Sentința civilă nr. 1099/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1099

Ședința publică din 20 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. F. - judecător

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul B. M. , domiciliat în B. S., str. 1 Mai, nr. 18A, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A

F. P. M., A. F. P. B. M.,

ambele cu sediul în B.

M., A. S., nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , A.

F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la_ pârâta a depus întâmpinare.

Instanța văzând actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B.

M.

a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F.

P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B.

, să dispună anularea dispozițiilor emise de DGFP M. prin AFP B. M., prin care s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 6.204 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu consecința obligării pârâtelor, în solidar, la restituirea taxei în cuantum de 6.204 lei, încasată în mod nelegal, cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data achitării sumei, respectiv_ și până la data restituirii integrale și efective, cu cheltuieli de judecată la nivelul sumei de 643,3 lei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 6.204 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE.

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 6.204 lei cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS8 nr. 2667070, pentru auto marca VOLKSWAGEN, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, se acordă dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 de la data achitării respectiv -_ și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 643,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

în B. S., str. 1 Mai, nr. 18A, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D.

G. A F. P. M., A. F. P. B. M.,

ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M.

, A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru

M. a taxei pentru emisiile poluante în cuantum de 6.204 lei.

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. să restituie reclamantului suma de 6.204 cu dobânda legală prevăzută de art. art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ și până la data plății efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 643,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 20 Februarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. F.

A.

Ana C.

Red. VF/_

Tred. A.C./21 Februarie 2013 - 6 ex.

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

în B. S., str. 1 Mai, nr. 18A, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D.

G. A F. P. M., A. F. P. B. M.,

ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M.

, A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru

M. a taxei pentru emisiile poluante în cuantum de 6.204 lei.

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. să restituie reclamantului suma de 6.204 cu dobânda legală prevăzută de art. art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ și până la data plății efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 643,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 20 Februarie 2013.

PREȘEDINTE,

V. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1099/2013. Anulare act control taxe şi impozite