Sentința civilă nr. 108/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 108
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător
G. ier: C. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul T. Constatin, domiciliat în S. Nou de Sus nr.31, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F.
P. M., A. F. P. B. M., și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat Pampa N., lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul reclamantului depune la dosar, înscrisuri, chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbre judiciare, chitanța cu care s-a încasat onorariul de avocat și arată că nu are de solicitat alte probe, cere cuvântul pe fond.
Instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și în scris cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, după verificarea actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T. Constatin
a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F.
P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B.
, să constate nelegalitatea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.47981/_, emisă de A. F. P. B. M. și anularea acestui act administrativ, să oblige pârâtele să-i restituie reclamantei suma de 6.867 lei încasată conform chitanței seria TS8 nr.1838704/_ cu
dobânda legală în materie civilă de la momentul plății taxei până la restituirea efectivă cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 6.867 lei, prevăzută de Codul fiscal, care contravine TCE .
Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 6.867 lei cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS8 nr. 1838704 din_ , pentru auto marca Volkswagen, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 modificată prin O.G. nr. 13/2011, începând cu data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul T. Constatin, cu domiciliul în S. Nou de Sus nr.31, județul M., în contradictoriu cu pârâtele
D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, A.
F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, județul M. și A.
F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.47981/_ emisă de A. F. P. B. M. .
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.47981/_ .
Obligă pârâtele să restituie reclamantei suma de 6.867 lei, cu dobânda legală aferentă, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte G. ier
O. A. C. C. C.
Red.. A C O./
Tred. C.C./_ - 6 ex.
DOSAR NR._
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul T. Constatin, cu domiciliul în S. Nou de Sus nr.31, județul M., în contradictoriu cu pârâtele
D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, A.
F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, județul M. și A.
F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.47981/_ emisă de A. F. P. B. M. .
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.47981/_ .
Obligă pârâtele să restituie reclamantei suma de 6.867 lei, cu dobânda legală aferentă, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte