Sentința civilă nr. 11224/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 11224/2013
Ședința publică din 27 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC S. E. S., pe pârâtele A. F. P. A M. C. și A. F. PENTRU M., cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.
P. edura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta SC
S. E. S. a solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. a municipiului
C. -N. și A. F. pentru M. să îi restituie suma de 1.862 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE ( fost art.90 din TCE).
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare,
Trecând la soluționarea acțiunii din actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Pe fond, reține că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Passat. autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene (f. 7-12). În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 1.862 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun.
C. -N., cu chitanța seria TS4A nr. 7612152 din data de_ (f. 18). Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamanta s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, pârâta comunicându-i refuzul sau expres de restituire conform adresei nr. 62839/_ (f. 6) .
Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art. 241 ind.1 și urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea
discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun. C. -N. de a dispune restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță si pana la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la achitarea egectivă.
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.862 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data_ și până la achitarea efectivă.
Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamantă și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.
F. pentru M. .
În temeiul art. 274 C. pr. Civ, urmează să oblige pârâta la plata sumei de 539,3 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea formulata de reclamanta SC S. E. S. cu sediul în loc. C.
N., str. Gladiolelor,, nr.4, jud. C. și cu sediul procesual ales în loc. C. N., b- dul E., nr.10, ap.16, jud. C. in contradictoriu cu parata AFP C. -N., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud C. .
Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 1862 lei achitata prin Chitanța seria TS4A cu nr. 7612152 din data de_, cu dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta in contradictoriu cu parata AFM cu sediul in B., Spaliul I., nr 294, corpA, sector 6.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 539,6 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședintă publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. DP O.
Red. 4 ex./R.M./D.M.
_