Decizia civilă nr. 9418/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 9418/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător A. M. Ion Judecător A. M. C. Grefier V. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 2972 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamanta intimată C. M. K. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că, întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2972 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
s-a admis excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu și, în consecință, s-a anulat capătul de cerere din acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. M. K. având ca obiect anularea adresei nr.23144/01/_ emisă de pârâta A. F. P. B.
, ca insuficient timbrat.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D.
G. a F. P. B. -N. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. M. K. împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de D. G. a
F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. B., ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. M. K., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. și, în consecință a fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 1365 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă poluare, plus dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă.
Pârâta A. F. P. B. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. B. împotriva Administrației F. Pentru M. și chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei sumele menționate anterior - taxă poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. G. a F.
P. B. -N., în nume propriu, împotriva Administrației F. Pentru M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepțiilor invocate, cu prioritate, conform art.137 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, la primul termen de judecată din data de_, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita diferență de timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată. Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că această sumă nu a fost achitată, din oficiu, a invocat excepția netimbrării capătului de cerere din acțiune având ca obiect anularea adresei nr.23144/01/_, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, a fost admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrat a acestui petit.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N., raportat la dispozițiile art. 33 alin. 1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a constatat că între reclamant și pârâta DGFP B. -N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză, doar pârâta A. F. P. B. fiind
organul fiscal ce administrează impozitele, taxele, etc., raportat la domiciliul reclamantului, astfel că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. M. K. împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de D.
G. a F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. B., pornind de la prev. art.207 alin. 1 din OG 92/2003, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, în condițiile în care interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.
Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. C. de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Licchtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).
"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.
Totuși atribuțiile și garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).
În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care pârâtele nu au demonstrat că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă, având în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Este cazul și în speța de față, prin adresa nr.23144/01/_ emisă de pârâta A. F. P. B., refuzându-se restituirea taxei, fără a se face referire la inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/_, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/_, în soluționarea recursului în interesul legii, statuând că procedura de contestare prev. la art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din același cod, întrucât "în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată. Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul. În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma
jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită";.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.
, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate, în principal, în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile cu consecința implicită a respingerii cererii ca inadmisibilă, și pe cale de consecință nedispunerea restituirii sumelor solicitate la restituire și nici dobânda legală aferentă.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C. pr. civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În drept, instanța reține că, potrivit art. 90 din Tratatul C.E., "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite
interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.";
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90 precitat, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din T.C.E., suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art. 23 și 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
C
urtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
În speța de față însă, curtea nu poate conchide în sensul aplicabilității dispozițiilor comunitare și jurisprudențiale mai sus amintite întrucât reclamantul nu a depus dovada înmatriculării autoturismului în spațiul UE, înscris din care ar fi rezultat că taxa solicitată a fost achitată pentru un autoturism înmatriculat într-un stat membru UE, iar nu într-un stat terț, motiv pentru care cererea prin care se solicită restituirea taxei este neîntemeiată.
Pe cale de consecință, ca urmare a împrejurării că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, curtea constată că pârâta nu va fi o parte căzută în pretenții, astfel că cererea sa de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. este lipsită de obiect, impunându-se de asemenea și respingerea acesteia.
Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului precum și cererea de chemare în garanție, aceasta din urmă rămânând fără obiect.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2972 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M. K. în contradictoriu cu A. F. P. B. ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P.
B. în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. ca lipsită de obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Octombrie 2013.
Președinte, M. S. | Judecător, A. M. Ion | Judecător, A. M. C. |
Grefier, V. D. |
Red. A.M.I./dact.V.R
2 ex./_
Jud.fond: D. E. na L.
