precum și existența unui raport de interdependență între faptele respective și creanțele bugetare, nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru suspendarea soluționării contestației de către autoritatea administrativ jurisdicțională.
Față de aceste apărări ale subscrisei, instanța fondului, în mod corect a reținut în considerentele hotărârii că, în conformitate cu prevederile arfc.214 alin.(l) Cod procedură fiscală, organul de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată în procedura administrativă. Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluționării contestației este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanță în primul rând existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției. Așadar, condiția esențială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependență dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.
Sesizarea penală formulată prin Adresa nr. 5681/_ vizează fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni încadrabile în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, fapte ce privesc modalitatea în care societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale emise de societăți în lichidare, ori de alte societăți la al căror sediu declarat funcționează alte firme.
Ca urmare a solicitării subscrisei și pentru a cunoaște stadiului cercetărilor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, instanța de fond a solicitat informații cu privire la dosarului penal, iar ca urmare a acestui demers, prin Adresa nr. 659/P/_ emisă de I.PJ. M., în dosarul penal format ca urmarea a sesizării recurentei, s-a indicat împrejurarea că se administrează doar acte, premergătoare începerii urmăririi penale, fără ca până Ia acest moment să se efectueze acte de cercetare penală.
Astfel, față de conținutul Deciziei nr. 827/_, în mod corect a apreciat instanța fondului că soluția suspendării, juridic fundamentată pe prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Cod procedură fiscală, nu a fost convingător motivată și nici suficient argumentată. Este adevărat că norma legală invocată acordă organului administrativ competent, posibilitatea de a suspenda soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat autoritățile în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, însă o astfel de soluție nu poate fi adoptată decât printr-o decizie motivată.
Din această perspectivă, simplele afirmații de ordin general ale organelor de control în sensul existenței unor îndoielii referitoare la realitatea operațiunilor economice desfășurate de societatea reclamantă raportat la constatările organelor de control nu reprezintă motivarea existenței, în sensul textului de lege citat, a indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o-înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei atacate nu au fost examinate și nici menționate date și elemente suplimentare referitoare la sesizarea pretinselor fapte de natură penală.
Totodată, ținând seama și de succesiunea actelor emise în procedura administrativă, de temeiurile de fapt și de drept ale acestora, de natura și complexitatea verificărilor efectuate, precum și de intervalul de timp scurs între data emiterii Deciziei de impunere, respective_, vechimea dosarului de cercetare penală - dosar nr. 659/P/2011 și respectiv data soluționării contestației, instanța, în mod corect a reținut că circumstanțele cauzei, în principal intervalul scurs de la sesizarea organelor de cercetare penală - de aproximativ 3 ani sunt de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind
vorba de un exces de putere al organelor administrativ fiscale care vatămă interesele subscrisei privind soluționarea contestației și judecarea cauzei sale, criteriul proporționalității între interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să îl ocrotească și interesul privat fiind mult depășit.
De altfel, o reglementare concretă a procedurii de emitere și a condițiilor de validitate a actelor administrative, care să pună capăt incertitudinilor și controverselor doctrinare și jurisprudențiale, este impusă ca un principiu de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care consacră "dreptul cetățeanului la o bună administrare".
În același sens este și practica judiciară în materie, sens în care face trimitere la: Decizia civilă nr. 8434 din_ - dosar nr._ a Curții de Apel C., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Decizia civilă nr. 760/CA/_ a Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Față de cele arătate mai sus solicită a respinge recursul ca nefondat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cauza de față pune problema aplicării și interpretării dispozițiilor art. 214 alin. 1 lit. a ) din Codul de procedură fiscală care prevede că: Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Așa cum corect a reținut instanța de fond deși este o facultate pentru organul de soluționare a contestațiilor suspendarea operează prin decizie motivată a organului de soluționare a contestațiilor, tocmai pentru a feri de arbitrariu o atare măsură.
Din această perspectivă, pentru a decela asupra legalității unei atari măsuri este foarte important să se examineze justificările sau motivele avute în vedere de organul competent.
În speță, instanța de fond a efectuat o astfel de analiză statuând pertinent că măsura de suspendare raportat la constatările stadiului de soluționare a sesizării penale nu a fost corespunzător justificată.
Curtea nu neagă prevalența soluționării acțiunii penale față de aspectele de drept civile ale infracțiunilor, dar tot atât de pregnant trebuie subliniat că recurenta a prezentat motive de ordin general cu privire la îndoielile referitoare la realitatea operațiunilor economice desfășurate de societatea reclamantă raportat la constatările efective ale organelor de inspecție fiscală cu atât mai mult cu cât nu s- a precizat elocvent care sunt indiciile săvârșirii infracțiunilor ce ar avea o înrârurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura de soluționare a contestației.
Și față de reținerea circumstanțelor cauzei pertinent evocată de instanța de fond nu se vădește a fi fondată măsura de suspendare a soluționării cauzei cu atât mai mult cu cât a trecut mai bine de 3 ani de la data sesizării organelor de cercetare penală iar în dosarul penal constituit în acest scop se administrează acte premergătoare începerii urmăririi penale. Apare astfel justificat interesul reclamantei de a solicita și obține o analiză a contestației cât mai grabnic cu putință. Trebuie avut în vedere că sub unghiul termenului rezonabil de soluționarea a unei pricini și procedura prealabilă este luată în calcul. Mai mult așa cum a subliniat și instanța de fond, reglementarea concretă a procedurii de emitere și a condițiilor validitate a actelor administrative se impune și din perspectiva respectării dreptului cetățeanului la o bună administrare aspect recunoscut atât la nivelul Consiliului Europei prin acte soft law cât și la nivelul Uniunii Europene în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 218 C.pr.fisc. rap. la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat și cu art. 312 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din legea nr. 76/2012 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 2440 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui
M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. D. R. -R. D. L. U.
G. ,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./’_
Jud.fond. C. G.
