Decizia civilă nr. 10374/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10374/2013
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul Z. A. împotriva sentinței civile nr. 7446 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. N.
, având ca obiect - despăgubire.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de_ și ulterior la data de_ .
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7.446 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins excepția inadmisibilității.
S-a admis excepția prescripției și s-a respins ca prescrisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. -N., având ca obiect despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că termenul de un an prev. de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la data emiterii deciziei civile nr. 55/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ prin care reclamantul a fost obligat la desființarea construcției.
Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului este prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul Z. A.
solicitând casarea hotărâri recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, recurentul arată că ulterior pronunțării deciziei civile nr. 55/2010 a depus eforturi în vederea intrării în legalitate a construcției pe cale administrativă, respectiv a solicitat emiterea unei autorizații de construire care să respecte toate cerințele legale, fiind emis avizul nr._ prin care s-a avizat reautorizarea lucrărilor de construcție a două locuințe cuplate P+E pe teren, în suprafață de 473 mp.
Susține recurentul că s-a tergiversat din partea consiliului local emiterea hotărârii la care s-a obligat conform adresei nr. 265322/43/_ până la momentul în care emiterea unei noi autorizații nu a mai fost posibilă datorită
O.U.G. nr.7/2011, moment de la care a realizat reclamantul că demolarea construcției va deveni iminentă după epuizarea demersurilor în fața organelor abilitate ale pârâtului P. mun. C. -N. .
Susține recurentul că de la data emiterii adresei nr. 33721/187/_ a fost informat de imposibilitatea intrării în legalitate pe calea autorizării a
construcției, astfel încât raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, acțiunea nu este prescrisă.
Pârâtul P. MUN. C. -N. a formulat întâmpinare
(f.6) prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru emiterea unui act administrativ nelegal, în considerarea disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004.
A reținut instanța de fond momentul emiterii deciziei civile nr. 55/_ a Tribunalului C., în dosarul nr._ (f.12 dosar fond) ca fiind momentul de început al termenului de un an menționat anterior.
Curtea reține că prin decizia menționată anterior s-a dispus obligarea reclamantului din prezenta cauză la demolarea construcției și aducerea terenului în situația inițială, obligând în același timp P. mun. C. -N. să ia măsurile necesare în vederea demolării, respectiv a emiterii autorizației de demolare a construcției respective.
Cu privire la acest aspect este însă de observat că prin decizia civilă nr. 1883 din_ pronunțată în recurs de către Curtea de Apel C. s-a dispus anularea deciziei menționate anterior în ceea ce privește petitul având ca obiect obligarea pârâtului P. . Mun. C. -N. să ia măsurile necesare în vederea demolării imobilului în litigiu și s-a dispus trimiterea cauzei în vederea soluționării acestui petit secției de contencios administrativ a Tribunalului C. . Această măsură a generat constituirea dosarului nr._ al Tribunalul
Cluj, soluționat prin sentința civilă nr. 10603/_ în sensul respingerii ca rămasă fără obiect a acțiunii, mai precis a capătului de cerere disjuns, menționat anterior.
Se arată în sentința menționată că a fost emisă autorizația de desființare nr. 51 în 29 mai 2013 de către P. mun. C. -N. în vederea executării lucrărilor de desființare a două locuințe cuplate P + E în baza deciziei civile nr. 55/2010 a Curții de Apel C. .
Această ultimă sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Așadar, între momentul în care s-a pronunțat hotărârea de obligare la demolare și până în momentul la care s-a emis autorizația de demolare, a existat un interval de timp în care nu se poate reține, în privința reclamantului din prezenta cauză, iminența producerii unei pagube și deci începerea cursului termenului de formulare a acțiunii în despăgubiri. Astfel, Curtea reține că decizia nr. 55/2010 ce a dispus demolarea, a făcut posibilă emiterea ulterioară a autorizației de desființare nr. 51/_ .
Cu alte cuvinte, Curtea apreciază că demolarea efectivă nu se va putea realiza doar în baza deciziei nr. 55/2010, ci doar în urma emiterii autorizației de desființare nr. 51/2013.
Practic, emiterea autorizației de desființare nr. 51/2013 reprezintă modalitatea de punere în executare a deciziei nr.55/2010 prin care s-a dispus demolarea construcției.
Nu se poate reține că reclamantul s-a aflat sub iminența producerii unui prejudiciu ulterior emiterii deciziei nr. 55/2010 până la emiterea autorizației de desființare, atât timp cât demolarea efectivă, în acord cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 50/1991, se poate realiza doar în baza unei autorizații de desființare. În acest sens art. 1 al. 1 din Legea nr. 50/1991 prevede: "Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui
drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.";
În același sens, art. 8 din Legea nr. 50/1991 prevede: "(1) Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, partiala sau totala, a constructiilor si instalatiilor aferente constructiilor, a instalatiilor si utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de constructii de sustinere a acestora, inchiderea de cariere si exploatari de suprafata si subterane, precum si a oricaror amenajari se fac numai pe baza autorizatiei de desfiintare obtinute in prealabil de la autoritatile prevazute la art. 4.
(2) Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu exceptiile prevazute la art. 11.";
Mai mult, Curtea observă că instanța de recurs din dosarul nr._ al Curții de Apel C. a sesizat aspectul esențial referitor la lipsa și implicit obligativitatea emiterii unei autorizații de desființare și a trimis capătul de cerere referitor la obligarea autorității competente la efectuarea demersurilor necesare pentru demolarea propriu-zisă instanței cu competentă materială specială în emiterea actelor administrative, respectiv instanța de contencios administrativ, împrejurare ce a amânat (temporizat) momentul punerii în executare a deciziei nr. 55/2010 sub aspectul demolării.
Potrivit art. 19 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, termenul de un an începe să curgă de la data la care cel în cauză a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei
.
În acest sens art. 19 prevede: "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).";
Analiza textului citat permite concluzia că cele două momente respectiv anularea unui act administrativ și producerea unei pagube pot coincide după cum se și poate constata că acestea se pot afla la momente diferite în timp.
Curtea reține că doar existența autorizației de demolare permite concluzia iminenței demolării și deci a iminenței producerii unei pagube în patrimoniul reclamantului.
Premisa admisibilității acțiunii în despăgubiri o constituie existența unui prejudiciu generat de anularea unui act administrativ.
Față de faptul obligativității obținerii unei autorizații de demolare Curtea reține că reclamantul nu avea cum să cunoască întinderea pagubei de la momentul anulării autorizației de construire, întrucât dispoziția cuprinsă în decizia nr. 55/2010 nu produce efecte directe (executorii) față de reclamant și nu
face posibilă, fără emiterea autorizației de desființare, demolarea efectivă.
Nu se poate reține deci că paguba reclamantului este evidentă.
Certitudinea unui prejudiciu este o condiție de admisibilitate a acțiunii în despăgubiri chiar și în materia contenciosului administrativ.
În privința reclamantului este cert că în viitor se va produce un prejudiciu, însă acesta poate interveni numai după emiterea autorizației de demolare, Curtea reținând caracterul obligatoriu al acestui act și importanța sa în raporturile juridice dintre părți.
În consecință, față de cele menționate anterior, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 312 C.pr.civ., raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de reclamantul Z. A., se va casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Cu majoritate de voturi, admite recursul declarat de reclamantul Z. A. împotriva sentinței civile nr. 7.446 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. D. M.
Red.M.D./ 11.2013.
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:A.M.B. .
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului.
Contrar opiniei majoritare apreciez că recursul se impunea a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin demersul inițiat recurentul a solicitat a fi obligat intimatul la plata sumei de 1.229.184 lei cu titlu de despăgubiri ,cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la recuperarea integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate recurentul a arătat în esență că a fost beneficiarul unor autorizații de construire (nr.1148/2006, nr.1689/2007) ce au fost anulate prin sentința nr.1023/2008, confirmată parțial prin decizia nr.2991/2008 a Curții de Apel iar în final prin decizia nr.55/2010 a tribunalului prin care s-a dispus "aducerea terenului pe care se ridica construcția în starea lui inițială";. Văzând această hotărâre a solicitat emiterea unei noi autorizații însă nu i s-a răspuns în timp și datorită tergiversării autorității decizia nr.55/2010 va fi pusă în aplicare cu atât mai mult cu cât prin încheierea civilă nr.1554/2012 instanța l-a autorizat pe vecinul său să efectueze demolare pe cheltuiala sa întrucât autorizațiile au fost emise nelegal cu nerespectarea regulamentului de urbanism. În această situație culpa revenind în întregime intimatului pentru emiterea acestor autorizații acesta este răspunzător pentru toate cheltuielile legate de edificarea casei.
Cererea astfel motivată a fost fundamentată în drept pe dispozițiile legii nr.554/2004.
Actul normativ invocat prin dispozițiile art.19 prevede că: atunci "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cerere în același timp și despăgubiri termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente în termenul de 1 an prevăzut la art.11 alin.2.
Din norma enunțată reiese că acțiunea în despăgubire chiar și în ipoteza formulării separate este strâns legată de anularea actului, de culpa concretizată în emiterea actului nelegal, de termenul de 1 an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.
Cu alte cuvinte persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască obiectiv întinderea pagubei în contextul anulării actului emis cu nerespectarea legii și aceasta deoarece norma enunțată nu condiționează admisibilitatea acțiunii în despăgubire de acte și evenimente ulterior ca actele de executare ci de existența unui act anulat (printr-o hotărâre judecătorească) de culpa în emiterea acestuia.
A accepta că acțiunea în răspundere patrimonială se raportează la acte de executare ulterioare și nu de acțiunea în anulare,fără a lua în calcul momentul anulării actului prin hotărâre judecătorească câtă vreme legea nu prevede admisibilitatea legată de executare înseamnă a lipsi de eficiență norma cât și hotărârea de anulare ce a concretizat culpa în emiterea actului nelegal ceea ce nu este scopul legii.
În cauză a fost promovată acțiune în anulare a autorizațiilor iar acestea au fost anulate așa cum însăși recurentul recunoaște din 2008, aspect de altfel confirmat mai apoi prin decizia nr.55/_ prin care în plus se dispune și desființarea construcției. Ori în condițiile în care autorizațiile sunt anulate ca fiind nelegal emise, când apoi se dispune desființarea construcției este greu de crezut că nu s-a cunoscut cât anume reprezentau cheltuielile - cu materialele pentru construcție, cu forța de muncă sau valoarea unei atare construcții în zona, iar din această perspectivă raportat la ultima decizie corect a reținut prima instanță că excepția este întemeiată.
Sub acest aspect trebuie avut în vedere că întreaga reglementare în contencios conduce la ideea că acțiunea în răspundere are un caracter accesoriu acțiunii principale îndreptate împotriva actului nelegal, față de care la data formulării cererii respectiv rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare se cunoaște întinderea pagubei produse prin actul anulat, neprezentând relevanță operațiunile ulterioare de executare a hotărârii de anulare.
JUDECĂTOR
F. T.
