Încheierea civilă nr. 2088/2013. Anulare act control taxe şi impozite

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2088

Ședința camerei de consiliu din 26 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. -judecător

GREFIER V. G. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul COCARĂ N. cu domiciliul în Rozavlea nr. 1044, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. V. DE SUS, cu sediul în V. de Sus, str. 22Decembrrie nr. 15, jud. M., D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A și A. F. PENTRU M. cu sediul în B., str. S. I., nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a depus la dosar dovezile cu înscrisuri indicate în acțiune și anexate cererii, în trei exemplare pentru comunicare cu pârâții.

Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față.-

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul COCARĂ

  1. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: A. F. P. V. DE SUS, D. G. A F. P. M. A și A. F. PENTRU M. ca prin hotărârea pronunțată, să se dispună obligarea pârâtelor să restituie reclamantului suma de 8119 lei, încasată cu chitanța seria TS7 nr. 2319991 din data de_ pentru înmatricularea autoturismului din litigiu, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

    Potrivit art. 200 alin.1-3 din Noul cod de procedură civilă(Legea nr.

    134/2010): "Verificarea cererii și regularizarea acesteia

    1. Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197.

    2. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art.202

      alin. (3).

    3. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.";.

În speță, reclamantului i s-a comunicat la data de_ să depună dovezile cu înscrisuri indicate în acțiune și anexate cererii, în trei exemplare pentru comunicare cu pârâții (conform art.194 lit. e raportat la art. 150 din noul cod de pr.civ.), însă, acesta nu s-a conformat în termenul arătat.

În aceste condiții, instanța, față de cele reținute și în baza dispozițiilor legale invocate, dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Dispune anularea cererii formulată de către reclamantul COCARĂ N. cu domiciliul în Rozavlea nr. 1044, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. V. DE SUS, cu sediul în V. de Sus, str. 22Decembrrie nr. 15, jud. M., D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A și A. F. PENTRU M. cu sediul în B., str. S. I., nr. 294, Corp A, sector 6

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu din _

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. G.

V.

G. -S.

Red.-T.red.C.G/_ 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2088/2013. Anulare act control taxe şi impozite