Încheierea civilă nr. 912/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 912/CC/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind solutionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată privind pe reclamant M. S. și pe pârât I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
Cauza a fost soluționată în Camera de Consiliu fără citarea părților.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus reclamanta M. S. a solicitat preschimbarea termenului de judecată anterior datei de_, arătând în esență că termenul stabilit pentru judecarea cauzei respectiv_ încalcă principiul solutionării cauzelor cu celeritatze. De asemenea se menționeaza prin cerere că prezenta cauză este o cauză care se finalizeaza la primul termen de judecată și nu ridică probleme deosebite.
Analizând cererea reclamantei prin prisma motivelor învederate, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente :
Potrivit prevederilor art. 153 pct. 3 Cod procedură civilă " termenul luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi schimbat decât pentru motive temeinice și cu citarea părților; soluționarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată este de competența președintelui instanței, a vicepreședintelui instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului care îi înlocuiește. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluționează de către completul de judecată.";
Având în vedere că obiectul juridic dedus judecății determină judecarea cauzei cu celeritate, iar motivul învederat de petente este întemeiat, în sensul prevederilor art. 153 pct. 3 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că cererea este justificată urmând a dispune admiterea acesteia și a preschimbat
termenul de judecată stabilit pentru data de_ la data de_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea, formulată de reclamanta M. | S. | în contradictoriu cu pârâtul | |
I. | P. J. C. - S. P. C. R. P. | DE C. | SI I. A A. , |
în consecință:
Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de_ pentru data de 17 mai 2013.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
Dosar nr._
MINUTA INCHEIERII CIVILE NR.912/CC/2013
Admite cererea, formulată de reclamanta M. | S. | în contradictoriu cu pârâtul | |
I. | P. J. C. - S. P. C. R. P. | DE C. | SI I. A A. , |
în consecință:
Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de_ pentru data de 17 mai 2013.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PRESEDINTE