Sentința civilă nr. 1024/2013. Contencios. Despăgubire

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1024/CA/2013

Ședința publică din data de 30 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. B. A. și pe pârâta A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat în fond la data de 9 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul M. B. A., a formulat acțiune în contencios administrativ, împotriva Administrației F. P.

B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prelevate, în cuantum de 4.907,00 lei, actualizată cu dobânda legală în materie civilă conform OUG nr. 9/2000, de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acesteia; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Arată că, în fapt, a achiziționat autoturismul marca SAAB, tip 9-3 având nr. de identificare YS3FB56W781123905, an fabricație 2008, înmatriculat anterior la data de_ in Franța, stat membru al Uniunii Europene.

Ulterior achiziționării, a demarat procedura pentru înmatricularea autoturismului în România, pentru care a fost obligat să achite suma de 4.907,00 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit chitanței seria TS8 nr. 3229857 din_ la Trezoreria AFP B. . Această taxă a fost achitată conform deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 644/05 din data de_ emisă de A. F.

P. B. în temeiul prevederilor Legii 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

La data de_ a solicitat Administrației F. P. a M. B. restituirea sumei de 4.907,00 lei, pentru motivul că această taxă este abuzivă și discriminatorie, fiind în plus incompatibilă cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fostul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene), însă aceasta a refuzat restituirea potrivit Deciziei nr. 628/_ .

Având în vedere conținutul adresei sus-menționate, precizează că se consideră îndreptățit să atace prin prezenta acțiune refuzul nejustificat al Administrației F.

a M. B. de a-i soluționa cererea în mod favorabil, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Precizează că refuzul pârâtei de gândul I de a restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată fără a fi fost datorată, este nejustificat, motiv pentru care a înțeles să promoveze prezenta acțiune.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, precizează faptul că prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată în dosar nr. 9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, stabilind că acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată în vederea înmatriculării autovehiculelor second- hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, prevăzută de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 ( ale cărei dispoziții discriminatorii sunt preluate în condițiile detaliate mai jos de Legea nr. 9/2012 ) fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației, este admisibilă.
De asemenea, subliniază faptul că prevederile art. 7 din OUG 50/2008 nu au fost preluate de Legea nr. 9/2012, actul normativ din urmă neprevăzând în mod expres în ce condiții se poate contesta taxa datorată de către contribuabili, motiv pentru care apreciază că prezenta acțiune este admisibila, în speță nefiind obligatorie parcurgerea unei proceduri speciale de contestare a obligației fiscale.
Menționează faptul că până la ora actuală, inclusiv anterior pronunțării Deciziei sus-menționate, practica judiciară națională a fost în sensul admiterii unor acțiuni prin care a fost solicitată restituirea taxei de poluare achitate conform prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, în vederea înmatriculării unor autoturisme second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește temeinicia acțiunii promovate, precizează faptul că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, este contrară prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fostul art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene ), având ca efect discriminarea contribuabililor care achiziționează autoturisme second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene fața de cei care utilizează autoturisme second-hand naționale iar, pe de alta parte, discriminarea, până la data de_, a contribuabililor care achiziționează autoturisme second-hand provenind din alte state membre față de contribuabilii care achiziționează autoturisme second-hand naționale. În cauza Nadasdi și Nemeth contra Ungariei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că diferențierile taxelor impuse de statele membre sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare,
directa sau indirecta, cu privire la produsele care provin din alte state membre sau de protecție in favoarea produselor naționale concurente.
La data de_ Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza Tatu c/a România, precizând faptul că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.
Precizează faptul că, după cum s-a pronunțat în mod frecvent Curtea de Justiție a Uniunii Europene, "statele membre trebuie să își exercite competența fiscală cu respectarea dreptului Uniunii Europene". Această obligație revine atât autorității legiuitoare, cât și organelor fiscale și instanțelor judecătorești.
În acest sens, apreciază ca fiind de o importanță vitală aplicarea principiului rangului prioritar al dreptului Uniunii Europene față de dreptul național, consacrat prin hotărârea Costa c. ENEL din 1964 și atrage, de asemenea, atenția instanței, asupra hotărârii pronunțate în cauza Internationale Handelsgesellschaft1, prin care Curtea de Justiție Europeană a precizat că în fața dreptului comunitar nu beneficiază de prioritate nici măcar normele de drept constituțional naționale ale statelor membre.
Mai consideră că, după cum s-a menționat și în literatura de specialitate, cea mai semnificativă problemă juridică generată de obligativitatea achitării taxei de poluare și, implicit, taxei pentru emisiile poluante, a cărei achitare este obligatorie pentru prima înmatriculare în România a autoturismelor second-hand achiziționate din alte state membre U.E., este încălcarea prevederilor Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, potrivit practicii judiciare a Curții de Justiție Europene, existența unei astfel de accize (taxe) și cuantumul ei nu încalcă normele Uniunii Europene, având în vedere faptul că instituirea unui impozit sau al unei taxe intră în prerogativele suverane ale fiecărui stat membru ale Uniunii Europene. În cazul în care taxa are însă un caracter discriminatoriu, normele care o reglementează sunt contrare dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În aceste condiții, apreciază că se impune aplicarea directă în speță a dreptului Uniunii Europene, în conformitate cu dispozitivul hotărârii pronunțate în cauza Simmenthal (afacerea C-106/77, publicata in Culegere 1978, p. 629): judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale".
Luând în considerare jurisprudența Curții de Justiție Europene ( acum CJUE ) în afaceri precum SpA San Giorgio2 sau Weber "s Wine World Handels GmbH, prin care a consacrat o jurisprudența în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel
european, consideră că impozitele și taxele prelevate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene trebuie restituite de către organele fiscale naționale care le prelevă în mod nelegal.
Din acest motiv, având în vedere faptul că achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost efectuată cu încălcarea normelor Uniunii Europene, apreciază că se impune ca aceasta să fie restituită.
Mai apreciază că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012 nu este o taxă de mediu, nefiind destinată să asigure protecția mediului înconjurător.
Astfel, arată că potrivit art. 4, alin. 2 taxa pentru emisiile poluante se aplică autovehiculelor înmatriculate deja în România numai în condițiile în care intervine prima transcriere a proprietății acestora și în cazul în care pentru același autovehicul nu a fost achitată anterior taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de Legea nr. 571/2003 sau taxa de poluare pentru autovehicule.
Astfel, taxa pentru emisiile poluante nu se aplică autovehiculelor rulate, asupra cărora nu are loc un transfer de proprietate, cu toate că și aceste autoturisme produc emisii poluante, la fel ca toate celelalte.
Mai mult, prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 1/2012, s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la data de_, acest fapt având drept consecință discriminarea contribuabililor care achiziționează autoturisme second-hand provenind din alte state membre față de contribuabilii care achiziționează autoturisme second-hand naționale.
Astfel, pe parcursul perioadei indicate mai sus, aplicarea dispozițiilor prin care a fost prevăzută obligativitatea achitării taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat, este suspendată, motiv pentru care până la data de_, contribuabilii care achiziționează autovehicule din alte state membre vor fi în continuare obligați să achite taxa pentru emisii poluante, în timp ce achizițiile de autoturisme second-hand naționale, nu vor atrage obligativitatea achitării taxei sus-mentionate.
Din aceste motive, este evident că această taxă nu este destinată să combată poluarea. În același sens s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Tatu c. România, indicând faptul că taxa de poluare prelevată de statul român este contrară legislației Uniunii Europene iar protecția mediului s-ar putea realiza prin aplicarea taxei de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România. Această soluție ar fi, potrivit CJUE, conformă principiului "poluatorul plătește" și, în același timp, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a unor vehicule de ocazie importate din alte state membre ale Uniunii Europene.
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională"
Prin hotărârea pronunțată, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Or, în speță, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, doar anumiți poluatori plătesc, mai exact, pe parcursul anului 2012, doar contribuabilii care achiziționează autovehicule second-hand din alte state membre, contribuabilii care repun în circulație autovehicule după încetarea unor exceptări sau scutiri și contribuabilii care reintroduc în parcul auto național un autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii din parcul auto național, li s-a restituit taxa reziduală a acestuia, plătesc taxa pentru emisii poluante.
De asemenea, precizează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecata prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent, respectiv virată la bugetul F. pentru M., după caz.
Or, aceste dispoziții sunt în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin 2 din Legea nr. 9/2012, potrivit cărora taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În condițiile detaliate mai sus, apreciază ca fiind evident faptul că intenția legiuitorului, la adoptarea Legii nr. 9/2012, nu a avut nicio legătură cu protecția mediului înconjurător, ci scopul urmărit consta în protejarea industriei interne de autovehicule (!) și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.
În practica judiciara referitoare la art. 90 din Tratatul CE ( art. 110 din Tratatul privind funcționarea UE ), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: existența unei discriminări între produsele naționale și produsele importate, o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibila să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De asemenea, apreciază că, prevederile Legii nr. 9/2012 îndeplinesc toate criteriile pentru ca aceasta să fie declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, consideră că există o discriminare între contribuabilii care achiziționează autoturisme second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene, pe care după aceea le înmatriculează în România și contribuabilii care utilizează autoturisme second hand deja înmatriculate în România iar, până la data de_, inclusiv față de contribuabilii care achiziționează autoturisme deja înmatriculate în România.
Există, de asemenea, un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță spre cele deja înmatriculate în România sau spre cele produse în România.
Prin hotărârea pronunțata în cauza Tatu c. România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în același sens, arătând că "interdicția prevăzută de
art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este aplicabilă atunci când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând produsele naționale."
Mai departe, CJUE a precizat faptul că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru reprezintă produse naționale ale acestuia, în sensul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și produse similare vehiculelor de ocazie importate de același tip, concluzia fiind că vehiculele de ocazie cumpărate pe piața națională și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație, din alte state membre sunt produse concurente.
Astfel, în viziunea Curții de Justiție a Uniunii Europene, "OUG 50/2008 (și, implicit, actele normative care au preluat cuprinsul acesteia, producând aceleași efecte, în mod indirect) are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre."
De asemenea, prin hotărârea pronunțata în cauza Nisipeanu c. România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul "poluatorul plătește" și a precizat din nou că aceasta taxă trebuie eliminată.
Cu ocazia pronunțării hotărârii sus-menționate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins cererea Guvernului României de a limita în timp efectele hotărârii pronunțate. Astfel, hotărârile Tatu și Nisipeanu se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Astfel, se poate observa că toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu dreptul Uniunii Europene. Întrucât varianta nouă, prevăzută de Legea nr. 9/2012, se bazează pe un mecanism similar de aplicare ca și variantele anterioare, având același efect în mod indirect, apreciez că nici aceasta nu poate fi considerată compatibilă cu dreptul Uniunii Europene.
Având în vedere aceste argumente, apreciază că în speță este aplicabil art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fostul art. 90 din TCE), iar norma fiscala naționala contrara art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
În situații similare, Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fostul art. 90 ) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, s-a pronunțat în sensul că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( cauza nr. 68/79, Hans Just I/S c. Ministère danois des impôts et accises și cauzele conexate nr. C-290/05 și nr. C-333/05 Akos Nadasdi si liona Nemeth, par. 61-70).
Pentru o justă reparare a prejudiciului se impune astfel ca, pe lângă restituirea integrală a sumei achitate, să-i fie achitată și suma reprezentând dobânda legala calculată de la data de_ dată la care a efectuat plata nedatorată și până la data restituirii integrale a sumei.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În drept: - art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fostul art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene ); - art. 139 Constituția României; - art. 7, 8 si 18 din Legea nr. 554/2004; - art.l 17, alin 1, lit a si d,C pr.fisc; dispozițiile OG 13/2011; - art. 274 C. proc. civ.
1. F. P. a municipiului B., în calitate de pârâtă în temeiul art. 115-118 din Codul de proc. civ. a formulat întâmpinare, față de acțiunea intentată de reclamant, prin care cu respect solicităm onoratei instanțe respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, pe cale de consecință menținerea taxei pentru emisiile poluante achitată ca fiind legal percepută.

A arătat că în fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al UE și pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Reclamantul susține că dispozițiile în baza cărora a fost încasată taxa sunt în contradicție cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (art.90 TCE). Se arată de asemenea că în cauză se impunea a se constata aplicarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art.148, prin care se statuează că prevederile internaționale ce reglementează activități economice în interiorul spațiului U.E. și la care România a aderat se aplică în regim prioritar față de reglementări interne atunci când se constată că acestea sunt contrare.

În susținerea tezei privind încălcarea de către norma internă, în baza căreia s-a calculat și prelevat taxa pe poluare din patrimoniu reclamantului, prin obligarea acestuia la plată, arată reclamantul că este discriminatorie, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și înmatriculate în România, odată cu introducerea acestora în parcul auto național.

În concluzie reclamantul consideră că taxa percepută este nelegală și discriminatorie și solicită restituirea ei.

Arată instanței de judecată în contradictoriu cu reclamantul, că în special, pentru motivele de mai jos, temeiul legal, respectiv dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012 privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și de prevederile H.G. nr.9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, în baza cărora a fost percepută taxa ce face obiectul petitului de restituire este în deplină concordanță cu prevederile internaționale și pe cale de consecință aceasta nu se impune a fi restituită.

Taxa pentru emisiile poluante s-a achitat de reclamant în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 coroborat cu prevederile H.G. nr.9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, dispoziții legale pe care le înserăm în continuare: art. 3 din Legea nr. 9/2012 " (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2 ."

Norme metodologice :

Art. 1 "(1) Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, reglementată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la ^ autovehicule, denumită în continuare lege, se aplică, în condițiile art. 4 din actul normativ mai sus menționat, autovehiculelor din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), autovehicule în cazul cărora în rubrica 1 "Categoria" din cartea de identitate a vehiculului este înscris unul dintre codurile: M(1), M(1)G, M(2), M(2)G, M(3), M(3)G, N(1), N(1)G, N(2), N(2)G, N(3)

sau N(3)G." Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 9/2012: (1) Obligația de plată a taxei intervine: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii,

a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, solicită a se reține urătoarele: autovehiculul achiziționat de către reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în România; autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România; taxa pentru emisiile poluante a fost achitată de către reclamant, care a și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamant nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxelor. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant, era supus aplicării și plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule.

Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa pentru emisiile poluante se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.

Taxa pentru emisiile poluante se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

La baza instituirii taxei pentru emisiile poluante a stat principiu "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, precizăm că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

La art. 1 din Legea nr. 9/2012 se arată că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Așa cum se arată în preambulul Legii nr. 9/2012, respectiv prin art. 1, alin. 1 și 2 din actul normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Rezultă deci fără echivoc că instituirea și perceperea taxei are drept scop final îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.

Conform susținerilor reclamantului, în opinia sa, taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, susțineri care în opinia noastră sunt netemeinice.

Apreciază că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei pe poluare, or, acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C-19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru

faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.

Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.

Față de această statuare, apreciază că atâta timp cât Legea nr. 9/2012 nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea prevederilor din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producție internă cât și cea externă.

Menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.

CJEC a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinată exclusiv, prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 9/2012 rezultă că determinarea taxei pentru emisiile poluante se realizează, pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere a poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, elemente prevăzute la anexele nr. 1-5 a aceluiași act normativ, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.

Pe de altă parte arată că prin actul normativ în baza căruia a fost percepută taxa pentru emisiile poluante de la reclamant, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa pentru emisiile poluante este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii cuantumul posibil al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehiculul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Se mai impune a se reține de către instanță și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei perceput pentru autoturisme și autovehicule și anume acela de taxa pentru emisiile poluante percepută cu ocazia primei înmatriculări în România, iar nu o taxă pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxa de reînmatriculare în România.

Acesta este motivul pentru care în situația când o persoană română a achiziționat un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de

către vechiul proprietar, nu mai plătește această taxă întrucât în acest caz nu mai are de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.

În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei pentru emisiile poluante în temeiul Legii nr. 9/2012 act normativ care respectă exigențele de compatibilitate cu art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, astfel că restituirea ei nu are un temei legal.

Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.

Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeană și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculul.

Curtea Europeană de justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată încorporată într-un autovehicul național similar. însă, așa cum am arătat mai-sus, la stabilirea taxei pe poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.

Prin urmare apreciază că dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul discriminării fiscale.

Existența unei taxe pentru emisiile poluante nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant.

Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, învederează faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004. Art. 9 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."

Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de W rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.

Conform Cap.1. pct.1. și urm. din Ordinul nr. 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.

Față de cele mai sus precizate, apreciază că acest petit formulat în cadrul acțiunii introductive este neîntemeiat.

În privința cheltuielilor de judecată, apreciază că nu se impune nici acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare la acea dată.

Concluzionează prin a arăta că taxa pentru emisiile poluante percepută de la reclamant s-a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare nu se impune restituirea ei.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115 - 118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.

F. P. a municipiului B., a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., prin care a solicitat obligarea chematei în garanție la plata sumei și a dobânzilor legale solicitate de reclamant, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă, pentru considerentele de mai jos:

Se arată în acțiune că reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al UE și pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Reclamantul susține că dispozițiile în baza cărora a fost încasată taxa sunt în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (art. 110 TFUE). Se arată de asemenea că în cauză se impunea a se constata aplicarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 148, prin care se statuează că prevederile internaționale ce reglementează activități economice în interiorul spațiului U.E. și la care România a aderat se aplică în regim prioritar față de reglementări interne atunci când se constată că acestea sunt contrare.

În concluzie reclamantul consideră că taxa percepută este nelegală și discriminatorie și solicită restituirea ei.

Taxa achitată de reclamant a fost încasată de către organul fiscal, respectiv A.

F. P. a municipiului B. în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

La art. 1, alin. 1 din Legea nr. 9/2012 se arată că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Art. 5, alin. 1 din Legea nr. 9/2012 prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă", iar la art. 10 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală".

Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5, alin. 3 din Legea nr. 9/2012, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ".

Având în vedere că dispozițiile art. 124 alin. (2) Cod procedură fiscală, stipulează: "Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.", vă solicităm ca în situația în care veți admite acțiunea introductivă formulată și ne veți obliga și la acordarea dobânzilor solicitate, să admiteți și cererea de chemare în garanție formulată de instituția noastră, în sensul de a obliga pe chemata în garanție Administrației F. pentru M. la restituirea sumei împreună cu dobânda legală solicitată, respectiv acordată de către instanță.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul M.

B. A. a achiziționat un autoturism second-hand marca Saab dintr-un stat membru UE (Germania), pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 4.907 lei, conform chitanței seria TS8 nr.3229857/_ (f.10).

A formulat cerere de restituire a taxei pe poluare adresată Administrației F.

P. B. la data de_, solicitare care a fost respinsă prin adresa nr.1629/01/_ .

Examinând fondul cauzei, instanța a reținut că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.

Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că

legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate

anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .

De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de _

Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).

Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite

conform dispozitivului prezentei sentințe (cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, art.1, art.3 din OG nr. 13/2011, art.1535 din Legea nr.287/2009 - impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.

Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M.

, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P., conform dispozitivului prezentei sentințe.

În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 539,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat (f.4,5,20).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. B. A. , în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. și în consecință:

-obligă pe pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 4.907 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., și obligă chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 4.907 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.

-obligă pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

-obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Sentința civilă nr. 1024/2013. Contencios. Despăgubire

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1024/2013. Contencios. Despăgubire