Sentința civilă nr. 11428/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.11428/2013

Ședința publică din data de 02 iulie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul D. C. Ș. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. T. și chemata în garanție

A. F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 27 iunie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02 iulie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul

D. C. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - Direcția Generală a F.

P. a Județului Cluj - A. F. P. a mun. T. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 1.601 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța seria TS7 nr. 7531131 din_, pentru înmatricularea autoturismului marca Ford Focus, cu dobânda fiscală calculată la această suma, începând de la data plății și până la data restituirii efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de identificare WFOAXXGCDA1C45281, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE, respectiv în Olanda, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite o taxă de poluare în sumă de 1.601 lei, sumă pe care a achitat-o cu chitanța seria TS7 nr. 7531131 din_, la Trezoreria mun. T. . A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă.

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE (ex. art.90 din Tratatul Comunității Europene).

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate a autoturismului, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, chitanța de achitare a taxei, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru al U.E., corespondență purtată cu AFP T. .

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de_, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtei restituirea parțială a taxei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A.F.P. T. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației

F. pentru M. .

Chemata în garanție A. F. pentru M., nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la termenul din data de_, instanța a respins-o, cu motivarea ce rezultă din încheierea de amânare a pronunțării hotărârii.

Pe fond, reține că, reclamantul D. C. Ș. a achiziționat autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de identificare WFOAXXGCDA1C45281, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Olanda.

În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1.601 lei, cu titlu de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. T., cu chitanța seria TS7 nr. 7531131 din_ (f.12).

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe (f.6), context în care a formulat prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor

vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda fiscală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale în materie fiscală.

Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală în materie fiscală, având în vedere Hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza M. Irimie vs. A. F. P. Sibiu și A. F. pentru M., privind modul de calcul al dobânzilor aferente, cuantumului taxei pe poluare de restituit, pronunțată de Tribunalul Sibiu. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza OUG 50/2008, taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata

în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ., se va admite și cererea de chemare în garanție, în întregime.

Se va face aplic. disp. art. 274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. C. Ș. , dom. în T., str. L. nr. 4, bl. D1, sc. C, ap. 41, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. T., cu sediul în T., Piața R. nr.15B, jud. Cluj și, în consecință:

Obligă pârâta AFP T. să restituie reclamantului suma de 1.601 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

  1. a M. T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.

    Obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1.601 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. A. T.

Red. 5 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11428/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare