Sentința civilă nr. 10451/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CI VILĂ Nr. 10451/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.
Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul Z. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat L. M.
, lipsă fiind pârâta.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar precum și a onorariului avocațial.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în contravaloare taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe sub nr. de mai sus, reclamantul Z. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., a solicitat obligarea pârâtei să îi restituie suma de 5121 lei reprezentând taxa de poluare, dobânda legală, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.
Reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism marca Opel Astra, serie șasiu WOLOTGF3518112434, înmatriculat anterior într-un stat membru U.E., iar în momentul în care a dorit înmatricularea autoturismului in România, i s-a prezentat o decizie de calul a taxei de poluare pentru autovehicule.
Pârâta A.F.P. C. -N. nu a formulat întâmpinare. S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamantul susține că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să achite taxa de poluare stabilită prin OUG 50/2008.
După pronunțarea CJUE în Cauza T., reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de înmatriculare, arătând că prin hotărârea menționată CJUE a stabilit că instituirea unei taxe la înmatriculare este neconformă cu normele dreptului comunitar întrucât aduce atingere principiului circulației libere a mărfurilor, protejând piața internă în detrimentul celei comunitare.
Taxa nu a fost restituită de către pârâtă, astfel încât reclamantul a fost nevoit să solicite pe cale judecătorească restituirea taxei, înregistrând cererea care face obiectul prezentului dosar, invocându-se aplicarea directă a dreptului comunitar în baza art.148 din Constituție.
Reclamantul nu a făcut însă dovada împrejurării că a achitat taxa de poluare, deoarece nu a depus la dosarul cauzei chitanța prin care a achitat suma a cărei restituire se solicită prin prezenta acțiune.
Dispozițiile legale cuprinse în vechiul cod civil referitoare la probațiune au rămas în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă .
Potrivit prevederilor art.1169 C.civ, reclamantul are obligația de a dovedi temeinicia pretențiilor sale, însă în lipsa depunerii oricărui act din care să rezulte că a achitat contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, cerințele art.1169 nu sunt întrunite.
Potrivit art. 129 alin 5 ind.1 C.pr.civ, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea 202/2010, instanței de judecată nu i se mai poate reproșa că nu a ordonat din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În consecință, având în vedere aspectele menționate, instanța apreciind că temeinicia pretențiilor reclamantului nu a fost dovedită, va respinge cererea de chemare în judecată formulată constatând, totodată, neîntemeiat și capătul accesoriu de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. V., cu domiciliul ales în C. -N., C. D. nr.25, ap.13, jud. C. în contradictoriu cu pârâta
F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
P.
Grefier,
O. -R. L.
Red.IP/tehn.MG 4 ex. 18.06.13