Decizia civilă nr. 983/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 983/2013

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. C.

Judecător C. P.

Judecător M. S. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E. E. împotriva sentinței civile nr.5982 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatii A. F. P. C. și A. F. PENTRU M. -B. și având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de reclamanta D. E. E. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5982 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D. E. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C., ca nefondată; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P.C.

împotriva chematei în garanție Administrației F. pentru M. ca lipsită de obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În vederea efectuarii primei înmatriculări în România a autovehiculului cu nr. de identificare WBANC51060B134831, reclamantA D.

  1. E. a solicitat pârâtei A. F. P. C. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost inregistrata în data de_, sub nr.20016 si a

    fost solutionata prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.242906/_ prin care s-a stabilit pentru plata suma de 7852 lei.

    În data de_, reclamanta a achitat la Trezoreria din cadrul Administrației F. P. C., suma de 7852 lei, cu titlu de taxa de primă înmatriculare, conform chitanței TS8 nr.3980836/_ .

    Aceasta taxă a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevazute de O.U.G.nr.50/2008.

    A constatat instanța de fond, că deși reclamanta avea obligația de a-și dovedi acțiunea, aceasta nu a depus certificatul de proveniență UE astfel că nu s-a făcut dovada înmatriculării.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. E. E.

    solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr. 5982/_ pronunțată în dosar nr._, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,

    În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.

    În motivare s-a arătat, în esență, că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire.

    În drept, își intemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art 110 din Tratatul Uniunii Europene, art. 148 Constitutia Romaniei, art. 117, 120 si 124 C.proc.fisc.

    Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

    În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

    Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

    Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art.

    110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea

    importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

    Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

    Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care

    C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

    Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

    Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

    In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor:

    Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

    Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

    Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

    Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

    Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:

    Cererea de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către

    reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.

    Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.50/2008, unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. .";

    Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate să cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri.";

    În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., raportat și la dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004 se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va fi obligată pârâta la resetituirea taxei de poluare în sumă de 7852 lei cu dobânda legală de la data de 0_ și până la data plății efective. Totodată, se va admite cererea de chemare în garanție.

    PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Admite recursul declarat de reclamanta D. E. E., împotriva sentinței civile nr.5982 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluaj, pe care o modifică după cum urmează: admite acțiunea reclamantei D. E. E. și obligă pârâta A. F. P. C. la restituirea taxei de poluare în sumă de 7852 lei cu dobânda legală de la data de 0_ și până la data plății efective.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

  2. P. C. -N. împotriva Administrației F. pentru M. . Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.

    PREȘEDINTE JUDECĂTORI

    1. M. C. C. P. M. S.

      GREFIER

      1. B.

red.M.S../A.C.

2 ex. - _

jud.fond.T. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 983/2013. Anulare act control taxe şi impozite