Încheierea civilă nr. 173/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M A N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVLĂ DOSAR NR. _

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 173 /C

Ședința camerei de consiliu din_ Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C., judecător Grefier: Ț. V.

S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. C. S., cu sediul în G., str.Principală, nr.145 județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A ORAȘULUI J. și A. F. PENTRU M. -M. M., cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, sector 6, B., având ca obiect restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că lipsește dovada achitării taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a următoarelor acte: copie acțiune, cerere restituire, refuz restituire, actele autoturismului.

T R I B U N A L U L ,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de_, sub nr. _

, reclamanta B. C. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F.

P. A ORAȘULUI J. și A. F. PENTRU M. -M. M., restituirea sumei de 5878 lei, reținută cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă și cheltuieli de judecată.

Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 39 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, prin rezoluția din data de_, comunicându-i-se reclamantului că trebuie să le achite în termen de 10 zile de la primirea comunicării (f.14).

Totodată nu s-au depus actele solicitate de către instanță prin rezoluția din_ .

Procedura de citare cu reclamanta a fost îndeplinită prin administratorul societății, care a semnat dovada de înmânare a înștiințări.

Reclamantul nu a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar în termen de 10 zile de la primirea comunicării, conform celor dispuse de instanță.

1

Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea și cererile introduse la instanțele judecătorești […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Conform prevederilor art.20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat,iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituțională a României a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Weissman și alții contra României, a precizat că nu a negat niciodată faptul că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, și Kreutz).

Potrivit prevederilor art. 200 al. 3 din codul de procedură civilă republicat, dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut alin. 2 (10 zile de la primirea comunicării privind completările sau modificările dispuse), prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Față de considerentele expuse, instanța va anula ca netimbrată cererea formulată de reclamanta B. C. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. A ORAȘULUI J. și A. F. PENTRU M. -M. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE:

Anulează ca netimbrată acțiunea reclamantei B. C. S. G., cu sediul în G., str.Principală, nr.145, județul Sălaj, împotriva pârâtelor A. F.

P. A ORAȘULUI J. și A. F. PENTRU M. -M. M., cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, sector 6, B., pentru restituire taxă auto.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

2

C. N. C. Ț. V.

Red: CNC/_ .

Dact: ȚV/_ /4 ex.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 173/2013. Contencios. Obligația de a face