Încheierea civilă nr. 1399/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR.18._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.1399/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 04 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A. -F.

D.

GREFIER:

A. -P.

B.

La ordine este soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată în baza art.281 Cod procedură civilă de către reclamanta H. I.

D. în ceea ce privește Sentința civilă nr.10.964/25 Iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.18._ .

Cauza se soluționează în Camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art.281 alin.2 Cod procedură civilă.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților. Procedura este în mod legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,instanța constată că nu se impune administrarea de noi probe la dosar, nu este necesară prezența părților, urmând a reține cauza în vederea pronunțării asupra erorii materiale.

T R I B U N A L U L

Potrivit dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă, instanțele de judecată pot îndrepta din oficiu sau la cerere erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, erorile de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri și alte asemenea erori materiale.

În baza prevederilor art.281 Cod procedură civilă, redat anterior, reclamanta H. I. -D. a solicitat îndreptarea erorii materiale existentă în Sentința civilă nr.10.964/25 Iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, constând în omiterea literei "C"; în numărul de identificare a autoturismului marca Ford Focus, astfel că în loc de numărul de identificare/șasiu: WFONXXGCDNXC82899 a fost trecut numărul de identificare/șasiu: WFONXXGCDNX82899.

În privința cererii reclamantei, instanța poate reține ca fiind întrunite condițiile art.281 Cod procedură civilă, obiectul cererii încadrându-se printre erorile sau omisiunile menționate de textul legal mai sus amintit.

    1. constatat că cuprinsul sentinței pronunțate, din eroare s-a consemnat numărul de identificare/șasiu al autovehiculului ca fiind WFONXXGCDNX82899, în loc de WFONXXGCDNXC82899 cum corect trebuia.

      Prin urmare, în temeiul art.281 Cod procedură civilă, instanța va îndrepta eroarea materială constatată în cuprinsul Sentinței civile nr.10.964/25 Iunie 2013 a Tribunalului C., în sensul că numărul de identificare/șasiu corect al autovehiculului este WFONXXGCDNXC82899.

      Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii, în conformitate cu art.281 alin.3 Cod procedură civilă.

      1

      Fără cheltuieli de judecată, în privința cererii de îndreptare, conform art.2813 Cod procedură civilă.

      PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

      D I S P U N E

      Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta H. I. D., cu domiciliul în municipiul C. -N., strada P. nr.36, ap.36, județul C., în ceea ce privește Sentința civilă nr.10.964/25 Iunie 2013 a Tribunalului C. .

      Dispune îndreptarea erorii materiale constatată în cuprinsul Sentinței civile nr.10.964/25 Iunie 2013 a Tribunalului C., în sensul că obligă pârâta să procedeze la înmatricularea definitivă a autovehiculului marca Ford Focus, cu număr de identificare/șasiu WFONXXGCDNXC82899, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr.9/2012.

      Dispune îndreptarea erorii în ambele exemplare ale sentinței menționate.

      Fără cheltuieli de judecată în privința cererii de îndreptare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

      Pronunțată în ședința publică din data de 04 Septembrie 2013

      Președinte,

      1. -F. D.

Grefier,

A. -P. B.

Redactat A.F.D./A.P.B./04 Septembrie 2013/4 exemplare/0822

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1399/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare