Decizia civilă nr. 9504/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9504/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP Grefier M. N. Țâr
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI D. împotriva încheierii civile nr. 15/CC din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamantul intimat V. C. și chemata în garanție - intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4
C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin încheierea civilă nr. 15/CC din_, pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 11816/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ formulată de pârâta
A. F. P. A MUNICIPIULUI D. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 11816/2012, instanța a admis acțiunea reclamantului în sensul că a obligat pârâta AFP Turda să restituie acestuia suma de 6006 lei titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală de la data plății și până la achitarea integrală, precum și la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat aceasta să restituie pârâtei suma de 6006 lei titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală de la data plății și până la achitarea integrală. Ca atare, nefiind îndeplinite cerințele art. 281/2 C.p.civ., tribunalul a apreciat că cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 11816/ 2012 este neîntemeiată, în cauză nefiind vorba despre o omisiune din partea instanței. Drept urmare, tribunalul a respins cererea formulată de pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI D. în contradictoriu cu reclamanta V. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., prin care s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 11816/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ în sensul că
instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție în integralitatea ei, respectiv și în privința cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei încheieri, pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI D. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 11816/2012.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a arătat motivul pentru care instanța de fond a socotit întemeiată sentința civilă nr. 11816/2012 este acela că A.F.P. D. ar fi solicitat restituirea doar a sumei de 6.006 lei cu dobânda aferentă nu și cheltuieli de judecată.
Pârâta consideră că acest motiv este eronat, deoarece în cererea de chemare în garanție a solicitat instanței să dispună obligarea chematei în garanție A. F. pentru M. să-i restituie întreaga sumă la care va fi obligată, deci implicit și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 ) astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitării taxei, respectiv_ . Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesară în prealabil o analiză a aceleiași compatibilități in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei
pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de O.U.G. 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa pe poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare. Astfel, in forma sa initiala Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul O.U.G. 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ .Ca atare la data de_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta O.U.G. 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate. In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante asa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat este nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A MUNICIPIUL
D. împotriva încheierii civile nr. 15/CC din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, C. I. | JUDECĂTOR, A. -I. A. | JUDECĂTOR, DP |
GREFIER, M. N. ȚÂR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.M.B. .