Decizia civilă nr. 8752/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8752/2013
Ședința publică din data de 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de pârâta D. G. A F.
P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 4465 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul R. I. B., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.465 din 15 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. I.
B., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. și s-a dispus anularea Deciziei nr.26/_ emisa de D.G.F.P. C. si a Deciziei de impunere privind TVA 37946/2/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 26/_ a fost respinsă contestația formulată de PF. R. I. B. împotriva Deciziei nr.37946/_, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantului în valoare totală de 64.822 lei, constând în obligații fiscale de plată la sursa TVA.
Legat de motivele de nulitate a deciziei contestate, invocate de reclamant, instanța de fond a reținut că acestea nu subzistă, în condițiile în care decizia de impunere este aprobată și semnată de directorul executiv M. V. . Apoi, decizia conține și numele și prenumele organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția, este avizată de șeful de serviciu prin semnătură și aprobată de către conducătorul unității, așa cum s-a menționat mai sus. Pe cale de consecință, aceasta conține toate elementele prevăzute de art.43 din OG nr. 92/2003.
Cu privire la aspectele de fond, instanța a reținut că organul fiscal a apreciat că activitatea desfășurată de reclamant, prestată în baza contractului de cesiune de drepturi de autor nr.10/_ în care PF B. I. R. este purtătoare de TVA, acesta deținând calitatea de cedent drepturi de autor iar SC TREND COMMUNICATI. SRL - calitatea de cesionar. De asemenea, reclamantul a mai prestat servicii privind drepturile de autor și către Studioul Teritorial de Radio C., Ziarul Ziua de C. și SC Clever SRL. A concluzionat organul fiscal că în perioada verificată, veniturile încasate de reclamant provin în totalitate din activitatea prestată în baza contractelor de cesiune drepturi autor și pe cale de consecință, este plătitor de TVA.
Legat de această problemă de drept, tribunalul a reținut că organul de soluționare a contestațiilor își fundamentează poziția pe dispozițiile Normelor Metodologice 3 al. 7 indice 1 la art.127 din Codul Fiscal, coroborate cu prevederile pct. 1 din normele metodologice, aprobate prin HG 44/2004, în vigoare începând cu data de_ .
S-a reținut că nu există divergență între cele două părți referitor la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 127 C fiscal, divergențele apărând la utilizarea de către DGFP C., a dispozițiilor pct. 7 ind. 1 din normele metodologice date în aplicarea art. 127 al. 3 din Codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, în vigoare din data de_ .
În opinia instanței de fond normele metodologice sus amintite sunt nelegale, iar contestația reclamantului este fundamentată. Cu alte cuvinte, definirea activității dependente/independente realizata prin art. 7 din Codul Fiscal se aplica întregului Cod Fiscal, mai puțin in materie de TVA. Acest binom își regăsește aplicarea in secțiunea care reglementează impozitul pe venit perceput pentru activitățile independente (art. 41 si art. 46 Cod Fiscal), in acest caz intr-adevăr nepermițându-se calificarea unei astfel de activități ca fiind o activitate dependenta. Pe de alta parte, in materie de TVA, art. 127 stabilește in mod expres semnificația desfășurării de activități economice in mod dependent/independent. In aceasta situație, in lumina prevederilor directivei europene mai sus menționate, este permisa considerarea activităților prin care se obțin venituri din valorificarea drepturilor de autor ca fiind activități desfășurate in mod dependent si in consecințe sa fie excluse de la aplicarea regimului juridic al TVA. Cu toate acestea, prin modalitatea de redactare a Codului Fiscal, nu se respecta autonomia celor doua instituții, ajungându-se la considerarea activităților din care se obțin venituri din valorificarea drepturilor de autor ca fiind activități desfășurate în mod independent, în toate situațiile.
Referitor la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscala a contribuabililor, instanța de fond a arătat că acesta reglementează procedura de înregistrare în scopuri de TVA pentru orice persoana care obține venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, ceea ce încalcă prevederile Codului Fiscal, care prevăd ca înregistrarea în scopuri de TVA se impune doar persoanelor care au dobândit calitatea de prestatori de servicii.
Conform prevederilor Codului fiscal, coroborate cu prevederile Directivei 2006/112/CE, art. 127 stabilește ca sunt persoane impozabile in scopuri de TVA acele persoane care desfășoară activități economice. Activitatea economica din perspectiva perceperii de TVA trebuie sa îndeplinească mai multe condiții, care în cazul persoanelor care obțin venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala sunt următoarele: activitatea sa fie o prestare de servicii si activitatea sa aparțină unei persoane care poate fi calificata drept un prestator de servicii.
Tribunal a apreciat că textul Codului Fiscal care asimilează cesiunea de drepturi de autor cu prestările de servicii nu este aplicabil, iar comportamentul fiscului roman care a decis, după 6 ani de aplicare a Codului Fiscal, sa considere cesiunea de drept de autor drept operațiune purtătoare de TVA si sa aplice retroactiv TVA asupra unor contracte si venituri pentru care nu s-au emis facturi purtătoare de TVA (si deci nu s-a putut compensa TVA-ul deductibil cu cel colectat) nu poate fi temeiul unei soluții legale. Mai apoi, trebuie avut în vedere faptul că art. 12 din Codul de Procedura Fiscala prevede ca "relațiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie sa fie fundamentate pe buna credința in scopul realizării cerințelor legii", iar art. 13 prevede ca "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, asa cum este exprimata in lege".
Referitor la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, instanța de fond a arătat că prin aplicarea retroactivă a unor norme ilegale se încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din convenția Europeana a Drepturilor Omului si practica CEDO in materie. Astfel, CEDO a reținut ca posibilitatea de a anula fără limita de timp o hotărâre judecătoreasca irevocabila reprezintă o încălcare a principiului securității juridice. In mod similar, in speța reclamantul a respectat legea fiscala in vigoare la momentul realizării cesiunii de drepturi de autor.
De asemenea, pentru sumele care au intrat in patrimoniul reclamantului a fost plătit impozit pe venit. După câțiva ani, aceste tranzacții au fost supuse unei taxe, fără modificarea textului legal. Singurul lucru care s-a schimbat între timp a fost interpretarea data de către organele fiscale textelor legale in vigoare, ceea ce denota o atitudine vădit arbitrala si ilegala a organelor executive.
Împotriva acestei sentințe, pârâta D. G. A F. P. A J. C. a formulat recurs
, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și menținerea actelor administrativ fiscale contestate de acesta ca fiind legale și temeinice.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ., pârâta susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii deoarece activitatea desfășurata de reclamant este prestata în baza Contractului de cesiune de drepturi de autor nr. 10/01.02.200, în care reclamantul are calitatea de cedent drepturi de autor, iar S.C. TREND COMMUNICATI. S.R.L. are calitatea de cesionar și conform celor consemnate prin RIF, reclamantul a mai prestat servicii privind drepturile de autor si către Studioul Teritorial de Radio C., Ziarul Ziua de C. si SC Clever SRL. In concluzie, în perioada verificată, veniturile încasate de reclamant provin în totalitate din activitatea prestata în baza contractelor de cesiune drepturi de autor.
Pârâta arată că în timpul inspecției fiscale s-a constatat că, în urma prestării de servicii privind drepturile de proprietate intelectuala - drepturi de autor către beneficiarii de mai sus, reclamantul avea încasat la data de_ suma de 123.212 lei, depășind plafonul de scutire de TVA in valoare de 119.000 lei (35.000 EUR) prevăzut la art.152 al.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. Ca urmare, susține pârâta, pentru perioada_ -_, organele de inspecție fiscala au stabilit TVA suplimentar în suma de 51.363 lei si accesorii aferente în sumă de 13.459 lei.
Pârâta a susținut că activitatea de drepturi de autor desfășurată de reclamant în baza contractelor de cesiune intră în categoria activităților independente cărora, în privința T.V.A., le sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. 1 - 3, art. 126 din Legea nr. 571/2003 corob. cu pct. 3 din H.G. nr.44/2004, având în vedere caracterul de continuitate a veniturilor obținute, că prestările de servicii - drepturi de autor desfășurate în mod independent în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere a T.V.A. și intră în sfera de aplicare a taxei, chiar dacă au fost efectuate de o persoană fizică..
Pârâta a mai menționat că având la baza situația "încasări în anul 2009" anexată la RIF, rezultă că la_ intimatul a realizat venituri în suma de
123.212 lei, iar organele de inspecție ținând seama de prev. art. 152 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 au constatat că la data menționată, plafonul de scutire de
T.V.A. de 119.000 lei (35.000 EUR) a fost depășit întrucât reclamantul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de T.V.A. în regim normal de 10 zile de la data de
01 noiembrie 2009, conform art. 152 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 si nu a devenit plătitor de TVA cu data de_, organele de inspecție fiscală au
determinat baza impozabilă ținând cont de prev. art. 62 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Intimatul reclamant R. I. B. a depus întâmpinare
prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului formulat ca urmare a nearătării motivelor de nelegalitate a sentinței recurtate și, pe cale de consecință, anularea recursului formulat. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu cheltuieli de
judecată (f.9)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Un prim aspect ce se pune în discuție din perspectiva punctelor de vedere exprimate în recurs precum și în fața instanței de fond este cea a clarificării activității desfășurate de către reclamant din perspectiva art. 7 alin. 1 pct. 2 și pct. 4 din Codul fiscal ca fiind o activitate independentă sau dimpotrivă una dependentă.
Determinarea caracterului activității desfășurate de reclamant, ce a generat obligațiile fiscale contestate, s-a realizat în mod corect de către instanța de fond.
Astfel, s-a avut în vedere din cuprinsul contractelor depuse în probațiune (f.44 - contract de cesiune de drepturi de autor nr.10/_ ) dispozițiile art. 1,8,
9 pct. 3 (posibilitatea cesionarului de a da cedentului dispoziții referitoare la natura creațiilor intelectuale de care va avea nevoie cesionarul), art. 9 pct. 5 (obligația cedentului de a se prezenta la birourile cesionarului în cadrul unui program impus de cesionar, în vederea documentării și stabilirii conținutului creațiilor publicate și dreptul cedentului de a utiliza baza materială a cesionarului pentru documentare: spațiu, calculator, acces la internet și baza de date a cesionarului).
Dispozițiile contractuale menționate anterior permit concluzia că activitatea desfășurat de reclamant în cadrul raportului contractul menționat a fost una subordonată, calificarea juridică permisă de lege fiind de activitate dependentă, conform art. 7 alin. 1 pct. 2 Cod fiscal.
Privind raportul contractual din perspectiva unor eventuale obligații fiscale în sarcina reclamantului, generate de faptul că legiuitorul a înțeles să numească activitatea ce generează drepturi de autor ca fiind o activitate independentă, deci generatoare, în condițiile legii, de T.V.A., Curtea reține, în acord și cu cele menționate în hotărârea recurată, că prezintă importanță analiza concretă a raportului juridic de drept materiale ce ar putea determina existența unor obligații fiscale.
S-au arătat anterior motivele pentru care activitatea desfășurată de reclamant, descrisă în raportul de inspecție fiscală, poate fi calificată ca fiind o activitate dependentă.
Pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G.nr.791/2010) permite reconsiderarea naturii unei anumite activități în urma reanalizării conținutului economic al raportului juridic în baza căruia s-a desfășurat acea activitate economică,
Curtea reține ca fiind prioritară analiza raportului juridic de bază, în temeiul căruia s-a desfășurat activitatea apreciată ca fiind impozabilă, pentru a se putea impune ulterior o concluzie în privința tratamentului fiscal ce îi poate fi aplicat reclamantului.
Sub aspect fiscal, prezintă aceeași relevanță desfășurarea prestării de servicii (cesiunea de drept de autor - art. 129 alin. 3 Cod fiscal) într-o manieră dependentă, considerentele fiind expuse anterior.
Caracterul continuu al veniturilor nu prezintă relevanță, acesta nefiind un criteriu legal de determinare a naturii activității.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant R. I. B. suma de 1.240 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 4.465 din 15 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant R. I. B. suma de
1.240 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red.D.M./_ .
Dact.H.C./3 ex.
J. fond: A.M.B. .
