Sentința civilă nr. 10377/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.10377/2013

Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. G. L., pe pârâta I. P. J. C.

- S. P. C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULĂRI

AUTOVEHICULE, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591 alin. 4

C.pr.civ., tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 alin. 1 lit. d C.pr.civ.

Se constată că cererea de chemare în judecată a fost corespunzător timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Se constată că la data de 11 iunie 2013, prin serviciul registratură, reclamantul V. G. L. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata prezentei acțiuni, împrejurare față de care instanța rămâne în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată la data de 9 ianuarie 2013 reclamantul V. G.

L. a

solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta I. P. C. - S.

P. C. R. P. DE C., ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la înmatricularea fără plata taxei speciale a autovehiculului marca Ford Tranzit, având nr. identificare WFOAXXGBFAYR43968, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a cumpărat autovehiculul mai sus descris, acesta fiind anterior înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene.

Pentru a înmatricula în România autovehiculul, se impune achitarea unei taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 3.409 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de

C. și Î. a Vehiculelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul V. G. L. deține un autoturism marca Ford Tranzit,

având nr. identificare WFOAXXGBFAYR43968, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

La data de 11 iunie 2013, prin serviciul registratură, reclamantul V. G.

L. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata prezentei acțiuni (f.16).

Față de aceste considerente, în temeiul art. 246 C.p.civ. instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii în contencios formulată de reclamantul V. G.

L., cu dom. în Dej, str. Ș. cel M. nr. 2, jud.C., în contradictoriu cu pârâta

  1. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor cu sediul în C. -N., b-dul 22 D. 1989, nr. 58, jud. C. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E :

    Ia act de renunțarea la judecata acțiunii în contencios formulată de reclamantul V. G. L., cu dom. în Dej, str. Ș. cel M. nr. 2, jud.C., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor cu sediul în C. -N., b-dul 22 D. 1989, nr. 58, jud. C. .

    Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 10377/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare