Sentința civilă nr. 1030/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1030/CA/2013
Ședința publică din data de 30 mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. G. A. și pe pârâtele D. G. A F. P. B. -N. și A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat în fond la data de 9 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta încheiere.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul C. G. A. a formulat acțiune în contencios administrativ fiscal, prin care a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, D. G. a F. P. a Județului
B. -N., pentru a se anula actele cu nr. 5551/_ și nr. 14959/_ (Decizia nr. 322/_ ) și a se dispune restituirea taxei de poluare plătită ca urmare a comunicării fișei de calcul cu nr. 4227/_, prin chitanța seria TS5 nr. 5892504 la data de_, taxa în cuantum de 2809,00 Ron, considerată ilegală; fără cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că a cumpărat din Franța, stat membru al comunității europene, un autoturism marca Rover, tipul 620 DI an fabricație 1995, și în vederea înmatriculării i-a fost comunicat prin fișa de calcul să achite suma de 2809,00 (douămiioptsutenouă) Ron. Întrucât i-a fost refuzată înmatricularea în lipsa plății acestei sume, a achitat-o. Menționează că autoturismul a mai fost înmatriculat o dată pe teritoriul statului francez, la data de_, cu numărul de circulație 976 PKS 75, astfel cum rezultă și din certificatul de înmatriculare original și cel tradus din limba franceză.
Apreciază că această taxă a fost percepută în mod nelegal de stat, motiv pentru care a formulat o cerere de restituire a acesteia, la care i s-a răspuns prin actul nr. 5551/_, comunicându-i-se că taxa s-a plătit în mod legal și corect. Pe cale de consecință a formulat plângere ulterioară, și prin actul nr. 14959/_ (Decizia nr. 322/_ ) i s-a comunicat de asemenea că nu este îndreptățit la restituirea sumei,
întrucât aceasta taxă de poluare s-a perceput în mod legal, în baza OUG 50/2008 și că aceasta, în consecință, nu poate fi restituită.
A arătat că prin acțiune înțelege să atace actele susmenționate la Tribunalul B.
-N. secția contencios administrativ-fiscal, solicitând anularea lor, cu consecința obligării la restituirea taxei de poluare.
În temeiul art. 234 din TCE (Tratatul de Constituire a Comunităților Europene), o parte procesuală poate solicita declanșarea unei acțiuni preliminare prin care instanța din România să pună întrebări Curții de Justiție Europene în legătură cu existența compatibilității disp.art.4, 5 si 6 din OUG 50/2008 raportat la art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Nu solicită aceasta întrucât deja există în acest domeniu jurisprudența relevantă și obligatorie, instanțele din statele membre ale UE fiind obligate a o aplica. Menționează că precedentele judiciare ale Curții de Justiție Europene sunt obligatorii pentru instanțele statelor membre și raportat la art. 148 alin 2 din Constituție au o putere juridică superioară legislației naționale, devenind parte a dreptului intern din momentul în care sunt emise. Art. 148 alin. 2 spune: "Ca urmare a aderării prevederile tratatelor constitutive ale uniunii europene, precum și celelalte reglementări comunitare în caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". Cum România este stat membru al UE încă din 1 ianuarie 2007, aceste prevederi precum și întreaga legislație europeana trebuie să se aplice cu prioritate față de dreptul intern al României.
A invocat sentința civilă nr.2563/2007 a Tribunalului Arad, solicitând a fi luată în considerare, întrucât argumentele juridice aduse de judecătorii completului de la Tribunalul Arad sunt utile acestei cauze, în condițiile în care între speța Tribunalului Arad și speța sa nu există decât o diferența de marcă a mașinii și suma încasată, precum și a textelor legale care au fost preluate din codul fiscal în OUG 50/2008; în rest spețele sunt întrutotul identice. Citează din sentința Tribunalului Arad:" Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă, într-adevăr reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul F. și care este afișată, în mod public (în speța noastră s-a comunicat o fișă de calcul).
Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second hand importate dintr-un stat membru al UE nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cei care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa si nici Ministerul F. care administrează bugetul statului nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plata a taxei, de natură legală, și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare de calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor Publice (în cazul de față și comunicată prin fișa de calcul).
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului
reclamantei de-a avea acces liber la justiție și ar contraveni disp. art. 21 alin. I din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor tale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea de drept internă a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de-ai restitui drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și căreia i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Prin urmare, actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin disp. legii contenciosului administrative și codului de procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamanta la A. F. P. Arad, al 1 și respectiv 24 august 2007."
Apreciază că taxa este nelegală pentru următoarele motive:
Analiza textelor legale care reglementează problemele aferente discuției noastre sunt disp.art.25 din TCE care spune: "între taxele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export și taxele cu efect echivalent. Aceste interdicții se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal". În plus art.28 prevede:,,Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
De altfel, din prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României se constată inaplicabi1itatea art. 4 din OUG 50/2008 care stipulează "Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule" și aplicarea prevederilor art. 25, 28 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din Directiva 92/12 și 90 ale C.E., așa cum rezultă și din jurisprudența Curți Europene prin deciziile: Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 si Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauza C-333/05 și data de 5 octombrie 2006 din cauza C 290/05.
Din articolul 90 al doilea paragraf [CE], reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Astfel, se spune că un stat membru să adopte dispozițiile figurând în art. 4, din OUG 50/2008, conform căruia obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, această taxă fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul articolului 25 CE.
Noțiunea de taxă cu efect echivalent, rezultă dintr-o jurisprudența și se constată că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în
sensul articolelor 23 CE si 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec. p. 1-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. 1-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi si Nameth, C-290/05 si C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 39).
Taxa specială de poluare este instituită asupra tuturor autoturismelor înainte de prima lor înmatriculare în România, astfel cum este definita în art. 4 din OUG 50/2008.
După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45).
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigel, C- 387/01, Rec. p. 1-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi și Nemeth, citată anterior, punctul 46).
Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 6 din OUG 50/2008 conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului.
Într-adevăr, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii (hotărârile Haahr Petroleum, citată anterior, punctul 34 și din 23 octombrie 1997, Comisie/Grecia, C-375/95, Rec. p. 1-5981, punctul 29). De altfel, prin hotărârea din data de_ in cauza C-402/09 Curtea Europeană de Justiție a stabilit că:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața naționala.
Prin urmare taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii.
În consecință taxa specială a fost percepută cu încălcarea flagranta și directă a unor dispoziții legale comunitare cu o forță juridică superioară.
În drept își întemeiază acțiunea pe disp. art. L 544/2004, art. 110 TFUE, art.
148 alin. 2 si 4 din Constituția României, art. 1082 si 1084 cod civil.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare
, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a relevat că, raportat la disp. art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se constată că între reclamant și pârâta DGFP B. -N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză.
Pe fond
s-a susținut că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.
Taxa pe poluare se plătește, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art.9.
Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
La baza instituirii taxei pe poluare a stat principiul "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, se precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Se invocă în acțiune încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.
CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, acestea exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, Luandu-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate.
In ceea ce privește susținerea reclamantului că taxa pe poluare introduce un regim fiscal discriminatoriu, se arată următoarele:
Prin modificările aduse Codului Fiscal de către Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România.
Regimul fiscal nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismule noi produse în Uniunea Europeană și importate în România, întrucât taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Curtea Europeană de Justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată incorporată într-un autovehicul național similar. Însă la stabilirea taxei pe poluare prevăzuta de O.U.G. nr.50/2008 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.
Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi până la restituirea efectivă se susține că potrivit art. 9 din OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";.
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare.
Reclamantul a solicitat acordarea de dobânzi calculate de la data plății taxei pe poluare, însă se consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, dobânda cuvenindu-se din ziua introducerii cererii de chemare în judecată.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată, deoarece nu poate fi reținută vreo culpă a celor două pârâte care au perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
În drept, s-au invocat disp. OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003.
De asemenea pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., prin care a solicitat obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor solicitate, precum și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă.
În motivare s-a arătat că art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că
"prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";.
Potrivit prevederilor OMFP nr. 1899/2004, cap. II, pct. 12 dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut și restituirea sumei pentru care a solicitat plata dobânzii. Pentru aceste motiv se solicită să se dispună obligarea chematei în garanție AFM și la plata dobânzii legale la suma solicitată de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, prin prisma art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate, că pârâta D. G. a F. P. B.
-N. nu are calitate procesuală pasivă
în ceea ce privește cererea de obligare la despăgubiri și de anulare a adresei nr. 5551/_, aceasta neîncasând taxa de poluare a cărei restituire se solicită (taxa fiind percepută de pârâta A. F. P.
B. ), iar adresa menționată a fost emisă de A. F. P. B., astfel că în consecință vor fi respinse aceste capete de cerere față de pârâtă, ca fiind introduse față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, instanța reține că reclamantul C. G. A. a achiziționat un autoturism second-hand marca Rover dintr-un stat membru UE (Franța), pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 2.809 lei, conform chitanței seria TS5 nr.5892504/_ (f.11).
A formulat cerere de restituire a taxei pe poluare adresată Administrației F.
P. B. la data de_, solicitare care a fost respinsă prin adresa nr.5551/_
. Împotriva acesteia reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr.322/_ a Direcției Generale a F. P. B. -N. .
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-
un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de _
.
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe, va fi anulată Decizia nr.322/2011 a Direcției Generale a F. P. B. -N. (prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva adresei prin care a fost refuzată restituirea taxei de poluare- aceasta reprezentând un veritabil act administrativ), și se va dispune obligarea pârâtei
A. F. P. B. la restituirea taxei de poluare percepute.
Instanța va respinge capătul de cerere privind anularea adresei ce conține refuzul de restituire, ca inadmisibil. Potrivit art. 41 C.pr.fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În speță se constată că înscrisul a cărui anulare se solicită nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal, întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. B., conform dispozitivului prezentei sentințe.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D. G. a F. P. B. -N., tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N., și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul C. G. A. față de această pârâtă, raportat la cererea de obligare la despăgubiri și de anulare a adresei nr. 5551/_, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. G. A., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. B. și în consecință:
-anulează Decizia nr. 322/2011, emisă de D. G. a F. P. B. -
N. ;
-respinge cererea de anulare a adresei nr. 5551/_, emisă de A. F.
P. B. ca fiind inadmisibilă;
-obligă pe pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 2.809 lei reprezentând taxă de poluare;
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F.
P. B. -N. împotriva Administrației F. pentru M., ca fiind neîntemeiată. Admite cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P. B.
împotriva Administrației F. pentru M., și obligă chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 2.809 lei reprezentând taxă de poluare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. R. M.
