Încheierea civilă nr. 6344/2013. Anulare act control taxe şi impozite

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIERE NR.6344

Ședința publică din 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamantul C. M.

,

cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. P., B. M., str.N. I.

, nr.6/47, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.

M., cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M., A. F.

P. B. M. cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M. și A.

F. PENTRU M., cu sediul în B. ,sector 6, S. I., nr. 294, corp A având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat M. P., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T. procedând la verificarea competenței potrivit art. 1591alin. 4 Cod procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 2 lit. d Cod procedură civilă și Legea nr. 554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Instanța dispune efectuarea apelului nominal și în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat M. P., lipsă fiind pârâtele.

Reprezentanta reclamantului invocă excepția litispendenței arătând că obiectul, temeiul juridic și părțile dosarului nr._ sunt aceleași cu ale dosarului nr._ și solicită trimiterea prezentului dosar la dosarul nr. nr._ .

T.

Având în vedere că obiectul, temeiul juridic și părțile dosarului nr._ sunt aceleași cu ale dosarului nr._, în conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite excepția de litispendență și va dispune trimiterea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Pentru aceste motive,

DISPUNE:

Admite excepția de litispendență invocată de reprezentanta reclamantului, și în consecință, trimite dosarul nr._ la dosarul nr._ al acestei instanțe.

Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

V. P. M. -O. O.

Red.P.V./T.red. O.M.O.

_ /6 ex.

Dosar nr. _

DISPUNE:

Admite excepția de litispendență invocată de reprezentanta reclamantului, și în consecință, trimite dosarul nr._ la dosarul nr._ al acestei instanțe.

Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 6344/2013. Anulare act control taxe şi impozite