Sentința civilă nr. 10404/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10404/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013 Instanța constituită din:
Judecător O. R. G. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant Ș. G. și pe pârât A. F. P. A ORAȘULUI H.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat A. O. B., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere cele statuate de I. în Decizia RIL 24/2011.
Reprezentanta reclamantului arată că nu are cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând din onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul Ș. G. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P. a orașului H. .
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1934 lei, plătită cu titlu de taxă de poluare, plătită cu chitanța seria TS 6 nr. 3277677 din data de_ împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului
comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta A. F. P. H. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la A. F. Pentru M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii.
În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la A. F. Pentru M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ș. G. , cu domiciliul procesual ales la Cab. av. O. A. B., cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 4, cam. 104, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H. , cu sediul în H., str. H. nr. 23, jud. C. .
Obligă pârâta A. F. P. H. să restituie reclamantului Ș. G. suma de 1934 lei, cu titlul de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu A. F. pentru M., cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6, și în consecință:
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. H. suma de 1934 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 14 Iunie 2013.
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
L. C.
L.C. 18 Iunie 2013 Red.O.R.G./Tehn.L.C. 5 ex./_